După 7 ani, Boc a reușit să facă toată pista pietonală de la lacul Gheorgheni. A și inaugurat-o cu toată conducerea Primăriei - FOTO
Cluj: Trotinetele electrice sunt INTERZISE pe trotuare! Pe unde este legal să circuli
Boc vrea să vadă câte trotinete electrice suportă Clujul, pentru a acționa. Acum 8 luni spunea că îți pun viața în pericol
Lui Boc i-au adus dale ca să se urce și să bată FESTIV o bară de la baza ”La terenuri”. Săptămânatrecucondampopulismul la televizor - FOTO
Primăria Cluj-Napoca anunță că au fost finalizate lucrările de modernizare, din bani europeni, a celei mai vechi străzi din Cluj-Napoca, strada Regele Ferdinand
Profesor de înot din Cluj, amendat pentru o ”încălcare” GRAVĂ a legii: Se întreabă cineva dacă avem de unde plăti amenzile?
Aeroportul Cluj, nouă victorie în războiul declarat de Alin Tișe. CJ Cluj susținea că pista nu e bună
Deputatul Dohotaru: Clujul a ratat în timpul pandemiei să regândească designul urban din perspectiva mobilității
Primarul municipiului Cluj-Napoca anunță că, în cadrul ședinței Consiliului local de marți, a fost semnat contractul pentru realizarea Bazei sportive „La Terenuri” din Mănăștur, în valoare de 5,5 milioane euro fără TVA.
Primăria Florești va realiza trotuare și iluminat public pe traseul Drumului de Legătură Sud
Oradea a cumpărat 20 de tone de echipamente sanitare pentru medici, fără a sta la mila Guvernului - FOTO
Strada Eroilor din Florești va fi terminată în vară - FOTO
Șofer cu BMW ”felicitat” pentru că i-a tăiat calea unei persoane cu dizabilitati, pe pista de bicicliști - FOTO
Alertă de coronavirus pe Aeroportul Cluj. Stewardesă suspectă preluată de medici - FOTO
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că propune dezbaterii publice un poriect privind reglementarea circulației trotinetelor electrice pe drumurile publice.
MAI reglementează folosirea trotinetelor electrice. De la ce vârstă pot fi folosite și ce vor face minorii
TOP evenimente în Cluj-Napoca, în ultimii 10 ani! De la Apostu, la groapa de gunoi a lui Tișe și ALTELE ...
Conduceara Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca anunță că, la finalul săptămânii trecute, au fost semnate două contracte de finanțare dijn fonduri nerambursabile pentru două proiecte maajore de dezvoltare.
Taximetriștii susțin că e legal să circule pe benzile dedicate autobuzelor. Primăria Cluj-Napoca susține că e permisă numai îmbarcarea/debarcarea
Primarul Emil Boc anunță că a înaintat Consiliului Local propunerea pentru ab=probarea documentației tehnice a proiectului noii baze sportive din Mănăștur, din zona ”La Terenuri”.
Municipalitatea a implementat, de la începutul acestei săptămâni, un proiect pilot prin care taximetriștilor le este permisă utilizarea benzilor dedicate pentru transportul în comun din cartierul Gheorgheni, însă doar în anumite condiții.
Boc ar interzice folosirea trotinetelor în Cluj-Napoca, dar nu îi permite legea
Aroganță PSD -istă! Avion ținut la sol pentru a urca un lider PSD din Transilvania - FOTO
Premierul Ludovic Orban se angajează să realizeze o arteră pietonală și ciclistă între Florești și Cluj - VIDEO
Wizz Air schimbă motorul unui avion chiar pe pista de la Cluj - FOTO
Ciubucăreală la pista de popice de la Baza Sportivă din Gheorgheni? Ce a pățit o clujeancă - FOTO
Au început lucrările la strada Eroilor din Florești
Mamei Alexandrei i-a cerut cineva bani pentru eliberarea fetelor. S-a făcut flagrant
Primăria Cluj-Napoca anunță că a instalat parcometre care permit plata cu card bancar și aplicație în parcările cu barieră din Piața Unirii și Piața Mihai Viteazul
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că începând de azi, 6 august, circulația pe pasajul denivelat „Nod N” a fost redeschisă pe toate benzile de circulație rutieră.