Poliția atrage atenția: nu orice vehicul electric este trotinetă
O nouă școală va fi construită de la zero în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca, pentru elevii din ciclul primar și gimnazial. Proiectul anunțat de primarul Emil Boc prevede o unitate de învățământ cu o capacitate de aproximativ 700 de locuri, dotată cu
O pistă de biciclete din municipiul Cluj-Napoca este blocată frecvent de autoturisme parcate sau oprite neregulamentar, iar bicicliștii sunt nevoiți să intre pe carosabil pentru a-și continua deplasarea. Problema a fost semnalată pe strada Oțetului, în sp
FCSB pregătește o nouă mutare pentru perioada de transferuri din iarnă, iar Gigi Becali s-a orientat din nou către un fotbalist care s-a remarcat în tricoul CFR Cluj. Este vorba despre kosovarul Lindon Emerllahu, mijlocaș defensiv în vârstă de 23 de ani,
Un părinte din zona Borhanci solicită Primăriei Cluj-Napoca să ia măsuri urgente pentru dezvoltarea unei infrastructuri pentru biciclete care să fie sigură, continuă și conectată cu grădinițele și școlile. Clujeanul spune că, în fiecare dimineață, atunci
Un clujean susține că renunță să mai folosească pista de biciclete de pe strada Moților, una dintre cele mai circulate artere din centrul municipiului Cluj-Napoca, după ce ar fi fost pus în repetate rânduri în situații periculoase.
Echipa ART TU Cluj-Napoca a UTCN a încheiat sezonul 2026 pe locul 49 din 506 echipe la Formula Student. Victorie la general în Balcani, locul 3 la Efficiency în Germania și Alpe Adria. Cum au ajuns studenții clujeni în top 50 mondial
Un părinte din Cluj trage un semnal de alarmă în legătură cu siguranța copiilor care merg la Baza Sportivă Gheorgheni. Potrivit sesizării, în ultimele trei săptămâni, pe pista de biciclete din incinta bazei au fost observați în repetate rânduri pre-adoles
Un clujean a reclamat autorităților locale că pe pista de biciclete din Baza Sportivă Gheorgheni circulă trotinete electrice cu viteze de peste 25 km/h. Pe aceeași alee merg și copii mici cu biciclete
Un biciclist care face zilnic naveta pe ruta Florești – Mănăștur spune că într-o singură săptămână era să fie lovit de patru șoferi. Toate momentele s-ar fi petrecut acolo unde pista de biciclete taie șoseaua, în punctele în care mașinile virează sau intr
Un clujean cere praguri de sol pe toată prelungirea străzii Alexandru Vaida-Voevod, unde spune că se circulă cu viteză mare. În sesizarea trimisă autorităților locale, el susține că strada ar fi folosită pe post de circuit de test de oamenii care merg să
Noua pistă de biciclete dintre Cluj-Napoca și Florești a fost testată de bicicliști, iar primele impresii sunt împărțite. Activistul de mediu, Adrian Dohotaru, a parcurs traseul împreună cu fiul său spune că investiția reprezintă un progres important, dar
Un copil de 5 ani, la un pas să fie lovit de o trotinetă electrică în Cluj-Napoca: „A venit în viteză și a frânat în ultimul moment”
Un șofer din Cluj le transmite un mesaj bicicliștilor care circulă pe pista de pe Calea Dorobanților, după o situație întâlnită într-o intersecție din zonă. Acesta atrage atenția că, în anumite intersecții, bicicliștii trebuie să acorde prioritate autotur
Un drum din județul Cluj a ajuns pistă de viteză pentru unii șoferi. Polițiștii Serviciului Rutier Cluj și cei din Huedin au măsurat, în comuna Poieni, viteze de până la 137 km/h, acolo unde limita legală este de 50 km/h
FCSB a reluat negocierile cu Universitatea Cluj pentru transferul lui Jovo Lukic, atacantul bosniac în vârstă de 27 de ani care a încheiat sezonul trecut pe primul loc în clasamentul golgheterilor din SuperLiga
Un clujean cere autorităților să intervină urgent în Baza Sportivă Gheorgheni, unde trotinetele electrice ar circula cu viteze periculoase chiar pe pista de biciclete. „Luați măsuri până nu se va întâmpla o tragedie”
Un clujean reclamă calitatea lucrărilor efectuate recent pe pista de biciclete de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, în zona imobilului cu numărul 19. Acesta a sesizat autoritățile cu privire la denivelările apărute pe asfalt, despre care spune că îngreunea
Scene cu „nervi” în centrul Clujului: Un trotinetist intră într-o femeie pe trotuar, iar aceasta îl îmbrâncește. Cine a greșit mai tare?
Pista de biciclete de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca a fost afectată de traficul greu, reclamă un clujean.
Turul României, cea mai prestigioasă competiție ciclistă din țară și una dintre cele mai importante din Sud-Estul Europei, aduce la start 23 de echipe din 16 țări, ediția din acest an reunind aproximativ 150 de cicliști care vor parcurge peste 800 de kilo
Un număr mare de tineri aflați pe trotinete și motociclete s-au deplasat în mod organizat din cartierul Gheorgheni spre zona centrală din Cluj-Napoca
FOTO. Pod nou de peste 2 milioane de lei în Cluj! Vechea structură a fost demolată, iar traficul trece pe un pod provizoriu
Studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca au ajuns la Hockenheimring, în Germania, unde concurează la Formula Student Germany, alături de 80 de echipe din întreaga lume. Echipa ART TU Cluj-Napoca își testează monopostul în probe statice
Se construiește o școală nouă în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca, o investiție de aproximativ 13 milioane de euro. Unitatea de învățământ va primi în jur de 775 de elevi și va avea 27 de săli de clasă, patru laboratoare, sală de sport, atelier și sală
Municipiul Cluj-Napoca pregătește amenajarea unui nou parc-pădure în estul orașului, pe strada Valea Gârbăului, aflată la capătul cartierului Mănăștur
Pericol pe o stradă din Cluj-Napoca! Clujenii vor limitatoare de viteză și radare după cursele făcute printre blocuri
Cluj-Napoca găzduiește, între 28-30 iulie 2026, etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. Pompieri militari din Arad, Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și Timiș se întrec în probe de forță și viteză
O clujeancă din comuna Baciu trage un semnal de alarmă după ce Tigrișor, un motan pe care îl îngrijea, a fost lovit de o mașină pe strada Pârâul Cireșilor și a ajuns de urgență pe masa de operație