Câteva săptămâni ne mai despart de sărbătorile de iarnă, de cadouri și agitația din centrele comerciale, dar și de târgurile de Crăciun.
Loredana Groza are o vârstă înaintată, dar se menține tânără prin sport, dietă și tratamente cosmetice. Fanii spun că nu o mai recunosc după atâtea operații estetice, însă Loredana Groza susține că nu are timp să apeleze la bisturiu pentru a-și ascunde an
Știri de Cluj a aflat despre o nouă petrecere organizată la Cluj, în 7 noiembrie. Se face și after party, dar și concursuri pentru a aduce mai mulți petrecăreți.
Un șef de serviciu din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca pipăie o colegă pe fund, în văzul lumii, la o petrecere, scrie Foaia Transilană.
Mobilitate urbană asigurată prin transport ecologic, una dintre cele mai moderne grădinițe din România și o stațiune balneară renovată în beneficiul comunității locale reprezintă doar câteva dintre proiectele finalizate sau aflate în fază de derulare în B
Polițiștii au oprit o petrecere în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00.
Vlăduța Lupău și soțul ei, fotbalistul Adi Rus, au fost nași de cununie. Care a fost detaliul outfit-ului ei care a făcut-o să iasă în evidență?
Petrecerile s-au mutat din cluburi în cabane și locații din afara orașului. La fel ca și în valul 3 al pandemiei COVID-19, organizatorii de evenimente riscă pentru a face bani de pe urma celor care nu țin cont de pericolul îmbolnăvirii.
Diana a relatat care a fost experiența ei după ce s-a infectat cu COVID-19 la mare. A ajutat-o faptul că a fost vaccinată.
Parcul Tineretului sau Pădurea Clujenilor este în curs de finalizare, fiind un viitor punct de atracție al Clujului.
Calendar ortodox 29 august 2021. Sărbătoare cu cruce roşie de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul pentru creştinii ortodocşi și catolici din întreaga lume.
Parcul ”Pădurea Clujenilor” se apropie de finalizare, iar amenajările vor fi terminate în noiembrie 2021.
Horoscop 21 august 2021. Taurii vor fi norocoși, dar nu trebuie să uite că norocul nu vine de unul singur. Este nevoie de efort, dar munca depusă până acum va fi răsplătită.
Lacul din Gheorgheni, supranumit ”Lacul fără fund”, avea în trecut bărci și hidrobiciclete.
În satele din Ardeal, duminica de regulă era zi de dans, când flăcăii curtau mândrele din sat, iar cei ”trecuți” erau grupați în trupe de dansatori.
Sâmbătă, 14 august, Cleopatra Stratan în vârstă de 18 ani și Edward Sanda s-au căsătorit, după un an de relație. Cununia civilă a avut loc în aer liber, iar cel care a condus-o pe artistă a fost chiar tatăl ei, care a izbucnit în lacrimi, din cauza emoți
Horoscop 12 august 2021. Influența planetei Venus îi ajută pe nativii din zodia Pești să-și organizeze lucrurile din viață mult mai ușor.
Două tipuri de personalitate pentru fiecare zodie. Fiecare om este diferit, însă semnul astral sub care este născut, spune multe despre personalitatea sa. Fiecare zodie, are 2 tipuri de personalități, tu care ești?
Clubul de manele Boeierul din Mănăștur a fost amendat pentru că a depășit orarul de funcționare, prevăzut de lege în stare de alertă, ora 2.00 noaptea.
O petrecere urmată de un scandal a avut loc în dimineața zilei de 18 iulie, la clubul de manele Boierul din Mănăștur, ne-a semnalat un cititor.
Un scandal violent a avut loc luni dimineață, între doi tineri surdo-muți din Cluj-Napoca, în urma unei petreceri.
Horoscop 8 iulie 2021. Este o zi cu mult noroc pentru o mare parte din zodii.
Angela Rusu a născut al treilea copil la 47 de ani și a spus că nu va alăpta deoarece are multe evenimente programate.
Când şi unde va avea loc mega-petrecerea de logodnă a Simonei Halep. Locaţia aleasă de sportivă, una surprinzătoare, poate fi văzută în articolul de mai jos.
Horoscop 15 iunie 2021. Racii fac o investiţie de viitor, Balanţele petrec timpul liber alături de prieteni, potrivit acestui horoscop 15 Iunie 2021.
Clujenii sunt puși pe petrecere și nu mai vor ca programul cluburilor să se încheie la miezul nopții. La After Eight au fost strigăte și probleme.
Nelson Mondialu nu s-a abținut și a filmat cum dă bani la lăutari, la o petrecere la care ar fi participat mai mult de 70 de oameni, așa cum prevede legea.
Petrecerea cu 500 de oameni din Baciu s-a lăsat cu amenzi aspre pentru organizator.
O nouă petrecere a avut loc la Urania Palace, în spaţiul fostului cinema Favorit, pe strada Horea.