La Vlădeasa, la cota 1834 de metri, e un peisaj de iarnă ca în povești. Viscolul a suflat zăpada și totul arată ca într-un basm.
Handbalista Ana Maria Șomoi are nevoie de sprijin și ajutor pentru fiica ei de 13 ani, care se luptă cu o boală nemiloasă.
Un polițist din Alba Iulia este acuzat că a furat 900 de lei, dintr-un autoturism care a făcut obiectul unei percheziții. Cazul a fost clasat de procurori, dar judecătorii au decis redeschiderea cercetării.
Andreea Raicu a dezbătut subiectul operațiilor estetice la emisiunea lui Cătălin Măruță, iar discuția a ajuns la Bianca Drăgușanu.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, zilele acestea, 102 ani de învățământ medical în limba română. În cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2021, joi, 9 decembrie, a avut loc Gala Pr
Clujul ar putea rămâne cu prefect de la UDMR, în persoana lui Tasnadi Szilard. Cel care vânează postul mai ceva ca un lunetist este președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, cercetat penal în trecut, alături de soția și fiica lui de DNA Cluj. Soția, Mihael
Asociația CERT Transilvania desfășoară o acțiune umanitară „Shoebox”, prin care donatorii pregătesc cadouri personalizate pentru copiii de la munte din Apuseni sau pentru cei aflați în centre de plasament, de Crăciun.
Suma de bani plătită de Vlăduța Lupău pentru o singură noapte de cazare pe o insulă exotică a făcut-o invidioasă pe Andreea Bănică.
Mezzosoprana Andreea Ilie l-a ironizat pe Dan Bittman, fostul ei iubit, luptător împotriva restricțiilor și a vaccinului.
Andreea Prisăcariu spune că unii români o urăsc pentru modul în care arată.
Transylvania Open WTA250. Irina Bara și Ekaterina Gorgodze au câștigat duminică finala de dublu a turneului de tenis Transylvania Open.
A doua favorită a turneului de la Cluj-Napoca s-a calificat fără probleme în ultimul act după ce a trecut fără nicio emoţie de Rebecca Peterson.
Simona Halep s-a calificat în sferturle de finală la turneul de tenis de la Cluj, dar avut dureri lombare, fiind la un pas să abandoneze.
Opt sportive s-au retras de la Transylvania Open în ultimul moment, cel mai probabil din cauza restricțiilor impuse de luni, 25 octombrie, în România.
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost amenajată pentru a putea găzdui două meciuri în același timp, în cadrul Transylvania Open.
O fetiţă din Buhuşi, dispărută de 15 ani, a fost găsită îngropată în curtea tatălui ei, în Târgu Neamţ.
Gabriela Ruse (23 ani) intră pe tabloul principal Transylvania Open WTA250.
Numărul mare de cazuri de COVID sau dorinţa de a nu renunţa la concerte i-a făcut pe mulţi artişti să se programeze la vaccinare cu cea de-a treia doză.
Profesorul Vaclav Smil, specializat în interpretarea statisticilor, plasează zborul cu avionul la categoria activităților mult mai sigure decât internarea într-un spital, chiar și pentru câteva zile.
După numărul mare de cazuri Covid apărute în comuna Tureni, începe să se vadă „luminița de la capătul tunelului”.
Niciun clujean în noua conducere a USR PLUS. Echipa Barna a obținut majoritatea. Cine sunt noii vicepreședinții?
Fanii Andreei Bănică au criticat-o pentru modul în care s-a îmbrăcat, iar artista le-a dat replica.
Câte intervenţii estetice are Andreea Mantea. Aşa arăta bruneta înainte să apeleze la medici. Frumoasa brunetă este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV din România.
Andreea Esca este cunoscută de toată lumea, dar puțini știu amănunte despre tinerețea știristei.
Andreea Esca a primit, de-a lungul timpului, numeroase oferte de a intra în politică.
Alexia Eram s-a dus la o întâlnire la Nuba îmbrăcată cu o rochie extrem de provocatoare, cea mai scurtă din garderobă.
Andreea Marin a răspuns unei întrebări incomode, vechi de 15 ani, despre relația ei cu Ion Țiriac.
Tigrul platanului sau ploșnița dantelată este o insectă care a cunoscut o înmulțire fără precedent, în zona Clujului. Canicula din ultima perioadă a favorizat acest lucru.
Prezentatoarea Andreea Marin apare în imagini video în spatele faimoasei Jennifer Lopez, în vacanța pe care vedeta americană o face în insula Capri, alături de iubitul ei Ben Affleck.
Două minore din județul Cluj au fost date dispărute după ce au plecat de acasă și nu au mai fost văzute de atunci. Una dintre ele a mai fost dată dispărută anul acesta.