Sambata 12 Septembrie

VIDEO. Accident violent în Cluj! O mașină a fost făcută praf în urma unui impact: Autoritățile sunt la fața locului

Accident în Apahida, în fața bisericii ortodoxe. Două mașini implicate, poliția este la fața locului

Trei mașini au fost implicate vineri seară într-un accident rutier produs în comuna Apahida, chiar în fața bisericii ortodoxe. Polițiștii au ajuns la fața locului.

Potrivit primelor informații, coliziunea s-a produs în jurul orei 19.30, în dreptul bisericii ortodoxe din Apahida. În eveniment au fost implicate trei autoturisme.

La fața locului au ajuns echipaje de poliție. Polițiștii ar urma să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul și dacă vreunul dintre șoferi a încălcat regulile de circulație. Până în acest moment nu există informații oficiale despre persoane rănite. Nu se cunoaște nici câți oameni se aflau în cele două mașini sau dacă au fost solicitate și echipaje medicale.

UPDATE 21:00

ISU Cluj a precizat că a fost vorba despre o tamponare între trei autoturisme, fără victime încarcerate. O femeie a fost dusă la spital pentru investigații suplimentare, după ce la fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD de la Jucu.

Comentarii Facebook