Piața Avram Iancu în 1965 avea în mijloc un părculeț, unde era statuia Eroului sovietic, iar în spatele catedralei era tancul sovietic. Parcul a fost stricat în era Funar.
”Nu există așa ceva”, a titrat publicația elvețiană Blick, în urma egalului realizat de echipa României la calificările pentru Euro24.
Cei trei pui de barză de la Vlaha, din cuibul monitorizat Video, au fost lăsați complet singuri pentru prima dată de la eclozare.
Peste 160 de elevi au absentat în Județul Cluj încă de la prima probă a Evaluării Naționale, susținută astăzi, 19 iunie, la Limba și literatura română.
Nicoleta Afrodita David, unul dintre membrii senatului Universității Babeș Bolyai, este vizată de o decizie de plagiat emisă de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI).
Sportivi de performanță la o vârstă fragedă! Mai mulți elevi români au participat la Cupa Europeană de juniori de la Izvorani, în weekend-ul de dinaintea examenului de Capacitate ce are loc astăzi, 19 iunie 2023.
Lucrările la pasajul de la Tăietura Turcului ar urma să înceapă în toamna acestui an, odată cu debutul șantierului pentru tronsonul de cale ferată Cluj-Napoca - Poieni, din cadrul modernizării și electrificarea căii ferate Cluj-Episcopia Bihor.
Un trotuar lat de 3 metri apare pe strada Dragalina, în contextul în care șoferii suferă de-a dreptul în trafic. Un clujean a postat noua ”minune” a arhitecților, iar de acolo s-a iscat o întreagă dezbatere, care arată că primarul Emil Boc nu mai este atâ
Clujeanca Carmen Grebenișan a vorbit sincer despre intervențiile estetice pe care le are. Influencerița le-a enumerat și a discutat deschis cu fanii ei despre acest subiect.
Radoslav Dimitrov pleacă de la Sepsi după patru ani și semnează cu „U”. FC Universitatea Cluj a anunțat, sâmbătă seară, transferul fundașului dreapta bulgar Radoslav Dimitrov (34 de ani), jucător legitimat ultima oară la Sepsi Sf. Gheorghe.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit noaptea trecută la un accident rutier petrecut pe raza localității Fundătura.
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Negreni.
Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au admis cererea de suspendare a ordinului emis de președintele ANPC, până la pronunțarea instanței de fond, în cazul Băncii Transilvania.
Calea Mănăștur era blocată, vineri după-amiaza, de mașinile care nu pot înainta așa cum trebuie, fiind lucrări în zona Platinia.
Deputatul clujean Sabin Sărmaș, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din cadrul Camerei Deputaților, a vorbit la IQ Digital Summit despre ”eroii” digitalizării locale, cum este comuna Ciugud, care sunt exemple la nivel naț
Dorian Popa s-a lansat serios în afaceri și construiește casă după casă. Vloggerul a ajuns să fie un mic dezvoltator imobiliar.
Un olandez stabilit în România a ajuns să se mire că pe drumuri sunt atâtea mașini de 80.000 de euro, dar la volan sunt oameni mediocri. Acesta a spus că nu se simte outsmarted, ci mai degrabă ”out-șmecher-ed”.
Comuna Câlnic este situată în partea sud-estică a judeţului Alba, în zona dealurilor subcarpatice, la o distanţă de 28 km de municipiul Alba Iulia şi la 15 km de Sebeş.
Se schimbă legea! Românii au dreptul să primească un produs nou, în termen de cel mult 30 de zile de la achiziție, în cazul în care produsul primit inițial este neconform.
Cabana Barlogul este un loc de vis, ce seamănă cu o destinație exotică, unde muntele se ”varsă” în mare. Locația nu este pe vreo insulă, ci la Someșul Rece, la 30 de minute de mers din Cluj-Napoca.
Petre Roman a declarat că la conflictul de la Târgu Mureş, din 19 martie 1990, România risca să piardă Transilvania.
Despre infertilitate se discută din ce în ce mai frecvent, în contextul în care, conform ultimelor studii în domeniu, 1 din 5 cupluri suferă de infertilitate, la nivel de țară.
Un fost candidat la funcția de primar al comunei Florești, Daniel Meze, reclamă că orăcăie broaștele lângă blocuri și sunt oameni care nu se pot odihni.
Centura Clujului s-a scumpit cu 150 de milioane de euro, iar licitația a fost reluată, după ce la prima nu s-a prezentat nimeni. Centura Clujului costă pe kilometru de 4 ori mai mult față de cea din Oradea, pentru că sunt dealuri.
Clujenii sunt chemați să semneze o petiție prin care transportul de noapte să devină realitate.
Taximetriștii clujeni vor protesta în 20 iunie, de la ora 12.30, împotriva platformelor Uber și Bolt, în semn de solidaritate cu colegii lor din toată țara.
Interesul pentru Cluj a scăzut în ultimii ani, dovadă stau căutările pe Google.
Centura metropolitană a Clujului, tronsoanele 2 și 3, a fost scoasă din nou la licitație. Cele două tronsoane licitate inițial au fost comasate, iar la valoarea indicatorilor financiari eligibili pentru actualizare din devizul general a fost aplicat in
Piața IT din Cluj-napoca este cea mai mare din România, după București, iar salariile mari și numărul crescut de angajați începe să dăuneze acestui ecosistem.
Deputatul PSD de Cluj, profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu, nu va vota ”pentru” avizarea în Comisia pentru Sănătate și Familie a candidaturii lui Alexandru Rafila pentru funcția de ministru al Sănătății în Guvernul Ciolacu, după ce acesta din urmă a anunț