Un nou urs a fost văzut în Cluj. Locuitorii avertizați prin Ro-Alert să păstreze distanța față de animal

O nouă apariție a unui urs pune în alertă autoritățile din județul Cluj. Animalul a fost semnalat luni după-amiază, 5 octombrie, în localitatea Iclozel, comuna Iclod, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-Alert prin care au fost avertizați asupra pericolului

Alarma a fost dată în jurul orei 14:45, când autoritățile au fost informate despre prezența animalului. Imediat a fost transmisă o avertizare către populație, iar în zonă au fost mobilizate forțe de intervenție.

„Am fost notificați în jurul orei 14:45. Astfel, a fost transmis un mesaj de avertizare RO-Alert, iar la fața locului s-au deplasat jandarmii, împreună cu un echipaj SMURD preventiv. Nu au fost raportate alte probleme”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Autoritățile le recomandă oamenilor să evite zona în care a fost văzut ursul, să nu se apropie de animal, să nu încerce să îl hrănească sau să îl alunge și să nu se expună unui pericol pentru a face fotografii sau filmări.

Urșii, o problemă reală în Cluj

Incidentul de la Iclozel este cu atât mai îngrijorător cu cât vine după alte două cazuri înregistrate în județul Cluj într-un interval foarte scurt.

Primarul comunei Gilău, Gelu Topan, a anunțat ieri, 4 octombrie că un urs a fost observat în zona Plajei 1 de la lacul Tarnița, pe strada Vârtoape. Din fericire, nu au fost raportate persoane rănite și nici pagube. Edilul le-a cerut oamenilor păstreze distanța față de animal, să nu încerce să îl hrănească, să îl fotografieze de aproape sau să îl alunge pe cont propriu. Orice nouă apariție trebuie semnalată imediat la 112.

Cu doar o noapte înainte, un alt incident s-a încheiat tragic pentru animal. În noaptea de sâmbătă spre duminică, un urs a ajuns pe DN1-E60, în localitatea Dumbrava, unde a fost lovit mortal de un autoturism.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, mașina era condusă de un tânăr de 25 de ani, din comuna Poieni, care se deplasa dinspre Huedin spre Cluj-Napoca. Ursul ar fi apărut pe carosabil și a fost surprins de autoturism. Impactul a fost fatal pentru animal.

EXCLUSIV VIDEO. Audi făcut praf după impactul cu ursul în Cluj, pe E60. Șoferul: „Nu aveam unde să trag de volan. În stânga, parapet, în dreapta, șanț”



Comentarii Facebook