Rata de infectare COVID în municipiul Cluj-Napoca a depășit, marți, pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, de la care este obligatoriu certificatul verde pentru accesul în baruri, cafenele, restaurante, cinematografe, teatre, instituții de spectacole sau
Care sunt punctele slabe ale zodiilor. Află în următoarele rânduri, care sunt punctele tale slabe, în funcție de zodie și care este motivul pentru care nu poate renunța fiecare zodie în parte la vicii.
Judecătorul Cristi Danileț, fondatorul programului VeDem Just, strânge donații pentru a tipări și distribui gratuit în școli manualul de Educație Juridică.
Emmanuel Culio (38 de ani) a jucat bine în meciul cu Craiova, iar la final emoțiile l-au doborât.
Fostul ministru al sănătății, Nelu Tătaru, a spus că țările europene cu rată mare de vaccinare vor impune restricții împotriva românilor.
Un medic de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Victor Babeș” din București a realizat o postare în care se miră că ”oamenilor încă le este mai frică de vaccin decât de boală”.
Activistul Tudor Chirilă a lansat o scrisoare deschisă, în care îl desființează pe premierul Florin Cîțu, un ”ticălos” care dă afară oamenii USR PLUS, fără evaluare.
Un jaf comis de doi hoți a scos la lumină o poveste mai spectaculoasă decât furtul în sine. Două nopți la rând, hoții au furat bijuterii și apoi un seif de o tonă cu 370.000 de mii de euro și 60.000 lei.
Primăria Florești anunță că a lansat platforma prin care se pot obține adeverințele CTP necesare abonamentelor gratuite pentru elevi.
Inspectoratul Școlar Cluj refuză să spună care sunt școlile unde sunt clase suspendate din cauza COVID, invocând regulamentul GDPR privind protecția datelor cu caracter personal.
Trotinetele abandonate peste tot în Cluj-Napoca riscă să devină un pericol pentru circulație.
Anul universitar va începe în curând și situația actuală impune universităților să adopte un scenariu de funcționare pentru continuarea activităților didactice. Ce scenarii adoptă universitățile din Cluj-Napoca?
Municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești se apropie de incidența de 3 cazuri COVID la mia de locuitori.
Certificatul verde devine obligatoriu la intrarea în restaurante, la nunți și la activități în spații închise în localitățile în care rata de infectare este cuprinsă între 3 și 6 persoane la mia de locuitori.
O inimă a călătorit 1400 de km din Transilvania la Torino și a salvat o viață. Pacientul, un italian de 41 de ani, a așteptat doar două ore pe lista pentru transplant
Începând de astăzi, certificatul verde devine obligatoriu la intrarea în restaurante, la nunți și la activități în spații închise în localitățile în care rata de infectare este cuprinsă între 3 și 6 persoane la mia de locuitori.
Conform Inspectoratului Școlar Județean Cluj, 583 de elevi din județ studiază în acest moment în mediul online, din cauza faptului că au fost descoperite cazuri de coronavirus în clasele din care aceștia fac parte.
Un show de zile mari este anunțat duminică seara, în Iulius Parc, la Rock and Blues Nights by Cluj Blues Fest, unde va urca pe scenă nimeni altul decât Marcian Petrescu, fenomenul blues al României.
Un clujean este printre cei mai apreciați fotografi români peste hotare, având la activ sute de evenimente de răsunet la care a participat.
Pandemia și restricțiile par a fi numai de fațadă când vedem fotografiile realizate de un clujean pe o cursă județeană.
România are nevoie pentru următorii 10 ani de 80 de miliarde de euro, a afirmat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu.
Tanczos Barna, ministrul Mediului, a vorbit despre agresorii din mafia pădurilor sucevene care au bătut trei bărbați ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de lemn din Suceava, printre care se afla și un jurnalist din Cluj.
Ce job are mama Biancăi Drăgușanu în București. Mama Biancăi Drăgușanu, Madi Dragoș, s-a mutat din orașul natal Călan, județul Hunedoara, în Capitală. Cu siguranță, femeia și-a dorit să fie mai aproape de fiica și de nepoata sa. Ei bine, aflați că Madi lu
Reprezentanții Ro-Vaccinare au explicat, printr-o ilustrație, modul în care se răspândește virusul, în cazul persoanelor vaccinate și a celor nevaccinate.
Senatul UBB Cluj a decis că în cămine se pot caza numai studenții vaccinați sau care au prin boală.
Răzvan Cherecheş, profesor universitar la Iowa University, în SUA, şi director al departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universității Babeş Bolyai din Cluj susține că pe români îi așteaptă o iarnă lungă cu multe restricții din cauza pandemiei COV
Dan Petrescu a fost încântat de cum a arătat CFR Cluj în înfrângerea cu Jablonec și spune că Emmanuel Culio a fost bun.
Facturile românilor care au trecut pe piața concurențială de electricitate sunt mai mari. decât cele achitate de cei care nu au urmat sfatul autorităților.
În localitățile unde sunt peste 3 cazuri de COVID la mia de locuitori, se va intra în localuri publice sau la spectacole numai cu certificatul verde COVID, care atestă vaccinarea, testarea sau faptul că deținătorul a trecut prin boală.
Ultimul festival OPEN AIR de muzică la Cluj-Napoca va avea loc în Iulius Parc, iar clujenii sunt așteptați la „Rock & Blues Nights by Cluj Blues Fest”, cu un line-up format exclusiv din artiști români.