Ştiri      pdl

Liberalii din Cluj îl acuză pe prefect că a ”periat” colegiile pentru a-i favoriza pe PSD -isti și pe Daniel Buda

Liberalii din Cluj îl acuză pe prefect că a ”periat” colegiile pentru a-i favoriza pe PSD -isti și pe Daniel Buda

Liberalii clujeni susțin că au fost furați în urma unui ordin semnat de prefectul Gheorghe Vuşcan, prin care 4.000 de alegători din Colegiul 2, unde candidat e Steluța Cătăniciu (PNL), au fost mutați în Colegiile 3 și 1.

PDL a închis listele de candidați în Cluj. Vezi aici care sunt aceștia

PDL a închis listele de candidați în Cluj. Vezi aici care sunt aceștia

Potrivit unor surse din PDL, partidul a finalizat listele candidaților pentru colegiile din Cluj.

Anca Boagiu: " Este incapabil acest ministru, trebuie să fie demis". Vezi AICI despre cine e vorba

Anca Boagiu: " Este incapabil acest ministru, trebuie să fie demis". Vezi AICI despre cine e vorba

Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu, a cerut demisia lui Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, declarând că acesta a adus un prejudiciu de 2,5 miliarde de euro României şi că este o "lebădă" şi un "incapabil".

Daniel Buda: Liderii USL sunt ipocriți în privința revizuirii legii fundamentale

Daniel Buda: Liderii USL sunt ipocriți în privința revizuirii legii fundamentale

Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda, consideră că liderii USL sunt ipocriți pentru că cer modificarea Constituției abia acum în prag de campanie electorală.

Rareș Rusu refuză să plece de la Transelectrica Cluj. Fostul director a ajuns acum manager de proiect

Rareș Rusu refuză să plece de la Transelectrica Cluj. Fostul director a ajuns acum manager de proiect

Fostul director al Transelectrica Cluj, Rareș Rusu, a fost demis din funcție la începutul lunii octombrie, dar și-a aranjat ploile în așa fel încât să rămână în instituție ca ”manager de proiect”.

Primarii PDL, presaţi de USL. Vasile Blaga:"Sunt ameninţări să fie băieţi cuminţi"

Primarii PDL, presaţi de USL. Vasile Blaga:"Sunt ameninţări să fie băieţi cuminţi"

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, luni dimineaţă, că preşedinţii de Consilii Judeţene ai USL fac presiuni asupra primarilor PDL, "ameninţându-i" în schimbul promisiunilor de finanţare.

Alin Tișe: Horea Uioreanu m-a amenințat că mă omoară

Alin Tișe: Horea Uioreanu m-a amenințat că mă omoară

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a declarat că Horea Uioreanu, cel care l-a bătut la alegerile din iunie 2012, l-ar fi amenințat că îl omoară.

Sulfina Barbu despre scumpirea alimentelor:”Fiecare familia a sărăcit cu aproape 100 de lei de la începutul guvernării USL”

Sulfina Barbu despre scumpirea alimentelor:”Fiecare familia a sărăcit cu aproape 100 de lei de la începutul guvernării USL”

Sulfina Barbu, vicepreședintele PDL, a declarat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că guvernarea USL a adus cea mai mare creștere a prețurilor alimentelor din ultimii 10 ani în luna septembrie.

Cozmin Gușă preia U Cluj. Horea Uioreanu, șeful CJ Cluj, glumește: ”Numai să nu vină Dan Diaconescu”

Cozmin Gușă preia U Cluj. Horea Uioreanu, șeful CJ Cluj, glumește: ”Numai să nu vină Dan Diaconescu”

Politicianul Cozmin Gușă ar putea să preia Universitatea Cluj, a dezvăluit, în emisiunea Știri de Cluj LIVE de joi seara, jurnalistul Mihai Șoica.

Adrian Gurzău ar putea ”plăti” cu Colegiul 4 pentru că a sfidat interesele din PDL

Adrian Gurzău ar putea ”plăti” cu Colegiul 4 pentru că a sfidat interesele din PDL

Deputatul PDL Adrian Gurzău ar putea pierde nominalizarea pentru Colegiul 4 - Camera Deputaților, după ce a sfidat interesele din PDL. Surse din rândul democrat-liberalilor susțin că pe acest Colegiu ar urma să candideze un nume ”greu”.

Un director din Primăria Cluj-Napoca a vrut să cumpere pe ”ascuns” un imobil de 300.000 de euro

Un director din Primăria Cluj-Napoca a vrut să cumpere pe ”ascuns” un imobil de 300.000 de euro

Directorul Direcției de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Aurel Mocanu, a semnat ”pe ascuns” un antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil în valoare de 275.000 de euro.

Adrian Papahagi, candidatul PDL Cluj în Colegiul 1: Anca Boagiu ar putea fi premier, Elena Udrea NU

Adrian Papahagi, candidatul PDL Cluj în Colegiul 1: Anca Boagiu ar putea fi premier, Elena Udrea NU

Candidatul PDL Cluj în Colegiul 1, Andrian Papahagi, a declarat că viitorul guvern ar putea fi condus de o femeie precum Anca Boagiu. Elena Udrea nu ar face parte din el.

Boc taxează IRONIC candidatura lui Gigi Becali pe liste PNL

Boc taxează IRONIC candidatura lui Gigi Becali pe liste PNL

Fostul președinte al PDL, Emil Boc, a taxat decizia PNL de a-l propune pe Gigi Becali candidat pe listele sale.

Adrian Năstase: M-au condamnat ca să mi se interzică dreptul de a candida

Adrian Năstase: M-au condamnat ca să mi se interzică dreptul de a candida

Adrian Năstase a scris pe blog că a fost condamnat la închisoare pentru a nu candida.

Lista candidaților PNL Cluj la Colegiile pentru Deputați și Senat. Uioreanu l-a învins pe Nicoară - VIDEO

Lista candidaților PNL Cluj la Colegiile pentru Deputați și Senat. Uioreanu l-a învins pe Nicoară - VIDEO

Tabăra lui Horea Uioreanu a zdrobit-o pe cea a președintelui PNL Cluj, Marius Nicoara, și a câștigat toate colegiile eligibile din județul Cluj, care revin organizației.

Boc îi răspunde lui Ponta care spune că nu mai sunt bani pentru spitale și pensii: E un AMATOR

Boc îi răspunde lui Ponta care spune că nu mai sunt bani pentru spitale și pensii: E un AMATOR

Fostul premier Emil Boc i-a răspuns, duminică, de la Cluj premierului Victor Ponta care s-a plâns că nu mai sunt bani pentru spitale și plata pensiilor. Primul ministru a dat vina pe guvernările PDL, care nu au prevăzut fonduri în buget.

Hărdau demisionează din funcția din PDL și face REVOLUȚIE: Bucureștiul ne căpușează și ne impune candidați VIDEO

Hărdau demisionează din funcția din PDL și face REVOLUȚIE: Bucureștiul ne căpușează și ne impune candidați VIDEO

Senatorul Mihail Hărdău și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PDL Cluj-Napoca și acuză faptul că de la București sunt impuși candidați peste capul organizației locale.

Mihail Hărdău își dă demisia din funcţia deținută în PDL Cluj-Napoca

Mihail Hărdău își dă demisia din funcţia deținută în PDL Cluj-Napoca

Senatorul Mihail Hărdău va demisiona din funcția de prim-vicepreședinte al PDL Cluj-Napoca, nemulțumit de faptul că nu a fost trecut pe listele de candidați la alegerile parlamentare.

Lista candidaților PDL Cluj pentru alegerile parlamentare din decembrie. AFLĂ ce SURPRIZE sunt

Lista candidaților PDL Cluj pentru alegerile parlamentare din decembrie. AFLĂ ce SURPRIZE sunt

PDL Cluj a primit de la București lista definitivă cu candidații pentru colegiile de deputați și senatori de la alegerile parlamentare din toamnă.

PDL despre PSD Cluj: Prostul nu e prost destul, până nu e şi fudul

PDL despre PSD Cluj: Prostul nu e prost destul, până nu e şi fudul

Duelul între PDL Cluj și PSD Cluj se ascute în fiecare zi.

USL îl atacă DUR pe Emil Boc

USL îl atacă DUR pe Emil Boc

USL Cluj răspunde unui comunicat al PDL Cluj și îl acuză pe Emil Boc de ”ineficiența, populismul și demagogia manifestate” în calitate de premier și primar.

Mircia Giurgiu s-a înscris în PSD

Mircia Giurgiu s-a înscris în PSD

Mircia Giurgiu a anunţat, marţi, în plenul Camerei Deputaților că s-a înscris în PSD.

PDL Cluj despre atacurile lui Remus Lăpușan la Emil Boc: E un incompetent

PDL Cluj despre atacurile lui Remus Lăpușan la Emil Boc: E un incompetent

Atacurile preşedintelui PSD Cluj, Remus Lăpuşan, la adresa primarului Emil Boc şi a evenimentelor organizate de administraţia locală, ascund frustrarea cauzată de propria incompetenţă de a gestiona problemele reale al Clujului, consideră PDL Clu

Deputatul Petru Călian, locul 3 în clasamentul inițiativelor legislative devenite lege în mandatul 2008 - 2012

Deputatul Petru Călian, locul 3 în clasamentul inițiativelor legislative devenite lege în mandatul 2008 - 2012

Deputatul Petru Călin este unul dintre cei mai activi parlamentari ai mandatului 2008 - 2012, cu un număr foarte mare de propuneri legislatve devenite lege.

Mihail Hărdău nu mai candidează pe listele PDL Cluj: Nu am intenția și nu mi-am depus candidatura

Mihail Hărdău nu mai candidează pe listele PDL Cluj: Nu am intenția și nu mi-am depus candidatura

Senatorul PDL, Mihail Hărdău, neagă informațiile potrivit cărora el ar fi candidatul democrat-liberalilor în Colegiul 1 pentru Camera Deputaților. Hărdău anunță că nu va mai candida deloc.

Cât primește pensie Ion Iliescu

Cât primește pensie Ion Iliescu

Fostul președinte al statului, Ion Iliescu, i-a spus unui revoluționar ce pensie încasează lunar, după ce a fost acuzat că primește 10.000 de lei.

Ponta acuză PDL că a emis mii de certificate de revoluţionar false: Am cerut anularea lor

Ponta acuză PDL că a emis mii de certificate de revoluţionar false: Am cerut anularea lor

Premierul Victor Ponta a anunțat luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, că PDL a emis mii de certificate de revoluţionar false şi că a cerut Secretariatului de stat care se ocupă de revoluţionari să le anuleze.

Ion Iliescu a fost huiduit de revoluţionari în faţa sediului PSD

Ion Iliescu a fost huiduit de revoluţionari în faţa sediului PSD

Fostul președinte, Ion Iliescu, a fost huiduit de un grup de revoluţionari, luni, 8 octombrie, în faţa sediului central al PSD.

Vasile Blaga face declarații incendiare:”Nu trebuie să mai avem miniştri care să creadă că cu ei a început lumea ”

Vasile Blaga face declarații incendiare:”Nu trebuie să mai avem miniştri care să creadă că cu ei a început lumea ”

Președintele PDL, Vasile Blaga, a făcut sâmbătă o serie de declarații în care blamează guvernarea actuală și spune că nu mai avem nevoie de ”miniştri care să creadă că cu ei a început lumea ”.