Lista candidaților PNL Cluj la Colegiile pentru Deputați și Senat. Uioreanu l-a învins pe Nicoară - VIDEO

 

Tabăra lui Horea Uioreanu a zdrobit-o pe cea a președintelui PNL Cluj, Marius Nicoara, și a câștigat toate colegiile eligibile din județul Cluj, care revin organizației.

 

Colegiile considerate eligibile sunt Colegiul 3 - Camera Deputaților (Gheorgheni, Andrei Mureșanu, Centru), unde a fost desemnat candidat Ioan Petran, în detrimentul consilierului local Steluța Cătăniciu, susținută de Marius Nicoară, marele perdant.

 

Colegiul 5 Gherla, al doilea considerat eligibil al USL, a fost câștigat de Mihai Szeplekan, susținut de Horea Uioreanu.

 

Pe Colegiul 2 candidat va fi Adrian Oros, pe Colegiul 10 va candida Mihnea Iuoraș, subprefect al județului Cluj, pe Colegiul 9 va candida Elena Ceușan, soția președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, în Colegiul 8 va candida Vasile Grumaz.

 

La Delegația Permanentă Teritorială a PNL Cluj s-au împărțit și Colegiile pentru Senat. Astfel, Marius Nicoară a fost desemnat candidatul la Colegiul 3 Senat, iar Șerban Rădulescu pentru Colegiul 2 - Senat, pe care l-a câștigat și în urmă cu patru ani când a candidat pe listele PDL. Șerban Rădulescu va candida pe listele PC.

 

Scandalul privind desemnarea candidaților la alegerile parlamentare din 9 decembrie a început încă de duminică dimineața, când Marius Nicoară, președintele PNL Cluj, a condus Biroul Permanent Județean. Tabăra lui Horea Uioreanu nu a participat, iar Nicoară și oamenii lui au stabilit o listă de candidați pe care să o supună la vot Biroului Permanent Teritorial de la ora 14.00, de la Cluj Arena.

 

În ședința BPT -ului, Marius Nicoară a încercat să supună la vot lista cu numele propuse de tabăra pe care o conduce, iar, în cazul în care ar fi fost respinsă, decizia privind candidații să fie luată la București.

 

Primarii din județ prezenți la Biroul Permanent Teritorial, în frunte cu edilul din Beliș, Viorel Crainic, s-au opus și au anunțat că nu au venit la ședință numai pentru a vota o listă a lui Marius Nicoară.

 

După această luare de poziție s-a supus discuției necesitatea alegerii candidaților prin vot uninominal. Astfel că, au fost trecuți pe liste atât candidații susținuți de Nicoară și Uioreanu, plus ”independenții”, iar cei 180 de delegați au votat.

 

Tabăra lui Marius Nicoară a fost învinsă, iar colegiile considerate eligibile, 3 și 5, au revenit taberei lui Uioreanu.

Comentarii Facebook