Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate sau persoane însoţite de copii cu vârsta până la 5 ani.
Două produse de tip somon afumat au fost retrase de pe rafturile magazinelor Carrefour
Felul în care este achiziționat și administrat vaccinul gripal se va schimba anul acesta.
Un produs care conține bacteria Listeria monocytogenes a fost retras de pe rafturile Carrefour
Băile sărate Ocna Mureș s-au deschis, iar facilitățile moderne fac cu ochiul oricui. Prețurile sunt pentru toate buzunarele, iar copiii sub 7 ani au intrarea gratuită.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a prezentat o rețetă inedită, care poate fi preparată rapid, pentru o băutură care ar ajuta la eliminarea insomniilor.
Deţinerea de arme, consumul de droguri, de băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, fumatul, participarea la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ, inclusiv folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs sunt interzise în şco
Două gemene au stârnit o mulțime de reacții controversate, după ce și-au împărtășit povestea de viață.
Bucureştencele care sunt însărcinate beneficiază şi în acest an de un ajutor din partea Primăriei Bucureşti, sub forma voucherelor materne.
Zeci de adulți și copii sunt blocați la Cabana Capra care a fost lovită ieri noapte de o avalanșă puternică. Autoritățile se chinuie să intervină de mai multe ore, însă până acum fără rezultate.
În fiecare an, gripa afectează între 5% și 15% din populație. Pentru mulți oameni, gripa este o experiență ușoară sau una neplăcută, care poate duce la complicaţii.
Potrivit unui studiu realizat de InfoCons, pe baza etichetelor produselor care se regăsesc pe piaţa din România, carnea de porc se află în proporţie de 10% - 93% în compoziţia crenvurştilor.
Ministrul Sănătății anunță că va introduce starea de alertă epidemică pentru gripă, dar fără restricții și măsuri de carantină și izolare, ci doar cu recomandări de protejare, asigurând că este o situație fără precedent, dar nu dramatică.
Aproape jumătate dintre mamele cu vârste sub 15 ani din Uniuenea Europeană provin din România. Unul din 10 nou-născuți din România provine din mame adolescente, ceea ce crește riscul de prematuritate și mortalitate infantilă.
Mai mult de 8 din 10 mame și gravide cu vârsta sub 18 ani nu mai merg la școală, iar 4 din 10 gravide și mame minore nu accesează alte servicii medicale, cu excepția medicinii de familie, pe durata sarcinii, potrivit unei analize realizată de Organizația
Unitățile de primiri urgențe și camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie sunt pline de copii cu viroze și infecții respiratorii.
În zilele următoare, vaccinul antigripal va ajunge în cabinetele medicilor de familie, acesta intrând deja în depozitele direcțiilor de sănătate publică.
O femeie din SUA, judecată pentru uciderea unei gravide, cu scopul de a-i fura fătul, riscă pedeapsa capitală.
Potrivit EUROSTAT, peste un sfert (28,05%) dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România, țară care ocupă primul loc la acest capitol, în rândul statelor membre. Din totalul nașterilor în 2020 (198.302 nașteri), 731 provin de la mame c
După doi ani de pandemie în care ne-am protejat cu masca a început să reapară virusul care produce varicela, iar boala poate da forme severe. Varicela este o boală de sezon extrem de contagioasă şi poate deveni periculoasă dacă nu se aplică tratamentul co
După scoaterea tuturor restricțiilor anti-COVID, inclusiv purtarea măștii în spațiile închise, Clujul a ajuns să se confrunte cu un val de viroze. Majoritatea oamenilor spun că răcesc, iar simptomele nu sunt prea ușoare, căci își revin mai greu decât în m
Fiecare femeie se întreabă când este mai bine să facă un copil. El bine astrologii au găsit unele perioade din calendar care sunt indicate.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat luni, 21 martie, referitor la distribuirea pastilelor cu iod, că în primă fază doar un producător va distribui comprimatele necesare pe piața farmaceutică din România.
În farmaciile din România a ajuns şi Favipiravir, medicament folosit la tratarea infecţiei SARS-CoV-2, care se dă însă doar cu reţetă.
Anamaria Prodan a spus că Laurențiu Reghecampf a primit o ”lecția de viață” și și-a distrus cariera.
Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România recomandă vaccinarea gravidelor. „Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia”, a precizat Daniel Mureșan, președintele SOGR.
Un bebeluş s-a născut infectat cu SARS-CoV-2 la o maternitate din Iaşi. Cazul este o premieră, spun medicii care nu au mai întâlnit această situaţie de când îngrijesc gravide, unele din ele confirmate cu COVID-19.
Femeile însărcinate se pot vaccina împotriva coronavirusului în siguranță, potrivit rezultatelor ultimei analize făcute de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA. Aceasta a arătat că nu există un risc sporit de pierdere a sarcinii.
Medicii legiști au stabilit de ce a murit Nelu Ploieșteanu.
Vaccinurile împotriva COVID-19 ale companiilor Pfizer/BioNTech şi Moderna sunt eficiente în cazul femeilor însărcinate şi a celor care alăptează.