Tragedie de proporții lângă o stațiune din Cluj! Un tânăr de doar 35 de ani a fost găsit mort: Lângă el a fost descoperită propria armă de vânătoare

Bărbat de 35 de ani, găsit mort lângă stațiunea Buscat: Acesta ar fi fost împușcat cu propria armă

Un bărbat de 35 de ani din comuna Iara a murit luni seara, 2 noiembrie, după ce a fost găsit inconștient în comuna Băișoara, în apropierea stațiunii Buscat. Potrivit primelor informații, acesta ar fi fost rănit prin împușcare.

Polițiștii de la Secția 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați luni, în jurul orei 18.15, că în apropierea stațiunii Buscat a fost găsit un bărbat inconștient.

Din primele verificări a reieșit că este vorba despre un bărbat de 35 de ani, din comuna Iara. Acesta ar fi suferit o leziune prin împușcare. Lângă el, polițiștii au găsit o armă de vânătoare pe care bărbatul o deținea.

Echipajul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic și a constatat decesul.

Specialiștii în arme și criminaliștii, chemați la Buscat

La fața locului au fost trimiși polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și de la Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. Ei s-au ocupat de cercetarea la fața locului și de verificările legate de armă.

Polițiștii continuă cercetările pentru trei infracțiuni: nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uzul de armă fără drept și ucidere din culpă. Ancheta este coordonată de parchetul competent, iar anchetatorii încearcă să lămurească toate împrejurările în care a murit bărbatul.

Comentarii Facebook