La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 16.20, un conducător auto care se deplasa pe raza orasului Huedin a fost oprit pentru un control de polițiștii orașului Huedin.
Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, pentru susținerea obiectivului de investiții Spitalul Regional de Urgență Cluj, a fost semnat joi, 11 noiembrie.
Lidia Buble ar fi mituit doi polițiști și a fost audiată la DIICOT. Polițiștii voiau să o verifice cu aparatul etliotest, dar artista și-a sunat un prieten, care ar fi sfătuit-o să încerce să-i mituiască pe agenții Brigăzii Rutiere București.
Cât de curând, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca cu extensie la Bistrița se va muta în „casă nouă”, în clădirea proaspăt renovată a fostului Tribunal Bistrița-Năsăud.
O ambulanță de-a dreptul preistorică a fost scoasă la lucru în Cluj-Napoca, în lipsa mașinilor funcționale. Ambulanța din imagini are peste 30 de ani de funcționare și este folosită la transport pacienți. Cu toate acestea, clujenii înghit cu greu faptul c
Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituții de cultură subordonate Consiliului Județean Cluj, au fost incluse în Ghidul aniversar Michelin ”500 de peisaje, destinații și experiențe”, fiind evaluate cu câte două stele.
Consiliul Județean Cluj anunță că tarifele pentru folosirea Cluj Arena rămân aceleași și vor fi majorate în 2022.
Consiliul Județean Cluj a aprobat tarifele pentru Teatrul Puck, din Cluj-Napoca. Acesta vor avea în 2022 aceeași valoare ca în 2021.
Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu 9 noiembrie 2021.
Gazonul de pe stadionul Cluj Arena, recent schimbat în totalitate, va fi inaugurat luni, 8 octombrie a.c., prin desfășurarea unui meci între Universitatea Cluj și FC Brașov, începând cu ora 17:30.
The Cherrytree Music Company, Live Nation, Emagic și Backstage Production au confirmat că Sting va susține un concert special My Songs în Cluj-Napoca la Sala Polivalentă BT Arena pe data de 15 martie 2022, ora 19.00. Biletele vor fi puse în vânzare începâ
Marius Şumudică, amintit de Dan Petrescu în discursul său! "A fost alt antrenor aici". „Bursucul" a prevestit ce se va întâmpla cu Dinamo, la finalul victoriei cu 3-0.
Zeci de clujeni au participat duminică, 7 noiembrie, la un nou protest pentru salvarea Pădurii Hoia de dezvoltatorii imobiliari și autoritățile care îi sprijină.
Oradea a demarat lucrările pentru realizarea unui nou pasaj subteran în centrul orașului.
Un tânăr de 21 de ani s-a urcat beat la volan și, în timp ce se deplasa pe strada Moților, din municipiul Cluj-Napoca, în noaptea de joi spre vineri, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de zidul unei clădiri.
Doi jucători de la CFR Cluj au fost depistați cu COVID înainte de meciul cu AZ Alkmaar, pierdut cu scorul de 2-0, în runda a patra din grupa D a Conference League.
Un accident cu șase autoturisme s-a produs joi seara, pe DN1-E60, în zona coborârii de pe A3.
Primăria Cluj-Napoca a luat zilele trecute decizia ridicării băncilor de la un loc de joacă de pe Aleea Bârsei 2 - 4, din carterul Mărăști, amenajat în urma unui proiect de bugetare participativă, pentru că sunt reclamații privind gălăgia.
O persoana a fost lovită de o masina pe Calea Dorobanților, miercuri seara.
Piața imobiliară din Cluj Napoca, alături de cea a capitalei, este fără doar și poate cea mai dinamică din țară. Mii de oameni care își amenajează și renovează apartamentele se confruntă cu dilema cooptării unui designer interior versus posibilitatea de a
Primăria Cluj-Napoca a emis, în două etape, 51 autorizații de taxi pentru mașini electrice: 24 în prima etapă și restul de 27 la reluarea procedurii.
Prof. dr. Cristian Băicuș a dat unele sfaturi pentru pacienții cu COVID, care sunt acasă, și a explicat de ce mor atât de repede cei care ajung la spital.
Parcul de pe strada Observatorului, pe terenul deținut de omul de afaceri Vasile Pușcaș, fostul ginere al lui Ioan Rus, este blocat în instanță.
Tronsonul din Drumul Național 67 C - Transalpina, care străbate județele Vâlcea și Alba, va rămâne deschis circulației și iarna, între Obârșia Lotrului și Curpăt.
Un bărbat care își spăla mașina a fost filmat în timp ce distrugea un echipament electric.
Pericol de explozie, marţi dimineaţa, în Cluj-Napoca, după ce o ţeavă de gaz a fost ruptă în urma producerii unui accident rutier.
Consiliul Local Cluj-Napoca a cedat Consiliului Județean Cluj un teren de 48.000 de mp pentru a fi amenajată o parcare de tipul ”Park and Ride”, lângă Aeroportul Cluj.
U Cluj a fost învinsă categoric de ACS Viitorul Șelimbăr, scor 4-2, pătând parcursul bun de până acum, în ultimele etape având 5 victorii la rând.
6 zodii vor fi norocoase în dragoste, în 2022. Te întrebi ce zodii vor avea noroc în dragoste, în 2022? Găsirea iubirii în 2022 are o definiție diferită pentru fiecare dintre noi. În timp ce unii oameni găsesc dragostea în mijlocul munților, între timp, p
Luni, o nouă tranţă de vaccin Pfizer, care constă în 751.140 de doze, ajunge în ţară. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.