Ce avantaje aduce reforma administrativă pentru oameni: peste 1.100 de comune și orașe ar putea intra în reorganizare de anul viitor
Vicepreședintele PSD Dragoș Benea a prezentat cinci categorii de beneficii pe care reorganizarea administrativ-teritorială le-ar putea aduce locuitorilor comunelor. Printre schimbările invocate se numără reducerea cheltuielilor de funcționare ale primăriilor, investiții mai consistente în infrastructură, modernizarea școlilor și îmbunătățirea accesului la servicii medicale și sociale.
Într-un mesaj publicat vineri, liderul social-democrat a explicat cum ar putea arăta comunitățile după comasarea unor unități administrativ-teritoriale. Potrivit acestuia, unificarea administrațiilor locale ar permite reducerea costurilor birocratice și direcționarea unei părți mai mari din buget către investiții și servicii pentru cetățeni.
„Cetățenii în centrul reformei. O mică parte din beneficiile reorganizării administrativ-teritoriale”, a transmis Dragoș Benea.
Mai puține funcții de conducere și cheltuieli administrative
Primul beneficiu invocat de vicepreședintele PSD este reducerea costurilor de funcționare a primăriilor. Prin comasarea comunelor, numărul funcțiilor de conducere și al structurilor administrative ar putea scădea, iar economiile ar putea fi folosite pentru proiecte de interes local.
„Scad cheltuielile de funcționare ale primăriei, astfel încât rămân mai mulți bani în comună pentru cetățeni, nu pentru plata indemnizațiilor aleșilor locali”, a explicat Benea.
Conform estimărilor prezentate anterior de liderul PSD, reorganizarea administrativ-teritorială ar putea duce la dispariția a 15.000–18.000 de funcții de primari, viceprimari și consilieri locali, începând cu alegerile locale din 2028.
Drumuri, apă, canalizare și gaze pentru mai multe sate
A doua categorie de beneficii vizează infrastructura. Benea susține că administrațiile rezultate în urma comasării ar putea avea capacitatea financiară de a susține investiții care să deservească mai multe localități.
Printre proiectele menționate se numără extinderea rețelelor de apă, canalizare și gaze naturale, modernizarea iluminatului public și construirea unor drumuri care să conecteze satele între ele.
„Se construiesc drumuri mai bune, care nu se mai termină la marginea unui sat, ci conectează eficient mai multe comunități între ele”, a transmis vicepreședintele PSD.
Școli modernizate și acces mai bun la servicii medicale
Educația și sănătatea reprezintă alte două domenii în care reorganizarea ar putea produce schimbări, potrivit social-democratului.
Comasarea comunelor ar putea permite alocarea unor fonduri mai mari pentru modernizarea școlilor și grădinițelor. În domeniul medical, Benea consideră că localitățile rezultate din reorganizare, cu populație mai numeroasă și infrastructură sanitară modernizată, ar putea deveni mai atractive pentru medicii de familie și pentru personalul medical.
Scopul ar fi îmbunătățirea accesului locuitorilor la servicii de sănătate, inclusiv în comunitățile care se confruntă în prezent cu dificultăți în atragerea specialiștilor.
Servicii sociale pentru vârstnici și noi oportunități economice
O altă categorie de beneficii prezentată de Benea privește serviciile sociale. Potrivit acestuia, administrațiile cu bugete mai consistente ar putea finanța așezăminte pentru persoanele vârstnice și ar putea extinde serviciile de asistență socială. Totodată, ar putea crește numărul polițiștilor locali, în funcție de resursele și nevoile comunităților.
În ceea ce privește economia, vicepreședintele PSD susține că reorganizarea ar putea facilita investițiile în agricultură, prin valorificarea unor suprafețe mai mari de teren, și ar putea crea oportunități în localitățile afectate de depopulare.
„Există mai mulți bani pentru viitorul comunei: chiar și în zonele depopulate, comasarea comunelor creează oportunități reale pentru ca oamenii să rămână acasă”, a afirmat Dragoș Benea.
Ce comune și orașe ar putea intra în reorganizare
Reorganizarea administrativ-teritorială este discutată la nivelul coaliției de guvernare și urmărește reducerea numărului de administrații locale prin comasarea unor comune și orașe.
Unul dintre scenariile prezentate de PSD vizează comunele cu mai puțin de 3.000 de locuitori și orașele care nu ating pragul de 10.000 de locuitori.
Potrivit datelor prezentate anterior de Dragoș Benea, peste 450 de unități administrativ-teritoriale au mai puțin de 1.500 de locuitori, iar aproximativ 1.100 au o populație de cel mult 3.000 de locuitori.
Printre criteriile luate în calcul pentru o eventuală reorganizare se numără numărul de locuitori, sustenabilitatea economică, capacitatea administrativă, legăturile de transport și accesul la serviciile publice.
0 Comentarii