Ludovic Orban si-a dat demisia in alb din Parlament si a depus-o la presedintele Crin Antonescu. Alti liberali au facut la fel, intre care, Adriana Saftoiu, Ciprian Dobre, Constantin Holban si senatorul Mircea Diaconu.
Familia Mare a iesit la protestul din Piata Unirii in formatie completa, aducandu-si si cei doi copii care tineau in maini pancarte pe care scria: "Care-i viitorul meu???".
Un barbat i-a acuzat pe manifestantii din Piata Unirii ca sunt platiti de deputatul PDL, Daniel Buda. Acuzatiile au starnit agitatie, iar un tanar s-a luat de gat cu cel care aducea acuzatiile.
Clujenii incep sa se adune in Piata Unirii pentru cea de-a noua zi de proteste, prin care cer demisia lui Traian Basescu. Intre manifestanti si-a facut aparitia si deputalul independent Mircia Giurgiu.
Deputatul independent Mircia Giurgiu a solicitat Primariei permisiunea de a amplasa un cort in Piata Unirii, de unde protestatarii sa fi serviti gratuit cu ceai cald.
Circa 80 de liberali s-au imbarcat joi dimineata, la ora 6.30, in doua autocare si au pornit spre Bucuresti, unde vor participa la protestul organizat de USL.
Presedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, a declarat ca amenda aplicata suporterilor U Cluj pentru vandalizarea statuii lui Matei Corvin nu este suficienta.
Mai multe strazi din Cluj nu au fost deszapezite in dimineata zilei de sambata, dupa ninsoarea puternica de la sfarsitul saptamanii trecute.
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj percepe taxe diferentiate pentru consultatia la cerere, incepand cu 1 ianuarie 2012.
Profesorii se arata nemultumiti de introducerea clasei zero incepand cu anul scolar viitor, pe care o considera inutila.
Taxele percepute de catre spitale pentru consultatii nu au un temei legal, sustine deputatul Mircea Giurgiu.
Deputatul Mircea Giurgiu vrea sa propuna in Parlament anularea taxei auto, anularea coplatii la serviciile medicale si anularea cresterii pretului la energie electrica.
Deputatul Horia Uioreanu sustine ca a intrat in posesia unor informatii conform carora firma Kiat a cerut majorarea sumei pentru lucrarile la reabilitarea a 423 de kilometri de drumuri judetene.
Elevii scolii generale din satul Finisel, comuna Savadisla au intrat in greva generala pe o perioada nedeterminata in prima zi de scoala din semestrul II.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a anuntat la Cluj ca pana in luna mai vor fi desemnati toti candidatii pentru alegerile locale si nationale din noiembrie 2012.
Protestul pro Raed Arafat si SMURD din Piata Unirii a fost politizat, la actiune fiind prezenti reprezentanti ai PNL si PSD. Unul dintre ei a dat vina pe forte "de sus" care i-ar fi speriat pe clujeni.
Deputatul Mircea Giurgiu cere sa fie anulat proiectul de constructie al crematoriului din cimitirul manastur si sustine ca nu se multumeste doar cu suspendarea sa.
Deputatul PNL Cluj, Horea Uioreanu, a cerut demisia sefului de la Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, si a directorului CNADNR, Daniela Draghia.
Protestul impotriva crematoriului uman din cimitirul Manastur va fi organizat miercuri, 11 ianuarie, de la ora 12.00, dupa ce Primaria Cluj-Napoca a aprobat acest mars.
Deputatul Mircea Giurgiu a solicitat astazi Primariei municipiului Cluj-Napoca aprobarea organizarii a unui mars al tacerii.
Un proiect de lege prin care se interzice cersetoria si care atrage inchisoare intre sase luni si doi ani a fost depus de catre deputatul PDL Stefan Pirpiliu.
Proiectul deputatului PSD Victor Socaciu va fi luat in discutie de catre CNA, care va formula un punct de vedere in aceasta privinta.
Deputatul PSD Victor Socaciu a initiat o propunere legislativa prin care ar urma ca anumite simboluri nationale sa nu poata fi folosite in reclame.
Ministerul Muncii a anuntat ca nu poate acorda indemnizatie pentru mai mult de un copil intr-un singur concediu maternal, pentru a nu se produce un decalaj major intre veniturile mamei.
Parlamentul a adoptat proiectul de lege depus de catre deputatul Mircea Giurgiu, prin care instanta este obligata in termen de 48 de ore sa instiinteze prefectul in cazul in care un primar este arestat.
Deputatul Virgil Pop a declarat ca judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie l-au pedepsit prea aspru, condamnandu-l la 5 ani de inchisoare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat pe deputatul PNL de Cluj, Virgil Pop, la cinci ani de inchisoare. Parlamentarul a fost ales deputat in anul 2008, chiar in timp ce se afla in arestul IPJ Cluj.
Deputatul Mircea Giurgiu va depune in Parlament un proiect de lege prin care persoanele care nu au lucrat in ultimele luni inainte de pensionare sa nu mai fie obligate sa placeasca asigurarile de sanatate.
Locuitorii de din cartierul Someseni se plang ca sunt iradiati de o statie GSM, de pe strada Copacilor, pe care sunt amplasate 17 antene ale companiei de telefonie mobila Orange.
Licitatia la lucrarile pentru de 200 de kilometri de drum judetean au fost anulate de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. In acest contract ar fi urma sa fie refacute si strazile Borhanci, Faget, Sfantul Ioan si Oasului.