VIDEO. Răzbunare mafiotă la Cluj? Mașinile unei firme, zgâriate, lovite și cu roțile găurite: „Dacă ai ceva cu mine, sună-mă!”

Mai multe mașini aparținând unei firme din Turda, județul Cluj, ar fi fost vandalizate intenționat, iar proprietarul a publicat imagini cu pagubele

Autoturismele ar fi fost zgâriate și lovite, iar roțile unor dube ar fi fost găurite. Bărbatul se întreabă dacă nu cumva în spatele incidentului s-ar afla o răfuială sau chiar persoane din concurență.

Incidentul a fost făcut public chiar de proprietarul vehiculelor, care a filmat urmele lăsate pe mașini. Acesta susține că autorii ar fi folosit inclusiv o șurubelniță pentru a zgâria caroseria, în timp ce alte urme ar fi putut fi provocate cu un ciocan sau cu un alt obiect dur.

„Deci așa concurență avem, sau oameni invidioși, nu știu ce să vă spun. Ia uitați-vă cum ne-au zgâriat cu șurubelnița, să vedeți foarte clar, toată capota la mașină”, spune bărbatul, în timp ce filmează pagubele.

Atacul nu s-ar fi oprit însă la caroseria autoturismului. Potrivit proprietarului, au fost vizate și dubele folosite de firmă, ale căror roți ar fi fost găurite.

Proprietarul a avut un mesaj pentru cei vinovați

Vizibil revoltat de cele întâmplate, bărbatul le-a transmis un mesaj celor responsabili și le-a cerut să îl contacteze direct dacă au un conflict personal cu el.

„Sunteți praf. Trebuie să fii bun în ceea ce faci, nu rău așa ca tine. Iar cei care au făcut asta, dacă ai ceva cu mine personal, sună-mă și rezolvăm situația. Nu te dai la dube, că dubele nu au nicio vină”, a transmis acesta.

Valoarea pagubelor nu a fost deocamdată precizată. În funcție de numărul vehiculelor afectate și de amploarea distrugerilor, reparațiile la caroserie și înlocuirea anvelopelor ar putea presupune însă costuri importante.

Deocamdată nu este cunoscut cine a vandalizat vehiculele și nici motivul atacului. Varianta unei răfuieli legate de concurență este o suspiciune exprimată de proprietar în acest moment.

Comentarii Facebook