VIDEO. Caz șocant în Florești! Trei tineri au abuzat o fată o noapte întreagă. Polițiștii au intervenit și i-au reținut
Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, într-un dosar în care sunt cercetate infracțiuni de viol și lovire sau alte violențe. Cazul investigat s-ar fi petrecut în noaptea de 15 septembrie, într-un imobil din comuna Florești.
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au efectuat, miercuri, 24 septembrie, patru percheziții domiciliare la adrese din Florești și Cluj-Napoca.
În cadrul operațiunii au fost puse în executare și patru mandate de aducere, fiind conduși la audieri un martor și trei tineri cu vârste între 18 și 22 de ani. Doi dintre suspecți au domiciliul în comuna Florești, iar cel de-al treilea este din județul Iași.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, ancheta vizează un incident extrem de grav care ar fi avut loc în noaptea de 15 septembrie.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în noaptea de 15 septembrie a.c., în timp ce persoana vătămată se afla într-un imobil din comuna Florești, aceasta ar fi fost supusă unor acte sexuale neconsimțite, prin constrângere fizică și psihică, de către doi dintre cei trei tineri cercetați”, au transmis reprezentanții poliției.
Întâlnirea a fost organizată de al treilea tânăr
Anchetatorii susțin că și cel de-al treilea tânăr ar fi avut un rol în cele întâmplate, fiind suspectat că i-ar fi sprijinit pe ceilalți doi.
„Cel de-al treilea tânăr ar fi sprijinit desfășurarea activității infracționale”, se mai arată în informarea polițiștilor.
Cei trei au fost audiați, iar anchetatorii le-au comunicat oficial calitatea procesuală, acuzațiile formulate, precum și drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
În urma probelor administrate până în acest moment, polițiștii au decis reținerea celor trei pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie introduși într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele.
0 Comentarii