Bianca Drăgușanu este bulversată, după ce a aflat că se poate ca ea să nu mai poată face reclamă la jocurile de noroc și pariuri sportive. Vedeta a recunoscut că își câștigă o mare parte din bani din reclame, și că ar fi vrut să-și crească copilul din ven
Un bărbat mascat a comis o tentativă de jaf la sala de jocuri Seven, din cartierul clujean Grigorescu, în noaptea de joi spre vineri, 23/24 martie.
După ce o viață întreagă a jucat aceeași combinație de numere, necâștigătoare, bătrânul a fost nevoit să aleagă aleatoriu, din cauză că acesta nu putea vedea numerele alese.
Consiliul Județean a finalizat licitația pentru schimbarea gazonului de pe Cluj Arena, iar operațiunea va fi realizată tot de firma Eco Garden Construct SRL.
Numai trei zodii din horoscop au fost alese de astre pentru a da lovitura pe opartea financiară în 2023, ceea ce ar putea însemna și câștig la Loto, dacă vor adopta acest obicei.
Firmele lui Sile Pușcaș au câștigat pe fond procesul cu Primăria Cluj-Napoca și are de recuperat 23 de milioane de euro, pentru terenul expropriat pe strada Observatorului, din cartierul Zorilor, unde Emil Boc a insistat să facă un parc.
Fiica frumosului cuplu dintre fotbalistul Cristi Manea si inflencerița Irina Deaconescu a împlinit frumoasa vârstă de un an, iar vedeta i-a organizat o petrecere pe cinste. Irina a dezvăluit pe contul ei personal de Instagram obiectele pe care le ales de
Nelu Varga, patronul campioanei României, CFR Cluj, a clarificat situația lui Ermal Krasniqi, atacantul din Kosovo care s-a alăturat în iarnă ‘feroviarilor’.
Prețul carburanților a sărit în aer în ultimii doi ani de zile, așa că un autoturism care consumă puțin ideal.
Polițiștii au stat 4 ore și nu au spart ușa apartamentului unde tatăl din Alba și-a spânzurat copilul de un an și apoi s-a sinucis și el la fel. Polițiștii au fost la ușă la ora 1.00, dar nu au spart-o până 5.00 dimineața, pentru că proprietarul, un bărba
Patru polițiști, alături de alți trei complici ai acestora au fost reținuți în Brașov, după perchezițiile efectuate duminică.
Marian Radu este jandarmul ucis la Râşnov, județul Brașov, cu lovituri de cuțit în timp ce-și apăra un văr, care avea datorii de 5.000 de euro. Acesta urma să se căsătorească la vară, dar toate visele frumoasei familii au fost năruite de acest atac care a
Primarul Emil Boc, sau persoanele care îi administrează contul, au postat un clip cu gunoaiele pe stradă din Paris, spunând că și la ”case mai mari” sunt astfel de situații.
Două zodii vor fi invidiate de toți pentru că au șansa de a înregistra câștiguri maxime în luna aprilie.Până acum astrele nu au fost tocmai binevoitoare cu ei, așa că este timpul unei schimbări.
Bărbatul din Alba Iulia, în vârstă de 27 de ani, care și-a ucis fiul de numai un an, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a lăsat o scrisoare de adio.
Cifrele despre Metroul Clujului ies tot mai mult la lumină pe măsură ce proiectul se apropie tot mai mult de start. Licitația s-a finalizat, dar a fost contestată. Dacă lucrurile merg bine și se va da startul proiectării, excavatoarele vor începe săpături
Vlăduța Lupău este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de la noi din țară, iar vedeta este destul de activă pe rețelele de socializare și își ține fanii la curent cu toate momentele din viața ei.
Cătălin Moroșanu l-a ajutat pe Sergiu Ciubotaru, cu bani și i-a cumpărat o casă, dar acesta a vândut-o.
Fotograful clujean Raul Ștef, aflat în trecere prin Moldova, a dat peste o priveliște de nedorit: un câmp între cu varză, care nu a mai fost culeasă și marfa s-a pierdut.
Luna aprilie vine cu vești destul de rele pentru unii nativi ai calendarului. O zodie va fi nevoită să treacă prin momente dificile și va fi nefericită din cauza greutăților pe care le va avea de înfruntat. De care nativi se va ține ghinionul scai?
Românii, cei mai săraci cetățeni din Europa, țin din ce în ce mai greu de bani. În general, banii sunt cheltuiți pe utilități și alimente. Sunt tot mai multe cazuri în care salariile nu mai ajung nici măcar pentru produsele de bază.
Cei care returnează deșeurile reciclabile vor putea primi 50 de bani pentru acestea, a anunţat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Primarul Emil Boc crede că, dacă liderii comuniști făceau parkinguri subterane, acum lucrurile ar fi stat la fel. ”Alta era mentalitatea și gândirea atunci. Așteptai 7 ani pentru o Dacie”, a spus Emil Boc.
Inginerul Carol Szasz, fost candidat USR la Primăria Gherla, a spus că centura Vâlcele - Apahida a fost un eșec organizatoric și al costurilor, care au crescut pe durata lucrărilor.
Primarul Emil Boc spune că sistemul de pensii trebuie regândit și pensiile speciale trebuie desființate.
Activiștii civici din Cluj spun că administrația județeană contribuie la distrugerea tacită a Făgetului, prin extinderea masivă a intravilanului până la limita ariei protejate, peste habitate și specii rare.
Deși CFR Cluj a fost eliminată din play-off-ul Conference League, după cele două partide cu Lazio, campioana României se poate mândri cu o statistică impresionantă în cupele europene.
Sala de sport de la Colegiul Național „George Coșbuc” nu poate fi folosită din anul 2018, iar administrația locală încă vorbește despre „soluția propusă inițial” și „indicatorii tehnico-economici”.
UBB a decis excluderea lectorului Rudolf Cristian din comunitatea academică a Centrului UBB Reșița.
Au ajuns în Capitală primele maşini BMW pentru Poliţie, care au stârnit un scandal monstru încă de la licitaţie. 100 de vehicule vor fi trimise zilele următoare agenţilor rutieri din toată ţara.