Cluj Arena ar putea primi un nume nou: arena de 30.000 de locuri, scoasă la licitație pentru asocierea cu un brand, după modelul marilor arene din Europa
Cluj Arena ar putea avea, pe lângă denumirea actuală, și numele unei companii, după ce în Consiliul Județean Cluj a fost propusă scoaterea la licitație a drepturilor de denumire ale stadionului.
Propunerea îi aparține consilierului județean Marius Sironka și urmărește obținerea unor venituri suplimentare pentru Consiliul Județean Cluj. Deocamdată, proiectul se află doar în faza de propunere, iar o eventuală licitație depinde de decizia administrației județene.
Cluj Arena, după modelul marilor stadioane din Europa
Ideea presupune ca o companie să obțină dreptul de a-și asocia numele cu stadionul, după modelul unor arene cunoscute din fotbalul european.
Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Allianz Arena din Munchen, stadionul pe care joacă Bayern Munchen. Drepturile de denumire sunt deținute de compania Allianz în baza unui parteneriat comercial.
Același model este întâlnit și în cazul Allianz Stadium din Torino, arena unde evoluează Juventus, precum și Allianz Riviera din Nisa.
„A fost o propunere pe care am făcut-o în cadrul Consiliului Judeţean pentru scoaterea la licitaţie a dreptului de denumire al stadionului. Momentan, e doar la nivel de propunere. Eu aş vrea să scoatem la licitaţie dreptul de denumire pentru că, în fond, am mai putea obţine nişte bani pentru Consiliul Judeţean”, a explicat Marius Sironka, potrivit Prima Sport.
Cât ar putea costa dreptul de denumire
Într-o variantă discutată în anul 2025, prețul de pornire pentru drepturile de denumire ale Cluj Arena era stabilit la 100.000 de euro pe an, la care se adăuga TVA.
Pachetul comercial includea posibilitatea ca numele companiei să fie asociat cu „Cluj Arena” sau „Arena”, precum și spații pentru promovarea brandului atât în interiorul, cât și în exteriorul stadionului.
De asemenea, compania care ar obține drepturile ar putea instala elemente vizuale cu propriul brand pe stadion, în condițiile stabilite prin contract.
„La fel s-a întâmplat și la stadionul Rapidului, dar și la alte echipe din vestul Europei. Denumirea de Cluj Arena va rămâne, doar numele companiei respective ar urma să fie alăturat”, a mai declarat consilierul județean.
Licitația nu este încă stabilită
Momentan, nu există o dată pentru organizarea unei licitații. Potrivit lui Sironka, decizia depinde de conducerea Consiliului Județean Cluj și de forma în care va fi organizată procedura.
„Chiar acum, e greu de estimat când va avea loc licitaţia pentru că, în momentul în care vorbim, depinde de ce îşi doresc cei de la Consiliul Judeţean. Domnul preşedinte a propus o licitaţie simplificată, dar totul depinde dacă ea va avea loc”, a precizat acesta.
Cluj Arena are o capacitate de aproximativ 30.000 de locuri și este una dintre principalele arene sportive din Cluj-Napoca.
0 Comentarii