VIDEO. Cine este copilul care a atacat cu cuțitul trei adolescenți la Iulius Mall Cluj! Are 12 ani și a fost dus la poliție pentru amprentare

Copilul care ar fi scos cuțitul la trei adolescenți la Iulius Mall Cluj a fost găsit. Are 12 ani și locuiește în Cluj-Napoca

Polițiștii din Cluj-Napoca au găsit un băiat de 12 ani care se potrivește cu descrierea copilului care, miercuri după-amiază, 30 septembrie, ar fi amenințat cu un cuțit un tânăr de 18 ani pe terasa unei cafenele de la Iulius Mall, în cartierul Gheorgheni.

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a anunțat că echipajele care l-au căutat pe copil după incident au dat de un minor de 12 ani, din Cluj-Napoca. Acesta corespundea semnalmentelor date de tânărul de 18 ani. Copilul a fost dus la sediul poliției pentru verificări și pentru procedurile de amprentare și fotografiere.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV VIDEO. Atac cu cuțitul la Iulius Mall Cluj: Un copil a amenințat trei tineri și a rănit un adolescent, pentru 5 lei. S-a întors apoi după cuțit

Cu o zi înainte, IPJ Cluj transmisese că polițiștii îl caută pe minor. Știri de Cluj a relatat în exclusivitate incidentul, cu imagini de la fața locului.

Ce s-a întâmplat pe terasa de la Iulius Mall

Secția 3 Poliție Cluj-Napoca a primit un apel la 112 în jurul orei 16.30. Cel care a sunat a anunțat că o persoană ar fi fost agresată în zona centrului comercial.

Polițiștii au mers de urgență la fața locului. L-au găsit acolo pe tânărul de 18 ani, care stătea cu alți doi tineri la o cafenea din mall. Potrivit primelor date ale anchetatorilor, minorul i-ar fi cerut bani. Când tânărul l-a refuzat, copilul l-ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Poliția îl caută pe copilul care a atacat 3 adolescenți cu cuțitul la Iulius Mall Cluj! A fugit peste stradă după ce și-a recuperat arma din gunoi

Martorii: 5 lei, un cuțit karambit și o rană la deget

Martorii cu care a vorbit reporterul Știri de Cluj imediat după incident au povestit că un copil care părea să aibă în jur de 10 ani s-a așezat lângă un băiat, a scos un cuțit de tip karambit și i-a cerut 5 lei. Când ceilalți doi tineri s-au întors la masă, copilul ar fi îndreptat cuțitul spre toți trei. Unul dintre ei ar fi fost rănit la un deget.

Tânărul rănit i-a smuls cuțitul și l-a aruncat într-un coș de gunoi de pe terasă. Minorul a plecat, dar s-a întors după aproximativ cinci minute, și-a luat cuțitul și a fugit peste stradă.

Comentarii Facebook