În perioada 8-10 octombrie 2021 a avut loc Cupa României la Taekwon-do ITF unde au participat 560 de sportivi. Grupul de la Cluj a reușit să obțină 22 de medalii.
Un bărbat de 32 de ani, din județul Hunedoara, a fost reținut de polițiștii din Turda pentru două furturi din perioada august-septembrie.
Biroul executiv al PNL a decis, joi seara, cu unanimitate de voturi, ca Florin Cîțu să fie propunerea de premier pe care partidul o va prezenta la consultările de la Cotroceni convocate pentru săptămâna viitoare de președintele Klaus Iohannis.
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD e dezbătută şi votată azi de la ora 12 în plenul Parlamentului. Cele trei partide au 280 de voturi, iar pentru a fi adoptată moţiunea trebuie să întrunească 234 de voturi „pentru”.
Deputatul liberal Radu Moisin susține că strategia PNL pentru ca moțiunea de cenzură a PSD să nu treacă în Parlament este să discute și să-i convingă pe cât mai mulți deputați și senatori să nu o voteze.
Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: Nevoia de servicii medicale este în creştere la nivel global. Dacă ne poziţionăm bine pe acest segment, avem o şansă reală să reducem din deficitul comercial şi să pregătim mai bine resursa umană.
Premierul Florin Cîțu a spus că va căuta susținere din orice partid pentru ca Guvernul să nu cadă la moțiunea de cenzură.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că deocamdată vaccinarea obligatorie este ultima variantă pentru România.
Premierul Florin Cîțu a explicat joi seară care a fost „povestea” filmulețului cu el în rol de Superman, un video care a făcut valuri pe rețelele sociale. El a spus că preferă să posteze lucruri distractive, muzică sau mesaje, ca „un mod de a comunica alt
Prefecții și subprefecții USR PLUS au fost demiși din ordinul premierului Florin Cîțu. Între cei care au rămas fără post este și subprefectul Clujului, Camelia Sălcudean.
Unul dintre cei mai buni naiști ai lumii, maestrul Gheorghe Zamfir, urcă în premieră pe scena principală UNTOLD pentru un moment unic.
Miniștrii USR PLUS încep să sosească la Guvern pentru a-și depune demisiile, măsură anunțată luni seara de copreședintele alianței Dan Barna. Demisiile trebuie înregistrate la Secretariatul General al Guvernului.
Cu 4,9475 lei, euro atinge un nou maxim istoric în raport cu leul, precedenta valoare maximă fiind atinsă pe 3 septembrie, la 4,9416 lei.
Dacian Cioloș, co-președintele USR PLUS, acuză PNL că încearcă ”ne pună o etichetă falsă în ceea ce privește AUR” și acuză că este vorba de ”o șicanare”.
Alexandru Muraru, consilierul premierului Florin Cîţu pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, a informat Comisia Europeană şi guvernele din SUA, Israel şi Germania despre planul USR PLUS „de a crea o nouă majoritate parlamentară” cu AUR, despre
Ivan Patzaichin a murit, la vârsta de 71 de ani.
Ion Țiriac și-a cumpărat un bolid ce valorează 200.000 de dolari, un Porsche 911 Targa 4S.
Prețurile de pe litoralul românesc au explodat anul acesta. Turiștii care au ales să își petreacă vacanța în țară, la mare, au rămas uimiți de banii pe care i-au cheltuit pentru cazări sau mâncare, la malul mării.
Dorinel Munteanu are mari probleme în viața personală, după ce Simona, femeia cu care a fost căsătorit 28 de ani, îl execută pe toate planurile.
Senatoarea Diana Șoșoacă a postat pe pagina sa de Facebook o filmare pe Transfăgărășan, acolo unde a întâlnit o ursoaică cu doi pui.
Opera Aperta revine, între 28 și 31 august, în Piața Unirii, cu Ruxandra Donose, mezzo-soprana care a strălucit pe cele mai importante scene din lume, și spectacolul-vedetă Zorba, cu o coregrafie reîmprospătată. Acestea sunt doar câteva dintre atracțiile
Șeful Terapia SA, Dragoș Damian, susține că brandul Polidin, al Institutului Cantacuzino, a fost distrus de nepricepuți și continuă să fie pe mâna acestora.
Biserica Sfântul Mihail din centrul Clujului este cel mai important monument al orașulului. Aceasta este în plin proces de restarare, iar meșterii au ajuns la nivelul crucii și la turnul bisericii.
CFR Cluj e aproape eliminată de Steaua Roșie Belgrad din turul playoff-ului Europa League, iar Ilie Dumitrescu, fost component al generației de Aur, crede că antrenorul Marius Șumudică ar putea pleca din Gruia.
AUR a făcut un nou protest la Cluj și politizează puternic discuțiile care trebuie să se poarte pe marginea impunerii vaccinării sau a testării pentru diverse categorii sociale.
Pe lângă stațiunile faimoase precum Sunny Beach, Albena sau Nessebar, Bulgaria se laudă cu o mulțime de destinații de vacanță mai puțin cunoscute, dar la fel de spectaculoase. Iată câteva locuri superbe în care să ajungi.
Adormirea Maicii Domnului 2021. Mii de sunt așteptați la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, pentru a sărbători Adormirea Maicii Domnului. Care este programul slujbelor și când se scoate icoana Făcătoare de Minuni?
George Simion, copreședintele AUR, spune că manifestațiile din Franța și Italia împotriva certificatelor de vaccinare și restricțiilor impuse pentru cei nevaccinați reprezintă dovada că „poporul din întreaga Europă se trezește”.
AUR (Alianţa pentru Unirea Românilor Cluj) organizat un protest în fața UBB Cluj, pe tema vaccinării obligatorii.
Elevii români au triumfat în Japonia, la Olimpiada Internațională de Chimie.