Cine este Alina Kabaeva, fosta gimnastă despre care lumea a aflat că este partenera lui Vladimir Putin


În vârstă de 38 de ani, Alina Kabaeva, partenera preşedintelui rus, a câştigat aurul olimpic în 2004 şi două campionate mondiale.

Născută la Taşkent, capitala Uzbekistanului, Alina Kabaeva, fostă gimnastă de performanţă şi fotomodel, este acum om politic, fiind considerată iubita preşedintelui Vladimir Putin. Potrivit New York Post, amanta lui Putin ar fi acum în siguranţă cu copiii ei, în Elveţia.

Ajunsă în 1994 la centrul de pregătire din Moscova, a cucerit, ca sportivă, medalia de bronz la Sydney 2000 şi aurul de la Atena 2004, cele mai mari realizări ale sale ca profesionistă.

La aceste medalii se adaugă 9 medalii de aur, 3 de argint şi două medalii de bronz mondiale, 15 de aur la Europene şi 5 locuri pe podium la Cupa Mondială, între 1998 şi 2007. La Madrid, în 2001, însă, unul dintre succesele sale a fost anulat pentru dopaj, după ce a fost testată pozitiv pentru un diuretic. S-a retras sfârşitul anului 2007.

Techcafe scrie pe larg despre povestea de iubire dintre Alina şi Vladimir. Când a intrat fosta sportivă în viaţa acestuia şi ce a păţit ziarul rus Moskovsky Korrespondent, care a scris, în 2008, că Putin era gata să se căsătorească cu Kabaeva.

Alina are doi băieți și două fete gemene împreună cu Putin. Cei trei s-au născut în Elveția”, a declarat o sursă pentru New York Post despre presupușii copii ai lui Putin cu Kabaeva. „Toți copiii au pașapoarte elvețiene și îmi imaginez că are și ea”, a mai spus sursa citată. 

Putin disprețuiește în mod notoriu întrebările despre viața sa personală

Am o viață privată în care nu permit nimănui să se amestece. Viața mea personală trebuie respectată”, a spus el odată. „Întotdeauna am reacționat negativ la cei care, cu nasurile lor băgăcioase și fanteziile erotice, cotrobăie în viața celorlalți”, a mai spus președintele Rus.

Putin, care mai are alte două fiice adulte, Maria, 36 de ani, și Katerina, 35 de ani, din prima căsătorie cu fosta soție, însoțitoarea de bord Lyudmila Shkrebneva, a luptat din greu pentru a-și proteja copiii de mass-media și de lumina reflectoarelor.
Nu vorbește niciodată public despre ei, provocând confuzie cu privire la câți copii are de fapt.

Comentarii Facebook