Ştiri      apartament

O familie din Cluj a vândut două apartamente pentru a-și construi o vilă. Acum, oamenii sunt obligați de Primărie să o demoleze singuri - VIDEO

O familie din Cluj a vândut două apartamente pentru a-și construi o vilă. Acum, oamenii sunt obligați de Primărie să o demoleze singuri - VIDEO

Au vrut să construiască casa visurilor lor, iar acum sunt obligați să o demoleze singuri. În această situație se află o familie din Cluj, care a vândut două apartamente pentru a-și construi o vilă.

Mama copiilor din Florești, care s-au jucat pe bloc, a fost amendată: Erau curioși - VIDEO

Mama copiilor din Florești, care s-au jucat pe bloc, a fost amendată: Erau curioși - VIDEO

Mama copiilor care s-au jucat pe un bloc din Florești a fost amendată. Cei doi frați au ieșit pe geamul din mansardă și s-au plimbat pe acoperișul în pantă, riscând să cadă în orice moment.

Nepăsare şi inconştienţă maximă! Un copil a fost surprins în timp ce se dă într-un leagăn improvizat pe balconul unui apartament din Cluj

Nepăsare şi inconştienţă maximă! Un copil a fost surprins în timp ce se dă într-un leagăn improvizat pe balconul unui apartament din Cluj

Imagini greu de înțeles au fost surprinse în localitatea Floreşti din judeţul Cluj.

Au fost amendați părinții copiilor care alergau pe acoperișul unui bloc din Florești. Minorii au fost surprinși de o femeie

Au fost amendați părinții copiilor care alergau pe acoperișul unui bloc din Florești. Minorii au fost surprinși de o femeie

Miercuri, doi copii au fost filmați în timp ce alergau pe acoperișul de țiglă al unui bloc din Florești. Poliția a fost sesizată după ce o vecină care a surprins cele întâmplate a publicat imaginile periculoase pe o rețea de socializare.

Chiriaș sau proprietar? Cum este mai avantajos să trăim în Cluj-Napoca anului 2023

Chiriaș sau proprietar? Cum este mai avantajos să trăim în Cluj-Napoca anului 2023

Clujenii care intenționează să achiziționeze orice fel de proprietate sunt conștienți că opțiunea de credit ipotecar poate reprezenta o soluție pentru această investiție majoră, însă, în contextul actual, tot mai mulți clujeni tind să se orienteze către î

Un apartament la Cluj, în perioada Untold, de TREI ori mai scump decât un apartament la Cannes, în timpul Festivalului de film

Un apartament la Cluj, în perioada Untold, de TREI ori mai scump decât un apartament la Cannes, în timpul Festivalului de film

Marți a început cea de-a 76-a ediție a celebrului Festival de Film de la Cannes, care va aduce pe covorul roșu staruri internaționale precum Michael Douglas, Leonardo DiCaprio și Harrison Ford.

Viață de LUX la Cluj! Suma halucinantă cu care încearcă să vândă un proprietar din Cluj o anexă lipită de bloc: „Apartament de 2 camere”

Viață de LUX la Cluj! Suma halucinantă cu care încearcă să vândă un proprietar din Cluj o anexă lipită de bloc: „Apartament de 2 camere”

Când crezi că nimic nu te mai poate surprinde în jungla imobiliară din Cluj, proprietarii din „orașul de 5 stele” nu te lasă fără oferte de „nerefuzat”.

Amintiri de la chefurile din anii 1980! Sandvisurile cu salam și castraveți nu lipseau - FOTO

Amintiri de la chefurile din anii 1980! Sandvisurile cu salam și castraveți nu lipseau - FOTO

Puține imagini au rămas de la chefurile dinainte de 1989, atunci nefiind telefoane smart și nici foarte multe aparate foto.

Este anchetă la Cluj-Napoca după ce o refugiată din Ucraina a acuzat un bărbat de viol. Cei doi s-ar fi cunoscut pe internet

Este anchetă la Cluj-Napoca după ce o refugiată din Ucraina a acuzat un bărbat de viol. Cei doi s-ar fi cunoscut pe internet

O refugiată de 27 de ani din Ucraina, stabilită în Cluj-Napoca, acuză că ar fi fost agresată sexual de un bărbat cu 5 ani mai mare, tot din țara vecină, pe care l-ar fi cunoscut pe internet.

Piaţa imobiliară se prăbuşeşte! Vânzările au scăzut cu o treime, în întreaga ţară. Expert imobiliar: „De asta sunt cifrele atât de mici”

Piaţa imobiliară se prăbuşeşte! Vânzările au scăzut cu o treime, în întreaga ţară. Expert imobiliar: „De asta sunt cifrele atât de mici”

Piaţa imobiliară se prăbuşeşte! Datele de la Cadastru arată că vânzările au scăzut cu o treime, în întreaga ţară, în luna aprilie, comparativ cu martie.

Cazul șocant în care un telefon lăsat la încărcat peste noapte a luat foc. Experții sugerează că prostul obicei, practicat de mulți, poate duce la tragedii

Cazul șocant în care un telefon lăsat la încărcat peste noapte a luat foc. Experții sugerează că prostul obicei, practicat de mulți, poate duce la tragedii

Un bărbat din București a fost dus în stare gravă la spital după ce fiica sa ar fi lăsat un smartphone la încărcat peste noapte, care ulterior a luat foc.

Neluțu Varga vrea să aducă bani din Qatar la CFR Cluj

Neluțu Varga vrea să aducă bani din Qatar la CFR Cluj

Neluțu Varga a plecat în Qatar și vrea să aducă investitori pentru CFR Cluj.

Se vinde la licitație o parte din ”Casa cu Magnolii”, vedeta Clujului în perioada primăverii grație superbului copac din curte - FOTO

Se vinde la licitație o parte din ”Casa cu Magnolii”, vedeta Clujului în perioada primăverii grație superbului copac din curte - FOTO

”Casa cu magnolii” este un punct de atracție turistică în perioada primăverii. Frumusețea casei, monument istoric, este dublată de frumusețea magnoliei care crește în curte. Casa de este vânzare de mult, dar acum o parte din ea este scoasă la vânzare prin

Viitorul orașului Cluj-Napoca, pus în pericol de proiectele imobiliare gigant? Clujean: „Viitorul arată mai prost, cu un oraș și mai înghesuit”

Viitorul orașului Cluj-Napoca, pus în pericol de proiectele imobiliare gigant? Clujean: „Viitorul arată mai prost, cu un oraș și mai înghesuit”

Municipiul Cluj-Napoca s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în ultimele două decenii, un ritm cu care nu ține pasul și infrastructura orașului.

Celebrul creator de modă Cătălin Botezatu lasă Capitala pentru un oraș ardelean: „În curând va fi unul dintre cele mai importante oraşe din ţară”

Celebrul creator de modă Cătălin Botezatu lasă Capitala pentru un oraș ardelean: „În curând va fi unul dintre cele mai importante oraşe din ţară”

Celebrul creator de modă, Cătălin Botezatu, a anunțat că lasă Capitala pentru a se muta într-un oraș ardelean.

Mihai Morar, impresionat de frumusețea unui oraș ardelean. Arată splendid: „Dacă ar fi să-mi iau un singur apartament în România, aici m-aș muta”

Mihai Morar, impresionat de frumusețea unui oraș ardelean. Arată splendid: „Dacă ar fi să-mi iau un singur apartament în România, aici m-aș muta”

Îndrăgitul om de radio și televiziune, Mihai Morar, a zis unde s-ar muta dacă ar fi să cumpere un singur apartament în România. Carismaticul prezentator s-a îndrăgostit de un apartament aflat într-un oraș ardelean.

Cine își mai permite să-și cumpere o locuință în România? Dobânzile la rate au crescut, iar condițiile sunt mai dure

Cine își mai permite să-și cumpere o locuință în România? Dobânzile la rate au crescut, iar condițiile sunt mai dure

Românii care vor să ia un credit se gândesc acum de două ori înainte să ia decizia. Dobânzile la rate pentru locuințe au crescut, iar condițiile pentru accesarea unui credit sunt mai aspre.

Cluj - Instalatorii i-au devastat DEGEABA apartamenul pentru a găsi o scurgere: Meșterul șef asculta cu borcanul lipit la perete - FOTO

Cluj - Instalatorii i-au devastat DEGEABA apartamenul pentru a găsi o scurgere: Meșterul șef asculta cu borcanul lipit la perete - FOTO

O echipă de muncitori de la o firmă de instalații i-au spart apartamentul unui clujean, care locuiește în Piața Abator, pentru a căuta o fisură la o țeavă de apă, iar apoi și-au dat seama că totul a fost degeaba.

Noi imagini SPECTACULOASE cu mall -ul ce va fi construit pe platforma Carbochim, în Piața 1 Mai - FOTO

Noi imagini SPECTACULOASE cu mall -ul ce va fi construit pe platforma Carbochim, în Piața 1 Mai - FOTO

Proiectului mall -ului pe care cei de la Grupul Iulius vor să îl ridice pe fosta platformă Carbochim, din Piața 1 Mai, a fost supus dezbaterii Comisia de urbanism a Primăriei Cluj-Napoca. Arhitecții au realizat o serie nouă de randări cu viitorul mall.

Bob Rădulescu, atac subtil dat Clujului, din vizita sa în Oradea: „Probabil că o să mă mut cândva, asta după ce Clujul va deveni San Francisco de Ardeal”

Bob Rădulescu, atac subtil dat Clujului, din vizita sa în Oradea: „Probabil că o să mă mut cândva, asta după ce Clujul va deveni San Francisco de Ardeal”

Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu a vorbit, în mod umoristic, caracteristic lui, despre diferențele dintre Cluj și Oradea, cu prilejul unei vizite a sa în Oradea, la Filarmonica de Stat.

Familie de români, revoltată de „lipsa de obraz” a vecinului. „Dorelul” le-a acoperit balconul, cu un alt balcon, construit improvizat

Familie de români, revoltată de „lipsa de obraz” a vecinului. „Dorelul” le-a acoperit balconul, cu un alt balcon, construit improvizat

Un constănțean a decis să împărtășească cu restul lumii problema cu care acesta se confruntă. El reclamă că vecinul său, din blocul alăturat, și-a construit balconul peste balconul apartamentului său, astfel că îi încalcă dreptul la intimitate și nu numai

A început să se spargă bula imobiliară din Cluj-Napoca? Cea mai mare cădere a pieței din România a fost înregistrată chiar în „orașul de 5 stele”

A început să se spargă bula imobiliară din Cluj-Napoca? Cea mai mare cădere a pieței din România a fost înregistrată chiar în „orașul de 5 stele”

În Cluj-Napoca s-au vândut cu 36% mai puține apartamente în 2023 decât anul trecut. În România, criza economică și-a pus amprenta și asupra construcțiilor de locuințe noi, în timp ce la Cluj numărul de contracte de vânzare cumpărare a scăzut drastic.

Care este salariul unei stewardese? Veniturile acestora pot ajunge la câteva mii de euro pe lună, iar la acestea se adaugă și bonusuri

Care este salariul unei stewardese? Veniturile acestora pot ajunge la câteva mii de euro pe lună, iar la acestea se adaugă și bonusuri

Job-ul de stewardesă se numără printre cele mai dorite din lume. Mulți tineri și tinere vor să devină însoțitori de bord, considerând că în acest fel pot să călătorească, să stea la hoteluri de lux și să primească salarii atractive.

O vedetă din România își amână nunta pentru că au crescut ratele: Dacă vând apartamentul, iau numai jumătate pe el

O vedetă din România își amână nunta pentru că au crescut ratele: Dacă vând apartamentul, iau numai jumătate pe el

Actrița Olga Bălan, care și-a găsit succesul în Italia, unde este iubită și apreciată, este nevoită să își amâne nunta din cauza ratelor tot mai mari. Viața s-a scumpit tare în peninsulă, așa că e nevoită să lucreze.

Clujenii care locuiesc la bloc vor avea bani în plus de dat. Care este legea care îi obligă pe locatari să contribuie cu bani din buzunarul lor?

Clujenii care locuiesc la bloc vor avea bani în plus de dat. Care este legea care îi obligă pe locatari să contribuie cu bani din buzunarul lor?

Conform unor noi reglementări, se reinstituie celebrul fond de rulment, iar pe lângă acest lucru, proprietarii vor avea anumite obligații, altfel riscă să fie amendați.

FOTO - Un hoț i-a furat unui clujean adidașii din holul apartamentului - Cine îl recunoaște, poate da o mână de ajutor

FOTO - Un hoț i-a furat unui clujean adidașii din holul apartamentului - Cine îl recunoaște, poate da o mână de ajutor

Un hoț a pătruns cu tupeu în apartamentul unui bărbat din Florești și i-a furat adidașii. Incidentul s-a petrecut luni seara, dar sunt imagini cu hoțul care pleca din bloc cu bunurile furate în mână.

Un clujean a ales să studieze la Iași, fugind de ultra lăudatul Cluj. De ce devine capitala Moldovei tot mai atractivă?

Un clujean a ales să studieze la Iași, fugind de ultra lăudatul Cluj. De ce devine capitala Moldovei tot mai atractivă?

Iaşul atrage foarte mulți tineri, fiind noul Cluj în inima tinerilor care aleg să înceapă studiile într-un oraș mare. Având obiective turistice comparabile cu Clujul, Iașiul are evenimente și este atractiv din punct de vedere al prețurilor.

Patronul CFR Cluj și-a amanetat 10 apartamente ca să facă o plată urgentă

Patronul CFR Cluj și-a amanetat 10 apartamente ca să facă o plată urgentă

Banii nu sunt pe toate gardurile, iar CFR Cluj face eforturi pentru a putea juca în Europa, în sezonul viitor. Patronul Echipei, Nelu Varga, și-a amanetat zece apartamente pentru a obține banii pentru licența UEFA.

Centrul orașului la 15 minute distanță, aeroportul la 10 minute: o combinație ideală pentru un stil de viață modern

Centrul orașului la 15 minute distanță, aeroportul la 10 minute: o combinație ideală pentru un stil de viață modern

Cluj-Napoca este un oraș destul de compact, datorită poziției geografice deosebite.

Cheia, cel mai idilic sat din Ardeal! Cât costă să te cazezi în Munții Apuseni, într-o veche casă de moți - Galerie FOTO

Cheia, cel mai idilic sat din Ardeal! Cât costă să te cazezi în Munții Apuseni, într-o veche casă de moți - Galerie FOTO

Satul Cheia este situat în inima munților Apuseni din Transilvania, chiar lângă frumoasele Chei Ramet (Cheile Rametului), precum și alte trei defileuri frumoase. Locul este înconjurat de două râuri, păduri sălbatice, munți maiestuoși și peisaje. Casa de o