Tânăra soţie a unui bihorean, model şi el, a fost găsită fără suflare lângă un hotel din Istanbul. Presa din Turcia anunţă că, în acest caz a fost arestată, deja, o persoană suspectă.
Telescopul spațial James Webb a fost lovit de un meteorit. Daunele sunt „semnificative și imposibil de corectat”, potrivit Sky News.
Un bărbat de 63 de ani din Dolj a fost reținut de polițiști, fiind bănuit de corupere și agresiune sexuală asupra unor copii cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani.
Doi polițiști, suspectați că au falsificat o testare cu etilotestul, au fost puși sub control judiciar, a anunțat miercuri, 20 iulie, Direcția Generală Anticorupție (DGA).
Momente de coșmar pentru o femeie din Texas, care dormea cu câinele ei. A fost aproape mâncată de vie în momentul în care patrupedul i-a devorat „jumătate din braț”.
Ana Morodan cunoscută și drept Contesa Digitală și-a lovit mașina în urma unui accident. Vedeta reality-ului de la Antena Stars a povestit ce s-a întâmplat, însă nu pare prea preocupată de cele întâmplate.
Incendiile reprezintă ultima nenorocire care s-a abătut asupra fermierilor ucraineni din regiunea Nikolaev, învecinată cu Hersonul ocupat în mare parte de ruși.
Un şofer român de camion, în vârstă de 64 de ani, riscă să stea după gratii pentru tot restul vieţii pentru moartea unei tinere unguroaice, ucisă cu bestialitate şi abandonată în apropierea unui parc din Londra.
Meteorologii au emis miercuri avertizări cod galben și cod portocaliu de caniculă valabile în următoarele zile în mai multe zone din țară.
După o primă fotografie publicată cu o zi înainte, NASA a dezvăluit, marţi, 19 iulie, totalitatea primelor imagini primite de la cel mai puternic telescop spaţial conceput vreodată, James Webb, care marchează începutul operaţiunilor sale ştiinţifice aştep
Autoritățile din Australia sunt puse în faţa unui caz bizar, după ce trupul neînsufleţit al unei australience a fost descoperit la marginea drumului.
BCR a anunțat că a fost nevoită să rezilieze contractul lui George Buhnici, după scandalul discriminatoriu și sexist în care acesta s-a implicat singur. Banca spune că a așteptat degeaba, câteva zile scuzele publice, și că în final a decis să rezilieze co
„Avem inima zdrobită”, spune familia turistei britanice care a murit tragic după ce a căzut de la balcon, de la etajul şapte, în timp ce se afla în Turcia.
Valul de căldură va deveni unul persistent şi se va intensifica, spune directorul ANM.
Consiliul Național de Combatere a Discriminării (CNCD) anunță că sunt verificate declarațiile făcute de George Buhnici. Influencerul ar putea lua o amendă între 2000 și 100.000 de lei.
Au fost distribuite în mediul online imagini cu președintele rus Vladimir Putin, în care acesta este aparent nerăbdător și descumpănit în timpul în care este lăsat să aștepte câteva zeci de secunde sosirea omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan.
Oamenii de ştiinţă avertizează că o furtună solară ar putea lovi Pământul, miercuri, pe data de 20 iulie, conform unei predicții recente a cercetătorului Dr. Tamitha Skov.
Clipe de de coșmar pentru o femeie din Ucraina, care a fugit din calea războiului pentru a găsi un loc sigur pentru băiețelul său, în România. Femeia a fost amenințată cu moartea și cu violul de un patron din Timișoara la care lucra fără forme legale.
Angajata unei bănci este cercetată de procurori după ce, timp de 11 ani, a furat cu nemiluita bani din conturile clienților.
Un bătrân din Bacău a fost filmat în timp ce fura alimente dintr-un supermarket la care mergea de obicei. Mai mulți băcăuani au sărit să îl apare pe bărbat, motivând nivelul sărăciei din județ şi nivelul de trai scăzut la nivel național, mai ales după val
O tânără de 21 de ani din județul Vaslui și-a ucis soțul cu mai multe lovituri de cuțit, apoi l-a filmat pe acesta cum moare. Procurorii au cerut arestarea femeii pentru omor, mai ales că și-a recunoscut fapta, dar judecătorii au decis că nu reprezintă un
Momente de panică în această dimineață la o creșă din Pitești. 12 copii au fost evacuaţi, după ce braţul unei macarale era în pericol să se prăbuşească peste clădirea unde se aflau.
O şedinţă foto pentru o revistă italiană a fost întreruptă brusc de o călugăriţă. Două fotomodele s-au sărutat pe stradă, însă momentul a fost stricat de o căluguriţă care trecea prin zonă.
Pasagerii unui tren care s-a oprit brusc în Zamora, Spania, s-au panicat după ce au văzut pe fereastra trenului că sunt înconjurați de foc. Incendiile de vegetație din zona prin care trec șinele de cale ferată s-au extins pe toată lungimea șinelor, inclus
Lorena Buhnici își apără soțul în fața valului de critici care vin de peste tot, după ce vloggerul a spus că nu îi place să vadă pe litoral piele cu vergeturi la femei.
Aeroportul Luton din capitala Marii Britanii și-a suspendat temporar zborurile, după ce pista s-a topit din cauza căldurii extreme.
Un bărbat din Republica Moldova a trecut înot râul Prut pentru a se întâlni cu niște prieteni din România pe care i-a cunoscut pe rețelele de socializare.
Autoritățile sunt în alertă la nivel național, după ce două fete au fost răpite chiar de pe stradă, în Galați.
Un bărbat din Marea Britanie a fost găsit mort în Creta după ce a stat nemișcat pe un șezlong timp de ore întregi.
Situație ieșită din comun pentru un tânăr din Gorj, nevoit să sune la numărul unic de urgenţă 112, după ce a văzut poza iubitei sale într-un anunţ al Poliţiei.