Din ce cauză a murit tânărul de 18 ani care venise de la un majorat. A fost găsit de către propria mamă, în cameră: „Marco, să te odihneşti în pace!”
O veste cutremurătoare a zguduit o familie din Timișoara dipă ce fiul lor, Marco Iacsin, elev în clasa a XII-a la Liceul Nikolaus Lenau, a fost găsit fără viață în propria locuință, la doar câteva ore după ce participase la un majorat. Potrivit concluziilor preliminare ale legiștilor, moartea a fost cauzată de un infarct, un diagnostic rar și șocant la o vârstă atât de fragedă, conform Știrile ProTv.
O dimineață obișnuită, urmată de o descoperire tragică
Tragedia s-a petrecut sâmbătă, într-un interval de timp care, la prima vedere, nu anunța nimic neobișnuit. Marco se întorsese acasă în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce participase la un majorat. Conform declarațiilor mamei sale, băiatul era bine, nu acuza probleme de sănătate și nu consumase alcool sau substanțe interzise.
Dimineața, femeia a plecat de acasă, lăsându-l pe fiul ei să se odihnească. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 16:00, la întoarcere, a făcut descoperirea care avea să-i schimbe viața pentru totdeauna: Marco nu mai respira.
Intervenția salvatorilor nu a mai putut schimba nimic
Șocată, mama a sunat imediat la 112. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, decesul a fost constatat pe loc. Ulterior, trupul tânărului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, unde s-a stabilit că moartea a survenit în urma unui infarct.
Ancheta autorităților nu a scos la iveală indicii privind consumul de alcool sau droguri, iar circumstanțele tragice par să fi fost complet independente de evenimentul la care participase.
Durere și șoc în comunitate
Vestea morții lui Marco a căzut ca un trăsnet asupra colegilor, profesorilor și prietenilor săi. Reprezentanții Liceului Nikolaus Lenau au transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare: „Cu durere în suflet vă anunţăm, că elevul nostru Marco Iacsin (12STS) a trecut în nefiinţă. Ştirea incredibilă ne-a străfulgerat pe toţi. Sincere condoleanţe familiei îndoliate şi multă putere, pentru a putea trece peste acest necaz şi această durere! Marco, să te odihneşti în pace!”
Un tânăr cu viitorul înainte, pierdut mult prea devreme
Marco se afla în ultimul an de liceu, într-o perioadă în care planurile de viitor, examenele și visele sunt în prim-plan. Priveghiul are loc la Casa funerară „Denis și Alex” de pe Calea Șagului, iar înmormântarea va avea loc marți, la ora 12:00, la cimitirul de pe Calea Buziașului.
2 Comentarii