Armata rusă continuă să facă victime în rândul civililor ucraineni. La Cernihiv, într-unul dintre căminele orașului, trupele ruse au tras în oamenii care stăteau la coadă pentru pâine, informează publicaţia locală Suspilne Novini.
Toate sancțiunile impuse de Occident au declanșat teama că în curând va fi o criză alimentară în majoritatea țărilor din estul Europei și în Rusia. Cu aceste informații în gând, rușii au început să se îngrijoreze că unele produse vor dispărea de pe raftur
Canadianul Wali, cel mai faimos lunetist din lume, se află în Ucraina pentru a lupta cu rușii.
Cel puțin 3 elicoptere militare rusești au explodat după un atac cu rachete al forțelor ucrainene asupra Aeroportului Herson, scrie CNN.
Specialiștii în securitate au decriptat definitiv însemnătatea simbolurilor folosite pe vehiculele armate de ruși.
Shane Matthews, un lunetist britanic pensionat, fost caporal în Batalionul 2 al Regimentului Regal, s-a alăturat luptătorilor din Ucraina.
De când a început războiul din Ucraina, la sfârșitul lunii februarie, au apărut pe rețelele de socializare imagini cu baruri care vindeau vodcă la preț redus, iar unele chiar doanează profiturile cauzei din Ucraina.
Președintele rus, Vladimir Putin, a aprobat o nouă lege care îngreunează activitatea companiilor străine de leasing de avioane de a-și relua aparatele de zbor, în timp ce sancțiunile occidentale încep să intre în vigoare, scrie BBC.
Locuitorii invincibili din Herson, Ucraina, oraș atacat puternic de ruși nu cedează. Cu steaguri pe utilaje, ei au pornit la muncă pe câmp.
Președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski s-a adresat, printr-un discurs filmat, soldaților ruși care se află pe teritoriul țării sale, în special recruților. Președintele le-a cerut acestora să se predea, astfel vor fi tratați cu decență, nu cum sunt tra
Deși Ucraina arată ca o scenă apocaliptică, responsabilii de la Kiev anunță că discuțiile cu rușii au înregistrat unele progrese, după ce Moscova a renunțat la ultimatumurile de până acum. Între timp, rușii fug din țara lor.
Drona care a fost găsită la Dumitra, județul Bistrița Năsăud este rusească, dezvoltată de Centrul Tehnologic Special din Sankt Petersburg.
Suheil Mahmoud Muhammad, cunoscut sub numele de „Abu TOW”, a devenit faimos în timpul războiului din Siria pentru distrugerea a peste 140 de tancuri și avioane aparținând armatei regimului local. Acum vrea să lupte cu rușii.
Un BMW decapotabil a fost transformat într-un oraș din Ucraina în mașină de exterminat ruși. În portbagaj a fost montată o mitralieră, pentru a ataca în viteză forțele rusești.
O dronă militară a căzut în curtea unui localnic din comuna Dumitra, județul Bistrița Năsăud. Aceasta ar avea însemne rusești, dar oficial nu s-a confirmat nimic.
Duminică seara, 13 martie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel în apropierea locuinței sale.
Vitali Klitschko, dezvăluiri terifiante din „mașina de spălat creiere". I s-a indus ideea că o țară îi trata pe oameni ca pe niște sclavi! „L-am confruntat și pe tata".
Ministerul rus al apărării a publicat un clip de propagandă cu acțiuni ale elicopterelor de atac Ka-52 Alligator în Ucraina lovind blindate ale forțelor de apărare ucrainene.
Rusia se folosește de platformele de social media pentru a răspândi informații false, iar aceasta este cea mai recentă dovadă: una dintre femeile însărcinate rănite în atacul asupra maternității și spitalului de copii din Mariupol a fost acuzată că și-ar
Un incident bizar a avut loc în direct, în cadrul unei emisiuni televizate difuzate la Zvezda, televiziunea de stat rusă operată de Ministerul Apărării. Militarii prezenți în direct au vrut să aducă un omagiu soldaților ruși care au murit în Ucraina, însă
Prețul petrolului a scăzut din nou vineri și este pe cale să înregistreze cea mai mare scădere săptămânală din noiembrie încoace, după ce a oscilat din cauza temerilor că mai multe țări vor interzice importurile din Rusia, în timp ce alți mari producători
Documentul scurs de la trupele ruse care arată războiul împotriva Ucrainei a fost aprobat pe 18 ianuarie, iar planul inițial a fost de a ocupa Ucraina în perioada 20 februarie - 6 martie.
Amnesty International, o organizație neguvernamentală internațională care are țelul de a promova drepturile omului, a documentat atacul aerian asupra orașului Cernihiv și a ajuns la concluzia că ar putea fi vorba despre o crimă de război: bombe neghidate
AUR a scăzut în preferințele românilor, după ce au pus batista pe țambal în cazul războiului din Ucraina, și nu l-au condamnat. Ba mai mult au fost acuzați că sunt pro-ruși.
Senatorul Adrian Oros anunță că a fost aprobată legea prin care Vasile Lucaciu, supranumit și ”LEUL din Sișești” a devenit oficial, ”Erou al Națiunii Române!”.
Imagini cu mai mulți copii bolnavi în stadiu terminal din Rusia, au fost încurajați să stea în zăpadă sub forma literei „Z” pentru a-și arăta sprijinul pentru invazia nejustificată a Ucrainei.
Ucrainenii au făcut un bot de Telegram, unde oamenii pot raporta mișcările de trupe rusești. ”@stop_russian_war_bot” este botul care adună raportări de la oamenii de rând care văd trupe rusești.
Rusia a depășit Iranul și Siria și a devenit țara supusă celor mai multe sancțiuni internaționale, potrivit site-ului de monitorizare a sancțiunilor Castellum.ai
Incidentele armate în care orașe întregi sunt bombardate și civilii fug din calea gloanțelor sunt cunoscute de poporul rus. Aceștia știu că în Ucraina a început un război în care mor oameni, iar copii rămânr orfani, dar nu la Kiev, Mariupol sau Harkov ci
Atacul armat al Rusiei asupra Ucrainei de joi, 24 februarie, ora 4.00 dimineaţa, a declanşat şi un război pe pieţele valutare internaţionale. Devalorizarea rublei generează deja proteste și cauzează închiderea unor lanțuri de magazine din Rusia. Însă, mar