Un fost polițist din Cluj, revoltat că primește o pensie de 3.600 de lei, după 34 de ani de muncă: „Un civil îmi râde în față”

Un fost polițist din Cluj, pensionat în prezent, este revoltat față de pensia pe care o primește lunar, în valoare de 3.600 de lei.

Acesta spune că a lucrat timp de 20 de ani în Poliție, iar după această perioadă a mai acumulat 14 ani de muncă în mediul civil, ajungând astfel la un total de 34 de ani de activitate.

Bărbatul consideră că suma pe care o primește este prea mică în raport cu anii munciți și compară situația sa cu cea a unei alte persoane care a lucrat exclusiv în mediul civil și care, potrivit afirmațiilor sale, are o pensie de 7.300 de lei.

„Este corect ca pensia mea de 3.600 de lei, după 20 de ani de Poliție și 14 ani de muncă în civil, să fie numai atât? Un civil îmi râde în față că are pensia de 7.300 de lei. Deci 14 ani în civil plus încă 20 de ani de Poliție fac 34 de ani, că nu am fost la birou, vi se pare mult?”, a transmis acesta, revoltat de diferența dintre cele două pensii.

Fostul polițist consideră că perioada petrecută în sistemul de ordine publică ar trebui să se reflecte mai consistent în venitul său de pensionar.

De precizat este ca metoda de calcul a pensiei nu depinde de numărul total de ani lucrați, ci și de veniturile luate în calcul, contribuțiile și regulile specifice sistemului de pensionare aplicabil fiecărei persoane.

Sursa foto: Poliția Română

Comentarii Facebook