Marti 29 Noiembrie

Delegațiile ruse și ucrainene reiau astăzi negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina


Rusia și Ucraina reiau luni, 21 martie, negocierile. Informația a fost confirmată de Mihail Podolyak, consilier al președintelui Ucrainei, scrie agenția de presă rusă TASS.

Prima rundă a negocierilor dintre Rusia și Ucraina a avut loc în 28 februarie, în regiunea Gomel din Belarus. Atunci, întâlnirea dintre cele două delegații a durat cinci ore. Ulterior, delegațiile Rusiei și Ucrainei s-au întâlnit pe 3 martie la Belovezhskaya Pushcha și pe 7 martie în regiunea Brest. 

Pe 10 martie, în Turcia au avut loc consultări între miniștrii de externe ai Federației Ruse și ai Ucrainei, Serghei Lavrov și Dmitri Kuleba. În prezent, negocierile au loc prin videoconferință.

Pe 16 martie, Financial Times anunța că Ucraina și Rusia au redactat o versiune a planului de pace. Aceasta include 15 puncte, printre care încetarea focului și retragerea trupelor rusești în cazul în care Kievul „renunță la ambițiile de aderare la NATO” și acceptă o limită asupra forțelor sale armate. 

Înțelegerea propusă, pe care negociatorii ucraineni și ruși au discutat-o pe larg luni, ar stipula ca Ucraina să renunțe la ambițiile sale de a adera la NATO și să promită că nu va găzdui baze militare sau armament în schimbul protecției din partea unor aliați precum Statele Unite, Marea Britanie sau Turcia, potrivit surselor FT.

Comentarii Facebook