Mercurul în retrograd poate da lucrurile peste cap, de aceea trebuie să acceptăm efectele acestei perioade, să aprofundăm ce înseamnă acest lucru pentru noi și să stabilim care sunt pașii pe care trebuie să-i facem mai departe astfel încât să luptăm cu ac
Federația Română de Fotbal a stabilit, luni, 14 martie, programul play-off-ului și play-out-ului din Liga 2. În prima etapă, Petrolul Ploiești și U Cluj, primele două clasate la finalul sezonului regulat, au meci direct.
Rubla s-a depreciat şi mai mult joi, atingând un nivel record faţă de dolar şi euro, după ce agenţiile de evaluare financiară Fitch şi Moody's au retrogradat cu şase trepte ratingul Rusiei, la categoria „junk" (nerecomandat pentru investiţii).
Luptă strânsă pe final. Au mai rămas trei etape de disputat din sezonul regulat al ligii secunde, iar lupta este strânsă pentru pozițiile care aduc accederea în play-off. Petrolul Ploiești și FC Hermannstadt au obținut calificarea în următoarea fază înain
Marius Șumudică, dezastru total în Turcia. Tehnicianul român are un parcurs îngrozitor cu Malatyaspor. Echipa antrenată de Șumudică este codașă în Super Lig, nemaicunoscând victoria de 9 partide. Singurul rezultat pozitiv îl înregistrase în Cupa Turciei,
Patronul Varga insistă să-l aducă și pe Dani Coman în conducerea campioanei CFR Cluj, după ce l-a angajat pe Cristi Balaj. Mutarea ar putea să fie făcută în curând.
Unele voci din PNL cer reluarea negocierilor cu USR pentru formarea unui guvern. Dacian Cioloș a spus că acest lucru nu se va întâmpla curând, iar PNL ”va avea în noul guvern rolul USR din guvernul precedent”.
Marius Şumudică, amintit de Dan Petrescu în discursul său! "A fost alt antrenor aici". „Bursucul" a prevestit ce se va întâmpla cu Dinamo, la finalul victoriei cu 3-0.
Dani Coman, preşedintele clubului Hermannstadt, a recunoscut la DigiSport că negociază cu campioana Ligii 1, CFR Cluj, pentru o funcție de conducere.
Lideri detașați în campionat, la distanță mai mare ca niciodată de rivale, campionii de la CFR Cluj vor alinia azi, în disputa cu CS Unviersitatea Craiova, o echipă „cârpită" cu rezerve.
Dorinel Munteanu are mari probleme în viața personală, după ce Simona, femeia cu care a fost căsătorit 28 de ani, îl execută pe toate planurile.
Numărul cazurilor COVID-19 a explodat la Cluj după organizarea Electric Castle, consideră epidemiologul Octavian Jurma. Acesta folosește un indicator de raportare a cazurilor COVID la 3 zile, iar Clujul ”culege deja roadele organizării unor evenimente de
Horoscop 29 iunie 2021. Leii iau o pauză de la muncă, Balanțele evită o ceartă.
Campionatul European de Atletism pe Echipe Liga 1 are loc la Cluj în perioada 19-20 iunie. Și-au anunțat participarea unii dintre cei mai buni atleți și atlete ale Europei.
Horoscopul copiilor. Fiecare suflet este deosebit și special, dar copiii sunt îngeri trimiși pe Pământ să ne învețe ce contează cu adevărat în viață: să iubim sincer, să iertăm fără rețineri și să trăim frumos.
Horoscop 8 iunie 2021. Leii rezolvă probleme mai vechi, Balanțele au parte de multă dragoste.
Horoscop 4 iunie 2021. Astrele sunt darnice cu nativii din zodia Leilor. Le-au rezervat multe surprize plăcute, iar aceștia vor avea multe ocazii să-și afirme talentele înnăscute. În zilele ce urmează se vor afla în centrul atenției și se vor bucura de ad
Horoscop 1 iunie 2021. Fecioarele primesc vești importante, iar Săgetătorii au o zi grozavă.
Horoscop 29 mai 2021. Taurii vor căuta să capete încrederea necesară și claritatea pentru a acționa pe plan sentimental.
Horoscop de Paște 2021. Ce eveniment e acela fără să aflăm de la astre cum va decurge? Află cum vei sărbători Paștele, în funcție de zodia ta.
U Cluj a făcut numai un egal, 1-1, cu Pandurii Tg. Jiu, echipă deja retrigradată.
Jupiter, în Pești. Astrologul Daniela Simulescu vine cu vești bune și cu luminița de la capătul tunelului.
Petrolul Ploiești a învins acasă pe U Cluj, scor 2-1, iar ”studenții” ratează play-off.
Dinamo, la un pas de dispariţie! Anunţul făcut de fanii din DDB în privinţa palmaresului, culorilor şi siglei.
Rareș Rusu, unul dintre politicienii care ”sudați” la funcții publice”, și-a realizat visul de a reveni la București, într-o funcție înaltă. El a fost numit icepreședinte cu rang de subsecretar de stat al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, de că
Dan Petrescu vrea să se întoarcă în campionatul românesc, după scurta experiență din Turcia, de la Kayserispor.
Ce se întâmplă acum cu bărbatul care a trântit un copil de pământ, în Hunedoara? Decizia instanței este definitivă
Horoscop 13 februarie. Multă dragoste și schimbări în februarie. Zodiile au multe surprize. Vezi ce îi așteaptă mâine, 13 februarie, pe nativi.
Luna nouă - 11 februarie. Ce semnficație are.
Istoria CFR Cluj între anii 1969-1976. Echipa a terminat pe locul cinci în 1972 , sub comanda doctorului Rădulescu - FOTO