Miercuri 27 Octombrie

CFR Cluj, în cârje înaintea meciului cu Universitatea Craiova. Au rămas cu un singur om de bază


Lideri detașați în campionat, la distanță mai mare ca niciodată de rivale, campionii de la CFR Cluj vor alinia azi, în disputa cu CS Unviersitatea Craiova, o echipă „cârpită" cu rezerve.

Deși s-a confruntat cu multe absențe, CFR a reușit să rupă sincopa de două eșecuri consecutive, cu FC Botoșani și Jablonec, după victoria cu Craiova lui Reghecampf. Și se uită de departe la următoarele clasate. 

N-au trecut decât 9 etape din Liga 1, dar podiumul este mai destrămat ca niciodată, cel puțin de când s-a trecut la sistemul cu play-off și play-out, din 2015-2016. Trupa din Gruia nu a pierdut decât trei puncte și conduce detașat, fiind urmată de două outsidere, FC Botoșani, la 4 puncte, și Rapid, o nou-promovată, la 7, conform gsp.ro

Contracandidatele tradiționale în lupta la titlu, FCSB și CSU Craiova, sunt în derivă, departe, la 9, respectiv 11 puncte de CFR. Primii, după două victorii consecutive, abia prind ultimul loc de play-off. Dar roș-albaștrii sunt acum la aceeași distanță de lider ca și de Dinamo (6p), la fel și oltenii de Clinceni (2p), adică ocupantele locurilor direct retrogradabile.

Ca Steaua și Dinamo în anii '80

Făcând o comparație cu anii '80, ardelenii au acum aceeași linie de clasament cu a Stelei în sezoanele '85/'86 și '86/'87 (se acordau două puncte la victorie), când formația din Ghencea era regina Europei: 8 victorii și o înfrângere. Dar atunci podiumul era mai strâns, Sportul, Dinamo sau Craiova fiind numai la 3-4 puncte diferență.

Doar Deac ar putea juca

Azi, CFR va disputa revanșa cu CSU Craiova, în Cupă, cu multe rezerve. Dintre titulari, numai Deac va evolua, întrucât e suspendat în campionat. Dintre accidentați, au șanse să revină Graovac și Sigurjonsson. În continuare, Petrescu nu se va putea baza pe Alibec, Omrani și Susici. Astfel, vor fi folosiți mai mulți jucători de la echipa a doua, printre care Tahiri, Fofana, Hoban și Chipciu, precum și cei tineri, mai puțin folosiți. 


Comentarii Facebook