Drumurile din localitatea aradeana Pecica sunt intesate cu indicatoare care ii avertizeaza pe soferi sa conduca precaut pentru ca se pot intalni cu cetateni aflati in stare de ebrietate.
Cinci premii oscar pentru filmul regizat de Kathryn Bigelow si trei pentru Avatar au fost decernate azi-noapte . Vedeti imagini inedite de la premiere. Ben Stiller, intr-un personaj din Avatar, Katryn Bigelow castigatoare, momente amuzante.
Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca a autorizat in judetul Cluj organizarea a 73 de cursuri de recalificare profesionala, 31 dintre ele vor fi facute de Centrul Regional de Formare Profesionala a Adultilor, iar restul de 42 de alti furnizori.
Un autoturism a fost facut una cu pamantul intr-o intersectie aglomerata din China. Un camion, care a incercat sa evite un accident, s-a rasturnat peste masina.
Dupa anuntarea programului Prima Casa 2, in luna februarie, apartamentele vechi s-au scumpit la Cluj cu pana la 5 procente, in timp ce locuintele noi au ajuns la cel mai scazut nivel de la inceputul crizei.
Partia de schi din statiunea Baisoara este pregatita si ii asteapta pe turisti. Salvamontistii sustin ca in aceasta dupa-amiaza si duminica se asteapta la o mare afluenta de schiori.
Cei care doresc sa-si asigure din timp biletele la derby-ul cu Dinamo de sambata viitoare sunt asteptati la casieriile stadionului "Dr Constantin Radulescu" incepand de miercuri, ora 10.
Sindicalistii din Invatamantul Preuniversitar au parasit comisia paritara pe care au solicitat-o, dupa ce reprezentantii Inspectoratului Scolar nu au vrut sa discute pe subiectul legat de comasarea scolilor.
Programul de reabilitare termica a inceput la Cluj in 2008. De atunci au fost reabilitate 16 blocuri, iar alte 79 sunt aproape de finalizare. In program s-au inscris, insa, 487 de blocuri.
Premierul Emil Boc a declarata astazi la Zalau ca guvernul intentioneaza sa modifice legislatia, astfel incat municipalitatile sa poata accesa mai usor imprumuturi bancare, si in acest fel reabilitarea termica a blocurilor sa continue.
Un loc de veci in cimitirele clujene costa la "negru" pana la 8.000 de lei. Primarul Sorin Apostu a declarat ca intentioneaza sa modifice legislatia si sa "lichideze" specula cu locuri de veci.
Partida de fotbal din Liga 2 FC Baia Mare - Universitatea Cluj nu se mai disputa , echipa baimareana fiind sanctionata cu neprogramarea pentru restante la plata jucatorilor
Rectorul UBB va face parte din echipa lui Crin Antonescu la alegerile din PNL, dar nu a dorit functia de vicepresedinte in cazul in care echipa propusa de Antonescu va castiga.
Compania de distributie a gazelor a anuntat ca lucrarile de pe strada Republicii au fost efectuate pentru remedierea unor defectiuni, au anuntat reprezentantii E.ON.
Procesul in care Gigi Becali si alte persoane apropiate finantatorului Stelei este judecat a fost suspendat. Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au luat aceasta decizie dupa ce unul dintre avocati a sustinut ca un sportiv nu are acelasi
Crin Antonescu a declarat ca indiferent cine va castiga alegerile de la Congresul PNL, pentru functia de presedinte, vor exista dezertari.
In momentul de fata la Autostrada Transilvania lucreaza aproximativ 400 de oameni pe sectorul cuprins intre Turda si Campia Turzii. Potrivit liderului de sindicat Mihai Lup, jumatate dintre acestia sunt ...personal TESA
Criza si-a facut simtita prezenta la Cluj si in domeniul concediilor medicale. De teama sa nu isi piarda locurile de munca, clujenii nu prea si-au mai luat concedii medicale.
Dan Bittman, solistul trupei Holograf si consilier al ministrului de Finante, detine, potrivit declaratiei de avere, bunuri in valoare de un milion de euro si este cel mai bogat consilier guvernamental.
Traian Basescu a fost "internat" sambata, timp de doua ore, la Spitalul Militar din Bucuresti, unde i-au fost facute analize.
Consilierul judetean, Mihai Szeplekan, il acuza pe seful Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, ca i-a amenintat pe taranii din Bontida ca daca nu voteaza cu candidatul PDL raman fara energie electrica.
O cutie mare cu popcorn contine 1.800 de calorii, adica echivalentul unei mese consistente insotita de doua beri. Oficialii britanici au avertizat cinematografele sa treaca numarul de calorii pe cutia cu popcorn.
Mircea Cristescu, presedintele U Mobitelco a facut un apel la toti suporterii sa se imbrace in alb la derby-ul campionatului la baschet, U Mobitelco - Asesoft CSU Ploiesti, asa cum este traditia la meciurile cu multipla campioana din Ploiesti .
Romanii ocupa locul doi in Europa in topul celor mai activi utilizatori ai retelelor de socializare gen Facebook ,Twitter sau HI 5. Primul loc este detinut de internautii maghiari, care stau cel mai mult la "taclale" pe web.
Reprezentantii Primariei Cluj-Napoca ii someaza pe taximetristi si le comunica faptul ca le va fi retrasa autorizatia de dispecerat de taxi, in cazul in care o folosesc si pentru masini neautorizate.
Un minor a fost obligat de doi controlori sa coboare in statia Observatorului, pentru ca nu avea bilet. Baiatul si-a chemat mama, avocat de profesie, in ajutor si a sunat si la 112. Politisrtii care au venit la fata locului au vrut sa incatuseze copilul.
Trei tineri care au fumat tigari din plante etnobotanice au ajuns azi-noapte la Unitatea de Primire a Urgentelor Cluj (UPU). Cei trei le-au spus medicilor ca s-au drogat si au primit ingrijiri medicale.
In prezent, in judetul Cluj sunt inregistrati 22.000 de someri. Fata de inceputul anului 2009, cresterea este de 97%.
Martisoarele placate cu aur, ultima fita in materie, au aparut deja pe strazile Clujului. Un astfel de cadou de 1 Martie costa intre 25 si 30 de lei.