VIDEO. Pui de urs lovit de o mașină azi-noapte în Cluj, pe E60. Cum o fi ajuns într-o zonă atât de circulată?


Un pui de urs a fost lovit de o mașină în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe E60, în zona localității Dumbrava, județul Cluj. În urma impactului, animalul, de dimensiuni mai mici, a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului. 

Animalul a fost rănit de mașina unui tânăr de 25 de ani, din comuna Poieni, care mergea dinspre Huedin spre Cluj-Napoca. Puiul era pe partea carosabilă.

În urma impactului, ursul a decedat. Ursul a fost preluat ulterior de reprezentantul fondului cinegetic.

Cei implicați se temeau că șoferul nu va primi despăgubiri pentru avariile mașinii, întrucât pe drumul respectiv există un indicator de avertizare privind prezența animalelor sălbatice.

Prezența unui indicator de avertizare privind animalele nu înseamnă automat că șoferul pierde dreptul la despăgubiri conform poliței CASCO. 

Este vorba de o despăgubire prevăzută de Legea 407/2006 pentru pagubele provocate de accidente cu animale sălbatice de interes cinegetic

Potrivit art. 13 alin. (7) din Legea 407/2006:

  • Dacă nu există indicatorul „Atenție animale”, despăgubirea pentru accident poate fi suportată de administratorul drumului.
  • Dacă există indicatorul, răspunderea civilă revine conducătorului auto

„(7) Despăgubirile pentru pagubele produse în urma accidentelor de circulație în care sunt implicate exemplare din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 și 2 se suportă de către administratorul drumului, dacă nu sunt montate indicatoare «atenție animale» sau de către conducătorul autovehiculului în cazul existenței acestui indicator.

(8) Constatarea pagubelor, evaluarea acestora și stabilirea răspunderii civile se realizează de către comisia de constatare în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-au/s-a produs paguba și/sau dauna.

(9) Plățile despăgubirilor către beneficiari se fac în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării deciziei de plată de către conducătorul structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare sau ale autorității publice centrale pentru protecția mediului, în funcție de domeniul de competență. Decizia de plată se emite în termen de 10 zile lucrătoare de la constatarea pagubelor și/sau daunelor.”

Comentarii Facebook