Prețurile carburanților au crescut constant în România, în ultimele trei luni. Dacă la începutul anului, benzină mai ieftină decât la noi găseam doar în Bulgaria și Polonia, deja la final de martie, coborâsem până pe locul opt la capitolul cel mai mic pre
Una dintre cele mai populare televiziuni din Rusia, Russia24, a difuzat un videoclip despre care susține că e dovada „teatrului” realizat de ucraineni la Bucea. Filmarea se vrea o dovadă a celor susținute de Moscova din prima zi în care au fost făcute pub
„Mamă. Această scrisoare este un cadou pentru tine de 8 martie”, așa își începe scrisoarea către ființa pe care o iubea cel mai mult pe lume, un băiețel de 9 ani din Ucraina. Femeia încerca să-și salveze băiatul de război, fugind cu mașina din Hostomel, l
Marius Balo, profesorul clujean închis într-o închisoare din China, a fost eliberat.
Forțele armate ucrainene au eliberat regiunea Kiev, sâmbătă, 2 aprilie, de invadatorii ruși. A doua zi, când imaginile de la Bucea au apărut la toate posturile internaționale, lumea a aflat cum arată răul absolut. Monstruozitățile comise de ocupanții ruși
Începând cu 4 martie, Ramzan Kadîrov, liderul cecen, a anunțat de 26 de ori pe canalul său de Telegram că orașul ucrainean Mariupol, care este blocat de armata rusă, inclusiv de unități ale regimentului Ministerului Afacerilor Interne și Gărzii Naționale
Regimul de la Kiev a primit un important sistem de apărare antiaeriană, pentru a continua lupta cu ocupanții ruși. Slovacia a donat Ucrainei sistemul său de apărare aeriană S-300 pentru a o ajuta să se apere împotriva agresiunii Rusiei, a declarat vineri
Jurnalistul rus Dmitri Muratov, laureat al premiului Nobel pentru Pace, a fost stropit cu vopsea într-un tren care circula pe ruta Moscova-Samara, de către un atacator necunoscut.
Cu toate că tindem să credem că am scăpat de pandemia de coronavirus, specialiștii ne spun că pe lângă COVID-19 care încă „mai dă târcoale”, destul de îngrijorătoare sunt și virozele care se manifestă acum mult mai puternic. În ultima săptămână, mai mult
Garda Forestieră Cluj a aplicat, în luna martie, amenzi în valoare de aproape 650.000 de lei şi a confiscat peste 2.400 de metri cubi de lemne. De asemenea, s-au întocmit trei dosare de sesizare penală.
La o zi de la incidentul de la Cluj, în care un polițist a fost prins în timp ce fura dintr-un magazin Dedeman, încă un „om al legii”, agent la secția de Operațiuni Speciale, a fost prins de paznicii magazinului în timp ce se străduia să ascundă mai multe
Oamenii de ştiinţă spun că poluarea cu microplastice era omniprezentă pe întreaga planetă, determinând, inevitabil, expunerea oamenilor la ea şi provocând „o îngrijorare tot mai mare cu privire la pericolele” pentru sănătate.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat un nou raport săptămânal de supraveghere privind pandemia de COVID-19.
James Vasquez, fost sergent în armata SUA, face parte din corpul de voluntari străini care s-a implicat în războiul din Ucraina.
Comisariatul rus pentru drepturile omului a primit până la această oră, aproximativ 400 de scrisori de la familiile soldaților ruși, căzuți la „datorie” în războiul din Ucraina.
Legea care le oferă copiilor dreptul de a se juca în curtea şcolii şi în afara programului şcolar a fost declarată azi neconstituţională de către CCR, a scris pe Facebook deputatul USR Tudor Pop, iniţiatorul proiectului.
O lună de rugăciuni, speranță și vise, au fost spulberate într-o clipă. Voluntari din Ucraina, Republica Moldova și România au încercat să-l găsească pe Sașa, băiețelul de 4 ani, dispărut împreună cu bunica și câinii lor, în timp ce încercau să fugă din K
După ce a petrecut opt ani într-o închisoare din China, pentru o presupusă fraudă de 80 de dolari, profesorul clujean Marius Ballo a fost eliberat. Clujeanul se află acum într-un hotel din Shnaghai și, deși este liber, acesta nu poate să revină în țară di
Yulia Chernitskaya, profesoara de fitness ucraineană care a devenit celebră după ce a primit 200 de lei într-o benzinărie din România, spune că ar vrea să-l caute pe bărbatul care i-a oferit acea sumă, pentru a i-o returna.
Moneda naţională se depreciază, miercuri, atât în raport cu euro, cât și cu dolarul american, după cum arată cursul BNR.
Iacob Rât, fost mascat devenit agent de poliție la Secția 4, a fost reținut pentru 24 de ore, după a fost prins la furat în Dedeman Cluj.
Imagini surprinse din aer de forțele armate ale Ucrainei arată blindate rusești staționate în Bucha (Bucea) deschizând focul asupra unui biciclist care merge pașnic pe drum, trupul acestuia fiind descoperit după ce ucrainenii au recapturat orașul, scrie U
Autoritatea pentru Siguranța Alimentelor anunță retragerea de pe rafturile magazinelor a unui produs pe care mulți români îl consumă în perioada postului: quinoa albă al vapore.
Un supraviețuitor al masacrului din orașul ucrainean Bucha povestește cum a fost torturat de forțele ruse care au nimicit orașul de lângă Kiev și de unde dovezile atrocităților cauzate de armata lui Putin sunt din ce în ce mai multe.
Silviu Cristinel Crețu (PNL), vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, a fost prins în flagrant de procurorii DNA Cluj în timp ce lua mită. Acesta a fost prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare, care a fost
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat TVR Cluj cu 10.000 de lei, pentru că în emisiunea fostului director al postului, Romeo Couți, s-au prezentat informații nedemonstrate.
Maşinile Google Street View sunt în Cluj-Napoca într-o campanie care vizează peste 120 de localităţi şi drumuri adiacente, pentru a actualiza imaginile de pe Google Maps.
Cinci angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, între care patru sunt autopsieri, au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de luare de mită, furt şi înşelăciune comise în perioada februarie-aprilie 2020, a informat Parchetul de pe l
Pastilele de iodură de potasiu produse în regim de urgență de Antibiotice Iași - 30 de milioane de comprimate, pe care Ministerul Sănătății vrea să le distribuie acum populației - au costat „în jur de 30 de milioane de lei”, echivalentul a aproximativ 6 m
Orașul Bucea, din zona Kievului, a fost scena unor atrocități atribuite armatei rusești, care s-a retras.