Un bărbat de 29 de ani din Mehedinţi a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri. În acelaşi dosar este anchetată şi mama tânărului, o femeie în vârstă de 63 de ani. Aceasta se ocupa de vânzarea drogurilor.
Prețul petrolului este mai scăzut decât în 2008, însă clientul plătește dublu la pompă pentru un litru de carburant. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 8.29 lei/l și 9.10 lei/l.
Un tată, bănuit că și-a ucis cei doi fii de patru și de șapte ani, s-a sinucis în spatele gratiilor. În luna martie, 2022, bărbatul a fost găsit ars grav în apropiere de mașina sa carbonizată. În interior s-au găsit trupurile a celor doi copii.
Un bărbat din Pitești, de 47 de ani, a vrăjit cu șarmul lui cinci femei să îi dea câteva mii de lei, iar apoi s-a făcut nevăzut. Victimele nu își explică nici acum cum au putut fi atât de naive.
Numărul cazărilor din Cluj-Napoca în perioada festivalului UNTOLD este din ce în ce mai redus. Pentru a-i ajuta pe fani să își găsească locul potrivit care să îi găzduiască în timpul festivalului, echipa UNTOLD a pus la dispoziție peste 5.000 de cazări la
Poliția Română este în alertă după ce un copil de opt ani din Iași, aflat în grija tatălui său, a dispărut de mai bine de două săptămâni. Tatăl băiatului, suspectat că și-ar fi omorât în bătaie soția, care făcea videochat, este și el, de negăsit.
Elon Musk a fost fotografiat la bustul gol, în timp ce se distra în vacanţă, pe un iaht luxos din Mykonos. Imaginile cu miliardarul, tată a 10 copii, fac deja înconjurul Internetului, iar apariţia acestuia a stârnit un val de reacţii pe reţelele de social
O tânără din regiunea ucraineană Cernihiv a născut o fetiţă într-un beci în care se adăpostea alături de alte 31 de persoane, iar la naştere a fost asistată şi de doi militari ruşi, dintre care unul avea competenţe medicale.
Omul de afaceri Mohammad Murad susține că, în ultima săptămână, pe litoralul românesc s-au aflat 80.000 - 90.000 de turiști - record pentru această vară -, față de 140.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a ajuns și la 180.000 de oameni.
O adolescentă de 18 ani din Sibiu, care a furat mai multe cărţi de identitate şi a făcut credite la bănci cu ele, a fost reţinută de Poliţie.
77% dintre români sunt de acord ca educaţia sanitară şi sexuală să fie predată în şcoli, adecvat fiecărei vârste şi ca materie de sine stătătoare, arată un studiu ale cărui concluzii au fost făcute publice de Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Se
Pentru cei mai mulți dintre nativii zodiacului, banii nu mai sunt o problemă în această vară.
Procurorii romni s-au autosesizat cu privire la săvârșire de crime contra umanității în Ucraina și vor desfășura propria ancheta cu privire la impactul războiului asupra ucrainenilor care dețin și cetățenia română.
Elevii merg mai repede la ore în acest an. Ministerul Educației a aprobat calendarul anului școlar 2022-2023, vacanța fiind mai scurtă.
Oamenii de știință au detectat în premieră contaminarea cărnii de vită și de porc cu microplastic, care a fost descoperit și în sângele animalelor crescute în ferme, scrie The Guardian.
Războiul din Ucraina generează profit nou pentru România. Refugiații ucraineni au pompat un miliard de euro în economia românească.
Serviciile de social media care aparțin de compania Meta (Facebook și Instagram) ar putea dfi închise în această vară, în Europa. Încă se discută despre luarea unei decizii în ceea ce privește blocarea companiei Meta în Europa, după ce Comisia Irlandeză p
Peste 71.000 de contribuabili sunt în prezent în situaţia ca ANAF să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie taxe, susține șeful ANAF, Lucian Heiuș.
Europa s-ar putea confrunta cu veri și ierni mai secetoase în viitor, conform unui studiu realizat de Serviciul Meteorologic German (DWD) privind seceta pe continentul european.
Una dintre cele mai frumoase imagini de iubire este aceea în care un câine se bucură atunci când își revede stăpânii întorcându-se acasă după o absență lungă. Această scenă de fericire pură s-a petrecut și în Ucraina, acolo unde Belyi, un husky siberian,
Un „corp misterios de rachetă” s-a prăbușit pe Lună și a făcut un „crater dublu”, un adevărat mister pentru oamenii de știință.
BT Pensii, companie a Grupului Banca Transilvania care administrează fondul de pensii facultative Pensia Mea, anunță un beneficiu nou, comision zero din contribuții. La nivelul pieței fondurilor de pensii facultative, comisionul este de până la 5% din con
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a sărbătorit astăzi, pentru a 11-a oară în istoria sa, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2022, cu 3 luni mai devreme comparativ cu anul 2021. Atingerea primului milion de pasageri înregistrat în p
Ștefan Petreuș, cunoscutul interpret de muzică populară, a murit sâmbătă, 25 iunie, la vârsta de 82 de ani. Acesta a făcut parte din celebra formaţie Frații Petreuș. Cei doi era renumiţi pentru cântecele din zona Maramureşului.
Poliția Cluj spune că rapperul MobTrap, pe numele lui real Michael Emeka Rosenfeld, a fost făcut knockout de un polițist, pentru a fi imobilizat, fiind agresiv și aruncând amenințări la adresa uniformei.
După cum era de așteptat soluția Guvernului de a compensa prețul carburanților cu doar 0,50 lei, aplicați direct la pompă, nu a fost primită prea bine de șoferi. Așadar, șoferii din Cluj organizează un nou protest în benzinăriile din oraș în data de 30 iu
Rapperul MobTrap a fost lovit cu pumnul de un polițist în fața Secției 4 Colina, din Cluj-Napoca. Tovarășii rapperului au filmat momentul în care acesta a fost culcat la pământ cu un pumn, lovitura fiind extrem de violentă.
În timp ce alianța de la guvernare pasează responsabilitatea pe factorii externi, prețurile la pompă sunt cele mai mari din istorie, spun specialiştii.
Fiecare nativ din zodiac este influențat într-o oarecare măsură de talismanul și culoarea norocoasă. Culorile au un impact mai mare decât am putea crede asupra deciziilor pe care le luăm și a modului în care alegem să ne raportăm la viață. Află care este
Bancnota de 1000 de lei cu chipul lui Mihai Eminescu, din anul 1998, valorează mulți bani.