În urma semnării Convențiilor cu Universitățile din Cluj-Napoca, Compania de Transport Public Cluj-Napoca eliberează abonamente de transport gratuite si cu reducere pentru studenții, masteranzii și doctoranzii înscriși în anul universitar 2022-2023.
Potrivit unui sondaj recent realizat de BestJobs, aproape 80% dintre tinerii studenți români au de gând să se angajeze în timpul studiilor.
Aeroportul Internațional Cluj anunță lansarea unei noi destinaţii spre Marea Britanie, respectiv Leeds, operată de către compania aeriană Wizz Air, începând din sezonul de iarnă al anului 2022.
Americanca Doreen Bogdan Martin, cu o experiență de peste 30 de ani în telecomunicații, a fost aleasă ca secretar general al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor. Ea va conduce în următorii 4 ani agenția ONU care face regulile la nivel mondial în
Un pasager care a călătorit cu unul dintre avioanele American Airlines a înregistrat gemetele şi sunetele ciudate, auzite în timpul zborului prin sistemul de comunicaţii. Clipul a ajuns viral pe Twitter, relatează CNN.
Doi tineri s-au cunoscut la Untold, iar destinul i-a unit într-o aventură pe cinste. Raluca și Eugen, sau 2hearts4wheels, au călătorit de atunci neîntrerupt în rulota pe care singuri și-au utilat-o.
La eveniment vor vorbi reprezentanți ai SpaceX, Apple și fosta președintă a Republicii Estonia.
Paralizată de la brâu în jos, Jennie Berry, o susținătoare proeminentă a drepturilor persoanelor cu dizabilități, a povestit pe rețelele sociale experiența umilitoare trăită la bordul unui zbor.
Un grup de BMW -uri a fost fotografiat parcat în ușa principală a Mall -ului din Florești. Deși de ani de zile se vorbește despre aceste probleme, până acum nu s-a găsit nicio soluție în parcarea de la Vivo.
O tânără de 26 de ani, din Turda, riscă închisoarea pe viață în Italia, după ce a fost acuzată că i-a curmat viața bătrânului la care era angajată ca badantă (îngrijitoare).
În Italia, un român și-a ucis soția chiar în fața copilului de 4 ani. Individul spune că ar fi recurs la gestul șocant din cauza geloziei.
Registrul Auto Român a publicat mai multe poze cu mașina unui șofer care a venit să-și omologheze autoturismul cu un eleron improvizat.
Un om de afaceri a ajuns la urgenșe dupăp ce a primit o factură de electricitate în valoare de 83.318 euro. Factura acoperea un complex hotelier pe care bărbatul îl deține.
Tinerii nemulţumiţi de salariul pe care îl primesc, dar care nici nu ar dori să plece din ţară, au la dispoziţie o variantă perfectă: joburile străinilor au devenit accesibile prin munca remote!
În Luxemburg şi Franţa, toţi elevii de la liceele generale studiază două sau mai multe limbi străine. Pe locurile următoare se situează România, Finlanda şi Cehia, unde 99% din elevii de la liceele generale studiază două sau mai multe limbi străine.
Clujul chiriilor scoate perle după perle. De la garsoniera de 11 mp, la apartametul cu living pe hol, acum a apărut apartamentul cu gresie pe tavan.
A XVII-a ediție a Festivalului SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022.
Noi imagini suprinse de telescopul spațial James Webb, publicate miercuri de NASA, dezvăluie Neptun și inelele greu de detectat ale planetei.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a spus că salariile demnitarilor din România, de 2500 de euro, sunt nemulțumitoare.
Eugen Neagoe a fost la un pas să dea o adevărată lovitură pe piața transferurilor în aceste zile, însă jucătorul a dat bir cu fugiții.
Poliția Română a demarat licitația pentru 300 de camere cu un sistem de recunoaștere a plăcuțelor de înmatriculare care o să transmită în dispecerat inclusiv dacă șoferii nu au certificat sau ITP valabil.
S-a inventat masca cu senzori împotriva infecțiilor transmise prin aer.
Două tinere au descoperit că au fost schimbate la naștere, acum 33 de ani.
Peste 30 de muncitori sezonieri plecați din România și Polonia la o fermă pomicolă din Belgia, au fost nevoiți să lucreze în condiții calificate drept „sclavie modernă”.
Google i-a trimis din greșeală un sfert de milion de dolari unui bărbat, blogger și inginer, iar acesta spune că a așteptat aproape o lună să primească un răspuns de la companie.
Un avion care a decolat de la Suceava, a pierdut legătura radio, și este escortat de două avioane de vânătoare din Italia.
Echipa engleză din Premier League, Brighton & Hove Albion FC a anunțat că l-a numit duminică în funcția de manager pe fostul jucător al lui CFR Cluj și antrenor al lui Shakhtar Donetsk și Sassuolo, Roberto de Zerbi.
Dan Petrescu și CFR Cluj ar urma să se despartă, dar o decizie se va lua după meciul campioanei României cu FC Argeș, de luni, 19 septembrie, de la ora 20:30.
Manuscrito a câștigat etapa regională din România a NTT DATA eAwards, primind un premiu în valoare de 10.000 de euro, un bilet la NTT DATA Talent week și calificare la finala internațională Global eAwards!