Fotbalul este cel mai mediatizat sport din România, așa cum se aștepta toată lumea, iar tenisul este pe locul al doilea.
Un procent record, de 85% dintre companiile și organizațiile din întreaga lume, au fost vizate de cel puțin un atac cibernetic pe parcursul anului 2022, după cum reiese din studiul anual privind protecția datelor, Veeam Data Protection Trends Report.
Fundașul dreapta italian Roberto Romeo (32 de ani) se desparte după un an de alb-negri.
Un autocar având la bord 52 de persoane, adulţi şi copii, de naţionalitate română, s-a răsturnat pe autostrada A13 din Italia, în apropiere de Padova.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. anunţă suplimentarea cu incasatoare la Centrul de vânzare “Minerva” din cartierul Mănăștur, pentru a deservi mai operativ beneficiarii abonamentelor contra-cost, cât și beneficiarii abonamentelor gratuite și
În cursul zilei de astăzi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut un anunț important, spunând că România va primi de la Coreea de Sud o donaţie de echipamente medicale şi IT în valoare de aproximativ opt milioane de dolari.
Un clujean a petrecut 32 de zile în Bali și a explicat pe larg cât a costat totul și ce impresii i-a lăsat aventura.
O multinațională îndrăgită de români care oferă servicii apreciate dă o lovitură angajaților. Anunțul privind disponibilizările i-a înfuriat pe anagajați.
Poliția animalelor din cadrul IPJ Cluj a verificat în aprilie - mai 2022 locația de pe strada Pădurii, din comuna Baciu, unde 70 de câini erau puși să se bată regulat, dar nu au observat nimic suspect.
Decizie controversată a judecătorilor din Cluj, în cel mai mare dosar cu organizări ilegale de lupte între câini de la noi din țară. 70 de câini abuzați și puși să lupte până la moarte se vor întoarce la stăpânii lor.
Viața în România a devenit extrem de scumpă. Până și străinii sunt surprinși de ceea ce văd.
Un bărbat de origine română în vârstă de 60 de ani a murit marţi într-o avalanşă în nordul Italiei în timp ce încerca să-şi recupereze de pe munte cei doi câini.
FC Universitatea Cluj anunță o nouă mutare în perioada de iarnă, clubul a ajuns la o înțelegere cu fotbalistul Zé Gomes. Atacantul vine la ”U” sub formă de împrumut de la rivala CFR, clubul având și opțiunea unui transfer definitiv.
Liceul „Don Orione” din Oradea a devenit altar pentru Greta Hartstein, o profesoară de italiană de 37 de ani, care a murit în urma unei infecții viro-bacteriene ce i-a afectat inima.
Pentru 8,5 milioane de români vor fi emise cărțile de identitate electronice până la finalul acestui an. Noile documente vin la pachet cu o mulțime de noutăți și modificări.
Temperaturile extrem de blânde de la începutul anului în Europa au forțat stațiunile montane din Franța, Italia, Elveția și Austria să își închidă o parte sau toate pistele de schi din lipsa zăpezii.
Simona Halep este suspendată și va avea dificultate în tentativa de a scăpa de acuzațiile de dopaj.
În această iarnă CFR Cluj s-a despărțit de de ghanezul Ibrahima Mbaye, care este extrem de supărat pentru modul în care a fost tratat de conducătorii formației din Gruia. Fotbalistul are de gând să ceară despăgubiri.
Prețurile piperate din orașul Cluj-Napoca sunt un inepuizabil subiect de discuții pentru locuitorii orașului. De data aceasta, un clujean ne-a relatat cum e să fii turist într-un oraș care se află la doar doi pași de Cluj.
Feciorul lui Aurel Tămaș, unul dintre cei mai îndrăgiți clujeni, a împlinit 23 de ani și calcă pe urmele tatălui său.
Prințul Harry a spus într-un interviu, acordat cu câteva zile înainte de lansarea cărții sale autobiografice, că ar vrea să își „recupereze” tatăl și fratele.
Anul 2023 va aduce o mare fericire celor patru zodii. Ei vor putea profita de mișcările planetare favorabile pentru a experimenta momente prețioase inconjurati de cei dragi.
Un bărbat a coborât din mașină, lăsând cheile în contact. Nu și-a făcut griji deoarece soția lui a rămas în autoturism, pe locul pasagerului. Cu toate acestea, un hoț a deschis portiera, s-a urcat în mașină și a demarat în trombă.
În magazinele clujene apar tot mai multe produse ținute în capsule de protecție antifurt.
Registrul Auto Român atrage atenția asupra faptului că reparațiile efectuate în ateliere care nu respectă legea sunt calea cea mai sigură spre riscul de a primi servicii de o calitate îndoielnică.
Mascații din Poliția Cluj au descins în weekend-ul care tocmai s-a terminat la Dej și în zonele rurale.
În perimetrul județului Cluj, cu precădere în zona metropolitană și în municipii, se pot remarca mari progrese economice și sociale în ultimii ani, Clujul fiind considerat o reală atracție pentru investitori, entități publice sau private, și pentru întrea
După înfrângerea cu Sepsi, scor 1-2, din etapa a 21-a din Liga 1, tehnicianul Universității Cluj, Eugen Neagoe a început curățenia în lotul „U”.
Universitatea Cluj își întărește lotul pentru partea a doua a sezonului. „Studenții” l-au împrumutat de la FCSB pe atacantul Ianis Stoica.