Atacantul croat Gabriel Debeljuh se află într-un conflict deschis cu conducerea clubului CFR Cluj. Debeljuh a anunțat că nu a primit nicio propunere de prelungire a contractului scadent în vară și nici nu mai vrea să joace pentru clujeni.
Un grup de elevi a creat o aplicație prin care se pot închiria instant biciclete din orice parte a orașului, iar acum au fost premiați.
Portarul Cristi Bălgrădean (34 de ani) a rămas în plan secund la CFR Cluj, după venirea italianului Simone Scuffet (26 de ani). Dan Petrescu a alcătuit o listă cu jucătorii de care ar vrea să se despartă în această iarnă, iar potrivit unor surse Bălgrădea
Amenințări mafiote la Potecția Copilului Bacău. Directorul general al instituției a primit mai multe amenințări cu moartea, după ce a făcut restructurări. Acum câteva luni, un microbuz și opt autoturisme parcate în curtea DCASPC au fost incendiate.
Peste 300.000 euro au fost descoperiţi de vameși în geanta unui cetățean ucrainean, la punctul de trecere a frontierei Halmeu.
Sportivul român David Popovici s-a calificat cu al cincilea timp în finala probei de 100 m liber, miercuri, la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt (25 metri) de la Melbourne.
Consorțiului PHG s-a alăturat grupului TSC pentru a dezvolta cel mai mare proiect imobiliar din Sud Estul Europei. La Cluj, pe șantierul proiectului a fost prezent și fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii, Excelența sa Dl. Adrian Zuckerman, care
Deputatul clujean Sabin Sărmaș, fostul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României a declarat în podcastul StakeBorg Talks că nu și-a dorit să ajungă politician, ci să lucreze la NASA.
Rata anuală a inflaţiei în România a urcat la 16,8% în luna noiembrie 2022, de la 15,32% cât era în octombrie, pe fondul scumpirii produselor alimentare și a serviciilor.
CFR Cluj încearcă să facă un transfer important în această iarnă. Campioana Ligii 1 negociază cu atacantul norvegian Amahl Pellegrino (32 de ani), de la Bodo/Glimt.
Fie că locuim într-o garsonieră sau apartament la bloc, fie că stăm la casă, există multiple metode de a consuma energie în mod eficient și să ținem costurile sub control, păstrând și confortul cu care suntem obișnuiți.
Aeroportul Internațional Cluj şi compania aeriană Ryanair anunță astăzi operarea noilor zborurilor spre 3 destinaţii din 3 ţări europene, respectiv Bruxelles Charleroi (Belgia), Milano-Bergamo (Italia) şi Paris Beauvais (Franţa), începând din sezonul de
O clujeancă a tras un semnal de alarmă cu privire la vânzătorii ambulanți care se plimbă prin locurile aglomerate ale orașului pentru a vinde parfumuri sau alte obiecte de cosmetică la preț redus. Femeia a dat peste un astfel de „vânzător” în parcarea de
Caz tragic! O femeie din Italia a fost condamnată la 6 ani şi 8 luni de închisoare după ce şi-a ucis bebeluşul pentru că l-ar fi legănat prea tare. Soţul femeii îi apărarea şi spune că aceasta nu este vinovată.
O femeie din Italia a crezut timp de 11 ani că iubitul ei este polițist. Abia după despărțire, când s-a dus la poliție pentru că bărbatul o hărțuia, a aflat adevărul. Cei care ar fi fost „colegii” lui de la secție nici măcar nu îl cunoșteau.
Românii au început să boicoteze Austria după votul negativ pe care l-a avut aceasta pentru ca România să intre în spațiul Schengen. Îndemnurile de boicot vin pe rețelele de socializare.
Accident cumplit pe o șosea din Mureș. Un autoturism și o dubă s-au făcut praf, după un impcat devastator.
Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac este pe locul 8 într-un top al celor mai frumoase 25 de „escapade cu zăpadă” din lume.
Primarul Emil Boc și-a pierdut răbdarea sub tirul întrebărilor privind scumpetea exagerată de la Târgul de Crăciun din Cluj.
Trei bărbați și o femeie, cetățeni ucraineni, care au trecut frontiera prin Munții Maramureșului s-au rătăcit din cauza condițiilor meteo extreme. Unul dintre ucraineni și-a dat ultima suflare după ce a ajuns la spital.
Ministrul Turismului din România a calificat ca fiind „de neînțeles” atitudinea guvernului de la Viena care se opune aderării României la Schengen și îi sfătuiește pe români să aleagă alte destinații pentru a schia în detrimentul Austriei.
Ministrul Turismului le cere românilor să nu meargă la schi în Austria, după ce oficialii de la Viena au spus că se opun intrării României în Schenghen.
Un turist străin a explicat într-un video cât de surprins este de generozitatea clujenilor. Acesta a închiriat o cameră și a fost mirat cât de darnici au fost proprietarii cu el.
Județul Cluj ocupă un onorabil loc 2, în topul județelor și domeniilor cu cele mai mari salarii în 2022. În medie, un clujean a câștigat, în 2022, 4.100 de lei lunar, cu circa 400 de lei mai puțin decât un angajat din Capitală. Asta în timp ce, prețul chi
Salariul mediu în Cluj este de 4.100 de lei, mai mic decât în București, dar mai mare decât în alte orașe.
Pe cea mai scumpă masă festivă se află gâsca la cuptor din Germania, în timp ce sarmalele româneşti sunt cele mai ieftine, arată un studiu global referitor la ţările care cheltuiesc cel mai mult pentru masa de Crăciun.
Târgul de Crăciun atrage oameni pentru că foarte mulți așteaptă acest eveniment tot anul, dar vocile care spun că este exagerat de scump sunt tot mai puternice.
Târgul de Crăciun din Cluj este evitat de clujeni din cauza prețurilor exagerat de mari. În această perioadă ar trebui să fie o vreme în care oamenii să se adune să sărbătorească, iar organizatorii Târgului și Primăria Cluj-Napoca exploatează la maxim ace
Antreprenorul bucureștean, plecat din Cluj, revine cu precizări legate de postarea care a devenit virală, despre prețurile exagerate de la Târgul de Crăciun din „orașul de 5 stele”.
Teama de a rămâne singură într-o țară străină a făcut-o pe o româncă să închidă ochii la ani în care a fost exploatată sexual, chiar de cel care îi era partener de viață. Bărbatul în vârstă de 37 de ani este judecat acum în Italia pentru proxenetism.