Judecătoarea Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava, a fost arestată, fiind acuzată că a dat persoanelor vizate informaţii din dosare instrumentate de DIICOT, inclusiv că urmează percheziţii.
Un motociclist de 26 de ani a fost rănit grav într-un accident de circulație produs în luna septembrie. Acum are nevoie de ajutor financiar, pentru că toate operațiilor sunt extrem de scumpe.
Universitatea Cluj s-a impus cu 1-0, pe teren propriu, în fața celor de la Sepsi, într-un joc contând pentru runda cu numărul 12 din Superligă.
CFR Cluj va primi vizita celor de la Sepsi OSK joi, de la ora 20:00. Meciul se va disputa pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.
U-Banca Transilvania a învins în meciul cu turcii de la Türk Telekom Basketbol Kulübü, finaliștii competiției de anul trecut.
U-Banca Transilvania va juca, miercuri seara, prima partidă din BKT EuroCup. Meciul cu Türk Telekom Basketbol Kulübü va începe la ora 19:00.
O femeie de circa 70 de ani a fost lovită la intrare pe strada Memorandumului, de o ambulanță aflată în misiune.
Banca Comercială Română (BCR) mizează tot mai mult pe educarea clienților și realizarea de intervenții în comunitățile din România, care să ajute la îmbunătățirea cunoștințelor financiare.
Primar de aproape 20 de ani, Emil Boc dă vina pe istorie pentru lipsa proiectelor majore de infrastructură în Cluj.
CFR Cluj o va înfrunta, pe teren propriu, pe FCU Craiova 1948, în etapa a 11-a a SuperLigii. Mecul dintre cele două formații este programat duminică, de la 21:00.
U-Banca Transilvania a câștigat clar meciul cu Rapid. Scorul final a fost de 79-56, iar acum clujenii se pregătesc pentru debutul în EuroCup.
„U” Cluj a remizat pe teren propriu, scor 1-1 cu Universitatea Craiova. După o primă repriză modestă, „șepcile roșii” și-au ridicat nivelul de joc și au reușit egalarea prin Dan Nistor, care a revenit în teren după o accidentare.
Horia Constantinescu, președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a declarat că au loc acţiuni de control de fond, de o anvergură mult mai mare, în raport cu patru instituţii bancare.
Calificat ca și profesor de sport, Istvan Kovacs, arbitru român din Carei, județul Satu Mare, a avut în ultimul an cele mai mari încasări din istoria arbitrajului românesc.
Bancnotele de 200 și 500 de euro, simbol al bogăției, nu se retrag din circulație.
Teologul clujean Radu Preda, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie din cadrul UBB Cluj, apropiat de fostul mitropolit al Clujului, ÎPS Bartolomeu, a explicat într-o postare amplă cum s-a ajuns ca ”Leul Ardealului” să intre în lupta pentru șef
Vineri, 15 septembrie, de la ora 15:00, se anunță un protest în Cluj-Napoca, la Prefectura Cluj, pentru demiterea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, care a pierdut 740 de milioane din PNRR pentru spitale.
Datoria externă totală a României a crescut în primele şapte luni ale anului, arată datele publicate miercuri de BNR.
Românii au, în ultima vreme, din ce în ce mai multe facturi restante. Fie că vorbim de ratele la credite, fie că vorbim de taxe, impozite, sau facturi restante. Iar mulți dintre ei se gândesc în cât timp li se prescriu aceste datorii, astfel încât să scap
Eugen Neagoe (56 de ani) e liber de contract în acest moment. Întrebat dacă regretă despărțirea de „U” Cluj, Eugen Neagoe a răspuns cât se poate de sincer.
Adrien Stephane Mureșan, unul dintre fiii omului de afaceri Sever Mureșan, originar din Câmpia Turzii și care a fondat în anii 90 Banca Dacia Felix, este urmărit internațional, dar trăiește bine mersi în Italia.
Poli Iași a învins-o luni pe U Cluj, scor 2-0, în runda cu numărul 8 din Superliga, după ce meciul de duminică a fost suspendat din cauza ploii torențiale.
Duelul dintre U Cluj și Poli Iași, din etapa cu numărul 8 din SuperLiga, s-a întrerupt, în minutul 54, din cauza furtunii. Gazdele trebuie să aducă gazonul la condiții optime în următoarea oră sau partida se va reprograma pentru ziua de mâine.
Un artist clujean, specializat în prelucrarea lemnului, dar și fost manager al proiectului Cluj Capitala Europeană a Culturii 2021 a relatat o amintire din timpul liceului, care vorbește despre importanța profesorului care inspiră.
Mircea Rednic a suferit un infarct și a fost operat de urgență pe cord, în cursul zilei de miercuri.
FC Universitatea Cluj va avea la Sibiu primul meci oficial de la revenirea lui Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică.
Ioan Ovidiu Sabău a revenit în funcția de antrenor principal al Universității Cluj după o pauză de câteva luni. A fost o revenire mult așteptată de o parte mare dintre suporteri care cereau demisia lui Toni Petrea și revenirea „Moțului” pe banca tehnică.
Primarul Emil Boc a declarat că U Cluj nu va ataca anul acesata vârful clasamentului, ci va sta în zona de confort.
Banca Transilvania a continuat să crească organic susținut în prima jumătate a anului, mai ales prin volumul tot mai mare de tranzacții. BT a generat valoare pentru populație și companii și a susținut activitatea economică într-o perioadă-cheie pentru Rom
Ioan Ovidiu Sabău (55 de ani) a revenit pe banca lui ”U” Cluj, echipă pe care a pregătit-o și în a doua parte a sezonului trecut.