Duminica 28 Aprilie

Hermannstadt - U Cluj, în runda cu numărul 7 din Superligă. Primul meci cu Sabău pe bancă după revenire, un duel al orgoliilor din Ardeal


FC Universitatea Cluj va avea la Sibiu primul meci oficial de la revenirea lui Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică. Duelul din etapa a 7-a cu FC Hermannstadt se dispută luni, 28 august. E un meci al orgoliilor în Ardeal, chiar dacă duelul direct între cele două formații cuprinde doar trei partide.

Înaintea partidei directe, Hermannstadt și ”U” sunt despărțite de un singur punct în clasament, formația sibiană fiind într-o poziție mai bună în clasament.

„Șepcile roșii” au parte de un oponent în fața căruia, recent, statistica este favorabilă. Astfel, ”U” nu a cunoscut gustul eșecului pe parcursul stagiunii precedente, în cele patru întâlniri. Alb-negrii au reușit în acest interval să câștige în trei rânduri la Sibiu. În plus, în ultimele cinci confruntări directe, indiferent că a fost vorba de Superligă, Cupa României sau Liga 2, Universitatea a marcat de fiecare dată. Singurul joc terminat cu scor alb a fost pe 12 aprilie 2022, la Sibiu, anunță FC Universitatea Cluj.

Sabău (55 de ani) și Măldărășanu (48 de ani), antrenorii celor două echipe, au fost colegi la Rapid. Cei de la U Cluj vin după o perioadă foarte agitată la nivelul tehnic. Rezultatele amestecate au dus la schimbarea lui Toni Petrea și înlocuirea sa cu Sabău.

Partida va fi televizată pe Prima Sport 2, Orange Sport 1 și Digi Sport 1. 

Comentarii Facebook