Accident grav! Un autobuz cu 29 de oameni la bord s-a răsturnat în afara șoselei. Opt persoane au ajuns la spital. Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier grav s-a produs joi dimineață, în jurul orei 5:40, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului, opt pasageri au fost răniți și transportați la spital.
Accidentul a avut loc în localitatea Hodoni, județul Timiș. Potrivit primelor informații, autobuzul era condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, care circula pe DC 37, dinspre Hodoni spre Sânandrei.
La un moment dat, șoferul ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, iar autobuzul a părăsit carosabilul prin partea dreaptă și s-a răsturnat.
Accident grav! Un autobuz cu 29 de oameni la bord s-a răsturnat în afara șoselei. Opt persoane au ajuns la spital. Pompierii au intervenit de urgență
La fața locului au intervenit echipaje importante de salvare, inclusiv o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două autospeciale de descarcerare, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple și trei ambulanțe SMURD.
Potrivit autorităților, opt persoane, respectiv șase femei și doi bărbați, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Toate victimele erau conștiente și cooperante.
Șoferul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
0 Comentarii