Personalitatea fiecărui om este influențată de semnul zodiacal sub care s-a născut. Multe persoane tind să aibă trăsături comune dacă s-au născut în aceeași lună, iar aceste trăsături sunt specifice fiecărei zodii.
Celebra cântăreaţă Vlăduţa Lupău se află în centrul unui scandal uriaş cu românii din Diaspora. Artista este acuzată de lipsă de profesionalism, după ce şi-a anulat un concert pe care urma să îl susţină în Marea Britanie.
Primiți cu uratul? S-a lansat Plugușorul vaccinului 2022. Ca și anul trecut când ai existat un Plugușor de pandemie, românii dovedesc că știu să facă haz de necaz.
Delia Matache s-a enervat la numărul de roast al lui Octavian Man, din finala iUmor, după ce acesta a făcut mișto de Daniela Crudu sau Alexandra Stan.
Mersul la colindat este unul dintre cele mai întâlnite obiceiuri la final de an și începe încă dinaintea Crăciunului și continuă până în primele zile ale noului an. Colindul cu Sorcova, Plugușorul, Capra și Ursul sunt unele dintre cele mai respectate și a
Producția de filme a fost puternic afectată de pandemia COVID-19, dar de câteva luni lucruri par a reveni pe făgașul normal.
Inna este în plin avânt și se promovează intens pe rețelele de socializare. Artista a postat câteva fotografii în care i se văd sânii.
Mai este puțin și trecem în noul an cu pași repezi. Nici nu știm cum a trecut 2021 probabil, având în vedere că toate aspectele planetare actuale ne dau vertijul unui carusel continuu.
Perioada de dinainte de Crăciun este una destul de stresantă pentru toată lumea. Cadourile pot accentua starea de stres pe care oamenii o au, îngrijorați că nu vor termina la timp pregătirile pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea sfântă. Mulți oame
Când are de gând să te ceară de soție, în funcție de zodia lui? Orice femeie implicată într-o relație serioasă cu bărbatul iubit se gândește cu entuziasm și teamă în același timp la momentul în care el îi va adresa întrebarea cea mare. Nu ești tu de vină
Zodia care va avea parte de Sărbători de vis. Cu toate că orice persoană se va putea bucura de perioada ce urmează, indiferent de data la care s-a născut, o zodie va avea parte de sărbători de iarnă de vis. Care este aceasta?
Anamaria Prodan şi-a serbat cu mare fast ziua de naștere în Dubai. Vedeta a fost înconjurată de prieteni, a suflat în tort, i s-a cantat la mulţi ani şi a dezvăluit cea mai arzătoare dorinţă a sa.
Ce faci de Crăciun, în funcție de zodie? Chiar dacă ți-ai făcut sau nu un plan pentru Crăciun și Revelion, este bine de știut ce ne rezervă astrele pentru perioada aceasta.
Discoteca Obsession a rămas în mintea multora drept cea mai tare din Cluj și Transilvania. Amplasată lângă campusul studențesc Observator, clubul Obsession atrăgea ca un magnet tinerii amatori de distracție, de luni până duminică.
Modul în care arată Loredana Groza este pe buzele tuturor. Vedeta este mai frumoasă ca în tinerețe și se bucură de un număr crescut de fani, chiar dacă unii o acuză că a recurs la operații estetice.
Horoscop Crăciun 2021. Se apropie sărbătorile de iarnă, așa că trebuie neapărat să știi ce cadouri să cumperi în funcție de zodie. Nativii au trăsături de caracter diferite, așa că pe unii dintre ei i-ar putea bucura cu adevărat un simplu album foto, în t
Ciprian Marica a postat o fotografie cu el în holul unui bloc, iar fanii l-a luat la mișto, făcând o paralelă cu scandalul sexual de la Grand Hotel Italia, când a fost filmat cu un prosop pe hol.
Marele actor Florin Piersic este în Dubai, alături de Dan Negru, pentru a filma programul de Revelion.
Andreea Raicu a dezbătut subiectul operațiilor estetice la emisiunea lui Cătălin Măruță, iar discuția a ajuns la Bianca Drăgușanu.
Crăciunul, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale anului, este atât o sărbătoare religioasă sacră, precum și o celebrare culturală, care însă nu a fost marcată mereu așa cum o facem noi acum.
Programul de funcționare a Iulius Mall Cluj a fos extins până la ora 22.00.
Zodiacul Norocului - O parte din zodii pot spune că au câștig în orice fac și întreprind. Sunt acei oameni care au noroc și șansa le surâde.
Eduard Mihail Andreianu, cunoscut sub numele de CRBL, s-a mutat cu familia în Spania, la Marbella. El spune despre spanioli că sunt ”leneși și înapoiați”.
Un italian de 60 de ani s-a trezit înșelat în dragoste și la bani de o româncă de care s-a îndrăgostit.
Ce faci de Crăciun în funcţie de zodie. Chiar dacă ți-ai făcut sau nu un plan pentru Crăciun și Revelion, este bine de știut ce ne rezervă astrele pentru perioada aceasta. În timp ce unele zodii au parte de iubire și căldură de Sărbători, fiind înconjurat
Eclipsa de soare din 4 decembrie poate avea unele efecte asupra noastră, crede astrologul Cristina Demetrescu.
Unele zodii ale horoscopului experimentează schimbări importante la începutul lunii decembrie. Cinci semne zodiacale pot avea o surpriză de proporții, la care nu s-ar fi gândit vreodată.
Ce fac zodiile când sunt îndrăgostite. De aceşti nativi trebuie să te fereşti, nu mai scapi de ei.
Cu puțin timp înainte de Ziua Națională a României, Costi Ioniță a făcut echipă cu Vlăduța Lupău și Jador pentru a aduce un tribut personalităților marcante ale României cu piesa „Mare e lumea”.
Într-o reclamă norvegiană, cu tematică de Crăciun, Moș Crăciun este homosexual și se îndrăgostește de Harry, un bărbat căsătorit cu o femeie.