Ce spune Smiley despre Theo Rose, noua jurată de la Vocea României, cu care împarte scaunul în acest sezon. Vezi cine sunt ceilalți jurați


Ce spune Smiley despre Theo Rose, noua jurată de la Vocea României. Cei doi vor împărți sarcinile, dar și scaunul de jurat. Filmările pentru show-ul de talente tocmai au început. 

Smiley a vorbit despre Theo Rose, noua membră de la masa juriului de la Vocea României, cu care va împărți scaunul de jurat. 

Ce spune Smiley despre Theo Rose, noua jurată de la Vocea României

Iubitul Ginei Pistol a recunoscut că are emoții pentru noul sezon Vocea României, pentru care au început filmările. Artistului îi era dor de această emisiune, care a fost amânată din cauza pandemiei de COVID-19. 

Smiley este foarte entuziasmată că el și Theo Rose vor fi pe scaunul dublu în acest sezon și așteaptă cu nerăbdare să vadă cum se vor înțelege. 

Cântărețul așteaptă să-l cunoască mai bine și pe Denis Roabeș, solistul de la The Motans, noul coleg de la masa juriului. „Am. Normal că am. Sunt foarte entuziasmat că reluăm Vocea în sfârșit, îmi era foarte dor. Și de colegii mei, de Tudor, de Irina, de Pavel. Sunt foarte entuziasmat pentru că e o treabă nouă pe care o fac: sunt cu Theo Rose pe scaunul dublu. Abia aștept să vad cum ne înțelegem, abia aștept să vad cum va fi ea, cum voi fi eu, cum voi fi eu în relația cu ea. Și sunt curios să-l cunosc pe Denis”, a declarat Smiley, potrivit fanatik.ro. 

Ce spune Irina Rimes despre noul „cumplu” de jurați

Irina Rimes l-a descris pe artist ca fiind „împăciuitor”. Întrebat dacă se va înțelege cu Theo Rose, Smiley nu știe sigur, pentru că tânăra artistă pare „înfiptă”, în opinia lui. „Cu Theo, da (n.r. se va înțelege). Nu știu cu restul (râde). Theo pare foarte înfiptă, s-ar putea să nu mai pot să fiu așa împăciuitor”, a mai spus cântărețul.

Smiley a ocupat scaunul juratului la Vocea României încă din primul sezon, fără întrerupere. Irina Rimes și Tudor Chirilă vor rămâne și ei la masa juriului în sezonul 10, iar Denis Roabeș este cel mai nou membru.

Comentarii Facebook