Rezultat-surpriză la alegerile pentru conducerea filialei Transilvania a Ordinul Arhitecților din România, care au fost reluate după ce fuseseră invalidate oficial
Scandalul din interiorul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania intră într-o nouă etapă, după ce Consiliul Teritorial al organizației a decis oficial invalidarea rezultatelor conferinței de alegeri desfășurate în 30 aprilie 2026.
Reprezentanții Colegiului Director al OAR Transilvania au reacționat după ce presa a scris că alegerile din 30 aprilie au fost anulate în baza unor suspiciuni de fraudă. Astfel, câștigătorul alegerilor, arhitectul Dan Domșa, anunță că o decizie oficială î
Tensiunile politice dintre PSD și premierul interimar Ilie Bolojan ating un nou nivel după ce social-democrații au lansat un atac extrem de dur la adresa Executivului rămas în funcție după adoptarea moțiunii de cenzură. PSD îl acuză pe premierul demis că
Lovitură de proporții în interiorul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania. Alegerile desfășurate în 30 aprilie 2026, în urma cărora arhitectul Dan Domșa fusese desemnat noul președinte al organizației, au fost oficial anulate de actual
Votul care a dus la căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan a generat tensiuni și la Cluj-Napoca. La scurt timp după adoptarea moțiunii de cenzură în Parlament, sediul filialei AUR Cluj a fost vandalizat, iar unul dintre geamurile clădirii a fost spart.
Ministrul Economiei, Irineu Darău, trage un semnal de alarmă: criza politică declanșată după căderea Guvernului Bolojan costă România în fiecare zi. Prioritățile rămân contractările pe programul SAFE și plățile din PNRR
Leul a atins marți un nou minim istoric față de euro, cotat la 5,2180 lei. Consultantul economic Adrian Negrescu avertizează că BNR trebuie să intervină urgent, fie prin operațiuni pe piața valutară, fie prin creșterea dobânzilor
Guvernul Bolojan a căzut! Moțiunea de cenzură a fost adoptată în Parlament
Transportul public din județul Cluj intră într-o nouă etapă de analiză și posibilă reformă, după ce conducerea Consiliului Județean, alături de consilieri din mai multe partide, a deschis discuția despre subvenționarea anumitor trasee. Miza este clară: me
Un fenomen tot mai vizibil începe să zdruncine din temelii urbanismul din Cluj-Napoca: proprietarii de terenuri câștigă în instanță procese împotriva Primăriei, iar administrația locală este obligată să modifice Planul Urbanistic General (PUG), documentul
Decizia Lufthansa Group de a anula mai multe zboruri de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj începe să producă efecte serioase în mediul economic din Cluj-Napoca. Reprezentanții companiilor cu capital german trag un semnal de alarmă și avertizează
Una dintre cele mai importante companii aeriene din Europa, Lufthansa, a decis să suspende cu efect imediat mai multe rute din România, iar printre aeroporturile afectate se numără și Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj. Decizia vine ca un șoc pentr
Zborurile operate de Lufthansa pe ruta München–Cluj sunt afectate în continuare de greva piloților din cadrul grupului aerian german, mai multe curse fiind anulate în cursul zilei de marți, inclusiv unele programate dimineața, la prânz și pe timpul nopții
Greva companiei Lufthansa a dat peste cap traficul aerian din România, inclusiv pe aeroportul din Cluj-Napoca. Peste 20 de zboruri spre și dinspre patru aeroporturi din țară au fost anulate vineri, afectând mii de pasageri, potrivit datelor publicate de B
Haos aerian înainte de Paște! Sute de români nu știu dacă mai ajung acasă de sărbători
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în parteneriat cu Ministerul Finanțelor, anunță lansarea platformei digitale „eLicitațiiANAF”, destinată publicității și vânzării prin mijloace electronice
Asociația Energia Inteligentă avertizează că ordonanța de urgență privind criza pe piața carburanților nu va aduce beneficii reale consumatorilor. AEI susține că efectele pozitive vor fi anulate în câteva zile de creșterile de preț și că există un risc re
Un eveniment care trebuia să aibă loc în FORM Club din Cluj-Napoca a fost anulat din cauza incendiului! De la ce au pornit flăcările
Perturbările din spațiul aerian al Golfului, provocate de tensiunile din Orientul Mijlociu, au avut un impact direct și asupra traficului aerian din România. Companiile aeriene au schimbat strategia de operare și au început să anuleze mai frecvent zboruri
Finanțatorul clubului CFR Cluj, Neluțu Varga, a rămas blocat în Dubai din cauza escaladării conflictului militar dintre SUA, Israel și Iran. Omul de afaceri se afla în Emiratele Arabe Unite în momentul în care spațiul aerian a fost parțial restricționat,
Președintele României, Nicușor Dan, a comentat recent informațiile apărute în presă legate de o plângere penală a Autorității Electorale Permanente (AEP) în legătură cu campania sa electorală. Într-o declarație publică, șeful statului a clarificat că subi
Banca Transilvania a atins un prag important în segmentul de produse financiare premium: 10.000 de carduri BT Visa Platinum Debit au fost emise într-un singur an, de la lansarea produsului. Ritmul accelerat de peste 800 de carduri noi pe lună arată intere
Miercuri dimineață, 18 februarie 2026, România s-a confruntat cu efectele ninsorilor abundente și ale viscolului puternic, care au perturbat semnificativ traficul aerian și rutier, în special pe rutele dintre Cluj-Napoca și București. Condițiile meteo sev
Haos pe calea ferată! 20 de trenuri au fost anulate din cauza ninsorilor! Rute importante, complet blocate
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat înainte de plecarea la Washington că relația României cu Statele Unite ale Americii a intrat din nou pe un făgaș stabil, după perioada de tensiuni generate de anularea alegerilor. Șeful statului a recunoscut
Lucrări feroviare între Dej și Beclean dau peste cap circulația trenurilor care tranzitează Clujul, în perioada 1 martie – 26 aprilie 2026. Mai multe trenuri InterRegio vor fi anulate sau vor circula parțial, iar între Cluj-Napoca și Beclean pe Someș călă
Contractul pentru construcția Centurii Metropolitane Cluj, în valoare de aproximativ 4,7 miliarde de lei, este în centrul unui scandal care implică firme din România, Bulgaria și Bosnia. Asocierea câștigătoare, formată din Dimex 2000 SRL din România, Hydr
Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Cluj se confruntă cu un nou obstacol în derularea unor investiții majore în infrastructura feroviară, după ce licitația organizată pentru selectarea firmelor de consultanță și supervizare a lucrărilor de centraliza
CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor în februarie 2026, din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară. Mai multe trenuri vor circula parțial sau vor fi anulate, iar pasagerii vor fi preluați cu mijloace auto între stațiile afectate