FOTO - Dezastru pe stațiunile montane din Europa: Și-au oprit activitatea din lipsa zăpezii. Temperaturile ridicate au anulat competiţiile


Temperaturile extrem de blânde de la începutul anului în Europa au forțat stațiunile montane din Franța, Italia, Elveția și Austria să își închidă o parte sau toate pistele de schi din lipsa zăpezii, transmite AFP, citat de Agerpres. Totodată, temperaturile ridicate au fost anulate, printre care Cupa Mondială Telemark sau anumite curse de sănii trase de câini. 

În Austria, zeci de staţiuni de schi au tras cortina în timp ce altele au fost nevoite să îşi reducă activitatea. Pentru moment, situaţia rezervărilor rezistă cu bine în contextul crizei, potrivit preşedintelui asociaţiei hoteliere Walter Veit, care reprezintă în principal hotelurile din segmentul de top. Cu toate acestea, sursa citată atrage atenţia asupra unui posibil recul în luna ianuarie. Este de remarcat de asemenea o scădere a numărului schiorilor care vin la schi pentru o singură zi, descurajaţi de lipsa zăpezii.

ski resort austria bun.jpg

Innsbruck - Austria (Sursa foto: Daily Mail/Reuters)

În Franţa, potrivit asociaţiei Domaines skiables de France (DSF), organismul care reprezintă firmele care exploatează aproximativ 250 de staţiuni de schi, mai puţin de jumătate din piste erau deschise săptămâna trecută. Condiţiile meteo au impus anularea anumitor competiţii, precum cea de a patra etapă a cursei auto E-Trophée Andros, care trebuia să se desfăşoare la Tignes (Savoia) în perioada 13-14 ianuarie. De asemenea, cea de 39-a ediţie a cursei de sănii trase de câini numită Retordica care urma să aibă loc în weekend a fost anulată, în timp ce Cupa Mondială Telemark este posibil să fie amânată pentru februarie.

ski resort franta.PNG

Peyragudes Ski Resort - Franța (Sursa foto: standard.co.uk)

Staţiunile aflate la altitudini mai mici au de suferit

În Elveţia, aproape jumătate din cele 240 de domenii schiabile au fost obligate să îşi oprească sau să îşi reduc activitatea. Dacă staţiunile aflate la altitudini de peste 2.000 de metri profită de frigul de la începutul sezonului, staţiunile aflate la o altitudine mai mică au de suferit, cu o scădere de 10% a trecerilor prin instalaţiile de transport pe cablu în perioada cuprins între sfârşitul lunii noiembrie şi sfârşitul lunii decembrie.

ski resort elvetia.PNG

Stațiunea Wildhaus - Elveția (Sursa foto: nmedia.ro)

Vezi și: VIDEO/FOTO - Imagini cu turiști mergând în noroi cu schiurile, un adevărat simbol al unei ierni fără zăpadă în Europa


Comentarii Facebook