O scenă care poate fi întâlnită în multe alte zone, tineri agresivi, care par a fi sub influența unor substanțe, a fost surprinsă în Florești.
Primarul Emil Boc este încă încrezător că proiectele mari ale Clujului vor primi finanțare europeană.
Locuitorii de pe strada Parâng, din Mănăștur, se pregătesc de război, după ce un dezvoltator imobiliar a revenit cu proiectul de ridicare a unui bloc de 13 etaje, în fața blocurilor de 10 etaje.
Clujenii care locuiesc pe strada Strâmbă acuză Primăria Cluj-Napoca că nu ia măsuri de ani de zile, permițând formarea unei gropi de gunoi.
Un gard metalic de toatăfrumusețea a apărut în Piața Mihai Vitezu, lângă celebrul deja Hotel Cristian. Gardul blochează accesul oamenilor prin vechiul gang, obligându-i să intre pe stradă pentru a putea trece.
O fotografie rară, dn arhiva Fortepan, prezintă frumosul parc dintre strada Unirii și Aleea Bizușa. Acolo a fost prevăzut spațiu verde încă de pe vremea comuniștilor, din anii 1960, de când a început construcția cartierului.
Restaurantul Marty de pe strada Victor Babeș dispare, în plină pandemie, când localurile au fost puternic lovite pe partea financiară. Marceluș Suciu, patronul Marty, vrea să facă acolo un bloc cu patru etaje. La parter vor fi spații comerciale și cabi
În Cluj-Napoca s-a scos la vânzare o parte din minunatul spațiu verde dintre strada Unirii și Aleea Bizușa. Acolo avem una dintre puținele oaze de verdeață din cartierul Gheorgheni, care nu ar trebui atinsă de nimeni.
Lucrările la clădirea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca vor începe curând, au transmis oficialii din cadrul Academiei.
Un clujean care crește câini de luptă și chiar a postat pe Facebook o bătaie între câini din rasa Amstaff a fost identificat de iubitorii de animale. Aceștia au cerut ajutorul Știri de Cluj pentru a mediatiza mai departe cazul și a sesiza Poliția. Atenția
Premierul Florin Cîțu vine vineri la Cluj-Napoca, în prima vizită oficială de când ocupă funcția.
Casa de Cultură a Studenților a fost ridicată în 1959 - 1960, într-un elan muncitoresc și cu ajutorul tinerilor care au fost încântați că vor avea un spațiu al lor.
Administratorul firmei Luxiana Management SRL, Daniel Măluțan, a fost contactat de reporterul Știri de Cluj, Horea Șoica, și a explicat că drumul surpat pe Edgar Quinet va fi refăcut.
Lucrurile s-au agravat în ultimele ore, la săpăturile făcute pe strada Edgar Quinet, din zona Câmpului.
Un turdeancă a postat imagini de pe malul Arieșului, care fac de rușine orașul Turda.
Dintr-un total de 40 de centre de vaccinare amenajate în județul Cluj, doar 25 sunt active, din cauza lipsei de personal de la DSP.
Directorul Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj, dr. Mihai Moisescu, a declarat, într-un interviu acordat Știri de Cluj, că a crescut transmisibilitatea virusului.
Rata de infectare a sărit de 8 cazuri la mia de locuitori, iar lucrurile devin din ce în ce mai critice.
Primăria Cluj-Napoca a replicat după acuzațiile aduse de actorul Bob Rădulescu, care a spus că nu se mai colectează gratuit molozul din construcții.
Un pacient internat la Spitalul municipal Clujana a fost externat după ce a fost depistat cu COVID, dar pe durata internării a avut reacții dintre cele mai variate.
Fotografiile făcute de români la vaccinare sunt interzise pentru că ar fi vorba despre un act medical intim.
Frumoșii copaci din Parcul Babeș sunt tăiați de cei de la spații verzi, în cadrul unui program de refacere a vedetației. Totul se face fără cap.
Un cititor Știri de Cluj ne-a furnizat fotografii cu locuința persoanei care a tras un câine după el, legat cu o sfoară, prin cartierul Dâmbu Rotund.
Dorin Bob, constructorul ansamblului Wings, de pe varianta Zorilor - Mănăștur, susține că deja se lucrează la sensul giratoriu de pe strada Frunzișului, pe care îl face de unul singur.
Oamenii care dețin animale de companie nu știu ce pot face în situația în care câinele se va cere afară și după ora 20:00.
De când se impun noile restricții la Cluj-Napoca, după depășirea ratei de incidență de 7,5 la mie?
”Cum s-a ajuns ca deciziile privind caprele negre din Parcul Național Munții Rodnei să depindă de un profesor universitar care le împușcă!”, acuză fostul senator USR, Mihai Goțiu.
O valiză suspectă a alertat echipele pirotehnice de la SRI, dar s-a dovedit a fi o alarmă falsă.
O valiză suspectă a fost depistată pe strada Mureșului în Mărăști.
Cerșetorii și-au stabilit cartierul general în Grigorescu, o dată cu venirea primăverii.