Federația Română de Fotbal a publicat o serie de restricții și reguli de conduită pentru suporterii care vor participa la amicalul România - Spania, de pe Cluj Arena.
Spania a închiriat, aproape în întregime, un hotel de cinci stele din Cluj-Napoca pentru meciul cu România, de pe stadionul Cluj Arena.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat că în urma atentatelor de la Bruxelles, de marți, vor fi sporite măsurile de siguranță de pe Cluj Arena, în timpul meciului dintre România și Spania.
Gazonul de pe Cluj Arena a fost inspectat de spanioli înainte de meciul cu România, din 27 martie.
Arena Națională tot nu a reușit să obșină autorizațiile necesare din partea ISU, deși primarul Capitalei, Răvan Sava, anunța că stadionul se va deschide.
Vicepremierul Vasile Dîncu a anunțat că stadionul Național Arena se va deschide la începutul acestei săptămâni.
Universitatea Cluj a pierdut meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea jucat pe stadionul din Jucu.
Biletele pentru meciul amical România - Spania au fost puse în vânzare. Partida ar putea să se joace cu stadionul Cluj Arena plin.
Vicepreşedintele PNL, senatorul Alin Tişe, l-a acuzat pe Anghel Iordănescu că folosește echipa națională pentru a face politică.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Călin Tuluc, este invitat la emisiunea Știri de Cluj LIVE, joi seara, de la ora 19.00.
Meciul amical dintre România şi Spania se va juca pe Cluj Arena, în 27 martie, a anunțat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.
Anghel Iordănescu nu vrea să joace amicalul cu Spania pe Cluj Arena, invocând starea gazonului.
Ansamblul rezidențial PLATINIA care se află în construcție în acest moment în centrul municipiului Cluj-Napoca vine cu o ofertă inovatoare pentru micii investitorii imobiliari: managementul proprietății.
Naționala României are mari șanse de a juca amicalul cu Spania la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena.
Înainte de decizia finală privind desființarea echipei U Cluj, în 10 martie, suporterii vor organiza un marș la care să participe 10.000 de oameni.
O femeie, în vârstă de 35 de ani, din Bobâlna, a fost transportată de urgență cu elicopterul SMURD la București, după ce a suferit arsuri grave.
După ce Arena Națională nu a obținut autorizația ISU, stadionul Cluj Arena va găzdui meciul amical de fotbal România - Lituania.
Tragerile la sorți pentru stabilirea celor două semifinale al Cupei Timișoreana au avut loc, marți, iar CFR Cluj și-a aflat adversara.
Jandarmii clujeni vpr asigura măsurile de ordine publică la meciul dintre CFR Cluj și Dinamo București, ce se va desfășura în această duminică pe stadionul din Gruia.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri seară, schimbarea stadionului pe care se va disputa meciul dintre Steaua și FC Botoșani, de duminică.
Cinci persoane au fost rănite la Brașov după ce a explodat o fabrică de pâine, lângă stadion, cu câteva minute înainte de finalul unui meci.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Ion Moldovan, a declarat că stadionul Cluj Arena nu are autorizație de la pompieri.
Steaua va veni la Cluj, în 1 noiembrie, pentru a juca derby -ul etapei cu CFR Cluj.
Arhitectul Șerban Țigănaș a explicat că strada Splaiul Independenței nu trebuie să fie lărgită, prin distrugerea malului Someșului.
Cluj Arena are o datorie de 12 milioane de lei, pe care nu are cum să o achite. Consiliul Județean Cluj vrea să transforme societatea în serviciu subordonat și să evite plata banilor pe viitor.
Un moment emoționant a avut loc la finalul meciului de rugby dintre România și Irnalda, disputat duminică, pe stadionul Wembley
Festivalul Castanelor din Baia Mare este cel mai important eveniment al toamnei din județele din nordul României.
Jandarmii clujeni vor fi în alertă maximă la meciul U Cluj - Steaua, de joi, 24 septembrie, din Cupa României.
Suporterii din Cluj solicită FRF ca meciul nationalei cu Finlanda să se joace pe Cluj Arena.
Liderii consilierilor județeni și conducerea Consiliului Județean Cluj s-au întâlnit vineri, 28 august, pentru a discuta despre criza de la SC Cluj Arena, societatea care administrează stadionul.