Declarația lui Dan Petrescu înainte de meciul cu Viitorul: Moralul e de partea lor


CFR Cluj se va duela cu FC Viitorul, vineri, în cea de-a 25-a etapă din Liga 1, iar până acum, constănțenii au câștigat ambele confruntări din acest sezon.

Tehnicianul clujenilor, Dan Petrescu, recunoaște că moralul e de partea adversarilor înainte de această confruntare.

Au fost şi vor fi în continuare meciuri echilibrate între CFR şi Viitorul. Moralul e de partea lor, ultimele două meciuri le-au câştigat ei… și Supercupa și meciul din campionat. Din păcate pentru noi, Viitorul vine aici cam cu ultima şansă, trebuie să vină să câştige. Va fi un meci foarte complicat pentru noi, sper ca jucătorii să fie conştienţi de importanţa acestui meci. Eu sunt conştient şi ştiu cât de greu va fi acest meci. Viitorul joacă foarte bine, au făcut achiziții bune.

Problema numărul 1 a noastră acum sunt terenurile de antrenament. Nu avem un teren foarte bun, nu avem terenuri încălzite, antrenamentele nu pot să fie lungi şi vreau meciuri amicale, dar cu cine să jucăm? De dimineaţă până seara mă gândesc unde să facem antrenament.

Toate lumea se pregătește bine, dar eu vreau și mai bine. Rezultatele se obțin doar cu muncă, nu cu vrăjeală, cu vorbe. Meseria mea e să scot maxim de la fiecare jucător. Și cred că asta am reușit în 17 ani de când m-am apucat de antrenorat. N-am ce să-mi reproșez, nu țin minte un jucător bun să-l fi scăpat. Din contră, la mine toți jucătorii au devenit mai buni„, a spus Dan Petrescu la conferința de presă, conform realitateasportiva.net.

Meciul dintre CFR Cluj și FC Viitorul va avea loc vineri, 14 februarie, de la ora 20.00, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook