FC Universitatea Cluj începe seria jocurilor din play-off cu un duel puternic împotriva celor de la Petrolul Ploiești. „Șepcile Roșii” vor lupta cu un adversar care a făcut un singur egal în tot sezonul. Alb-negrii însă par încrezuți și pregătiți pentru p
În vreme ce românii s-au mobilizat, empatizează cu poporul ucrainean năpăstuit de soartă și donează puținul pe care îl au, statul român tratează aceste gesturi în bătaie de joc, arătându-le românilor că bunăvoința lor nu este valorificată. O serie de imag
Consiliul Județean Cluj a depus un proiect pentru a obține finanțare pentru amplasarea a zece stații de încărcare pentru vehicule electrice la Stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca.
Clujenii s-au mobilizat pe toate palierele, de la donare de produse, la transportul acestora în vamă și punerea la dispoziția de spații de locuit refugiaților.
Ucrainenii au cântat imnul național miercuri, 16 februarie, când sursele politice Occidentale anunțau o iminentă invazie a Rusiei, relatează Reuters.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a vorbit într-o conferință de presă despre informațiile care apăruseră în mediul online săptămâna trecută, potrivit cărora o echipă din Dej ar fi trebuit să-și dispute meciurile pe stadionul Cluj Arena.
La Untold 2022 vor veni KYGO, MAJOR LAZER ȘI ANNE-MARIE, în premieră, între 4 și 7 august. De asemenea vor mai urca pe scenă: DAVID GUETTA, DON DIABLO, G-EAZY, MORTEN, OLIVER HELDENS, ABOVE & BEYOND, PAUL KALKBRENNER ȘI ALȚII.
Vicențiu Știr, finanțatorul echipei din Liga a 3-a, FC Someșul Dej, a anunțat ieri, 3 februarie, că a semnat contractul de închiriere pentru Stadionul Cluj Arena cu Consiliul Județean.
România a făcut doar 0-0 cu Islanda, în preliminariile pentru CM 2022, iar șansele de a ajunge la baraj sunt minime.
Gazonul de pe stadionul Cluj Arena, recent schimbat în totalitate, va fi inaugurat luni, 8 octombrie a.c., prin desfășurarea unui meci între Universitatea Cluj și FC Brașov, începând cu ora 17:30.
Rapid nu va beneficia de sprijinul galeriei, după ce Peluza Nord a anunțat că nu va participa la meciul cu CFR Cluj, pe fondul restricțiilor privind pandemia de coronavirus.
Rapid nu va putea juca pe Arena Națională meciul cu CFR Cluj din cauza indisponibilității stadionului pentru următoarea perioadă.
Consiliul Judeţean Cluj a lansat licitaţia publică pentru lucrări de retopping la pista de atletism a stadionului Cluj Arena şi omologare IAAF. Suma estimată este de 1.500.000 lei, fonduri bugetare.
Distracția de la cel mai așteptat festival al anului din România a venit cu un preț usturător. Pagubele făcute de Untold, la Cluj, se ridică la peste 180.000 de euro.
O delegație a U.E.F.A. (Union of European Football Associations) a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condițiilor oferite pentru desfășurarea viitorului Campionat European de Fotbal U21. Acesta va avea loc în vara anului 2023 în România și G
O delegație UEFA (Union of European Football Associations) a fost recent la Cluj Napoca, pentru a vizita stadionul „Cluj Arena” pentru a verifica condițiile oferite pentru desfășurarea viitorului Campionat European de Fotbal U21.
CFR Cluj a debutat cu stângul în competiţia de fotbal Europa Conference League, după ce a fost învinsă de echipa cehă FK Jablonec, cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Strelnice din Jablonec nad Nisou, în Grupa D.
75.000 de oameni au fost la UNTOLD 2021, în ziua a treia. Capul de afiș a fost concertul lui David Guetta, de pe scena principală.
U Cluj va renunța la stadionul din Sânmartin, pentru meciurile de acasă, și se mută Bistrița.
Prima zi a festivalului UNTOLD a fost peste așteptările celor prezenți. Bucuria revederii festivalului după doi ani și energia oamenilor au fost nemărginite.
CFR Cluj a pierdut meciul retur cu Steaua Roșie Belgrad, scor 1-2, și a părăsit Europa League.
Circa 1000 de oameni participă la marșul gay de la Cluj. Oamenii s-au adunat pe platoul dintre stadionul Cluj Arena și BT Arena, la ora 13.00, și de acolo au pornit în marș.
Organizatorii Untold 2021 au adus deja în zona stadionului Cluj Arena primele transporturi cu materiale. Stadionul va fi închiriat pe o perioadă de timp, pentru a putea fi aranjată scena principală.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat contractul de locațiune cu societatea UNTOLD SRL privind organizarea pe stadionul Cluj Arena a festivalului UNTOLD.
Ion Țiriac a venit la Cluj, la Winners Open, unde a vorbit despre starea sportului românesc.
CFR Cluj, campioana en-titre, a semnat un contract de sponsorizare și are ca partener official Transilvania Smart City.
Marius Șumudică, atac de nervi la pauza meciului Lincoln - CFR Cluj. Ce l-a provocat pe acesta, în pauză, în vestiarul echipei sale?
Selecţionata de fotbal a Italiei s-a calificat în finala EURO 2020 după ce a învins reprezentativa Spaniei cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, marţi seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în prima semifinală, în care scorul a fost egal după 1
Fostul președinte al CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că este o mare diferență între Arpad Paszkany și Neluțu Varga, actualul patron al CFR Cluj.
Visul de a avea un metrou în Cluj-Napoca a aprins imaginația oamenilor, dar lipsa finanțării îi face să dezbată alternative. S-a mai vorbit despre un tramvai în locul metroului spre Florești, care ar rezolva o problemă de trafic. Acum, varianta este readu