Vremea se răcește ușor în toată țara, începând din vestul nordul şi centrul României, anunță Administraţia Naţională a Meteorologiei.
Urările de Crăciun se schimbă sau se adaptează an de an, dar în ziua de 25 decembrie sunt transmise între creștini.
Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, le-a citit o poveste copiilor de la un spital din Washington, dar a fost protagonista unui moment amuzant ”regizat” de cainele familiei, Boo.
Primarul Emil Boc a vorbit în mesajul de Cărciun despre mandria de a fi din Cluj-Napoca.
În perioada sărbătorilor de iarnă se trimi foarte multe sms -uri cu urări care mai de care mai speciale. Creativitatea este pe primul plan, iar salvarea vine de pe portalurile specializare în conceperea urărilor de Crăciun.
Angajatul unei spălătorii din Cluj-Napoca, de pe strada Frunzișului (viarianta Zorilor - Mănăștur) a furat o limuznă Mercedes lăsată la spălat și a intrat cu ea într-un șanț.
Meteorologii au emis o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce până pe 30 decembrie, în fiecare regiune a ţării.
Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), neagă decizia CNSAS, potrivit căreia a dat note informative la Securitate, dar nu a fost colaborator.
Episcopul de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, a rostit Pastorala de Crăciun.
Poliția anchetează numărul suspect de mare al deceselor semnalate în ultimii ani la Azilul ”Sfântul Kamil”. Acuzațiile la adesa acestui centru au curs valuri în ultimele zile.
În ciuda tuturor speculaţiilor, lumea nu se va sfârşi pe 21 decembrie 2012 iar demonstraţiile în această privinţă sunt cât se poate de simple.
Un copil de 2 ani a fost filmat în timp ce era luat pe sus de un vultur într-un parc. Filmuleţul care a strâns 16 milioane de vizualizări în două zile e un fals.
Kelemen Hunor a declarat că UDMR va vota împotriva noului Cabinet Victor Ponta.
Masturbarea este considerată un păcat mare de Biserica Ortodoxă, iar pe mai multe site-uri de profil preoţii oferă sfaturi celor care vor să renunţe la acest obicei.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, a afirmat în Pastorala de Crăciun că omul modern este stăpânit de două patimi mari: banul şi trupul, și se bazează pe deviza ”să mănânce bine, să fure şi să îi exploateze pe cei slabi”.
Un porc va fi sacrificat joi, 20 decembrie, de la ora 12.00, cu ocazia sărbătoririi zilei de Ignat la Târgul de Crăciun ”Produs de Cluj”.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, susține că noul Guvern Ponta arată că un grup de baroni au pus mâna pe România.
Primarul Emil Boc a anunțat că în noaptea de Revelion, la Cluj-Napoca, va fi un concert în Piața Avram Iancu.
Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, vrea să mai angajeze încă 200 de persoane la Cluj și să ajungă la 500 de salariați, în următorii 3 ani.
Sexul este una dintre cele mai plăcute şi profitabile activităţi umane dintotdeauna, dar s-a vorbit foarte puţin despre efectele benefice ale acestuia pentru sănătatea noastră.
U Mobitelco BT Cluj joacă, marți, 18 decembrie, de la ora 18.15, cu CSM Oradea.
Meteorologii au realizat o estimare a temperaturilor pentru intervalul 20 - 25 decembrie pentru toate regiunile țării.
Comisia Europeană a adoptat o directivă prin care restricţionează fumatul în spaţiile publice.
Un accident de circulaţie a avul loc duminică noaptea la intrarea în localitatea Sânnicoara. Şoferul era beat.
Carnea de curcan nu se numără printre alimentele tradiționale ale românilor, dar câștigă din ce în ce mai mult teren nu doar pentru gustul bun și proprietățile dietetice, ci pentru că are și anumite beneficii pentru sănătatea noastră.
Actrița Megan Fox a dezvăluit secretul care a ajutat-o să piardă kilogramele în plus acumulte în timpul sarcinii la foarte puțin timp după nașterea fiului său, Noah.
Un banal test își poate spune cât mai ai de trăit, în funcție de rapiditatea cu care te aşezi pe podea şi te ridici.
Președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, a declarat, vineri, după numirea lui Horea Uioreanu în funcția de președinte interimar al PNL Cluj-Napoca, că ținta, în 2016, este ca PNL să fie partidul numărul unu din județ.
Emil Boc a răspuns acuzațiilor potrivit cărora, duminică, 9 decembrie, străzile din Cluj-Napoca nu au fost deszăpezite.
Festivalul Drepturilor Copilului, eveniment unic până în prezent în România, este organizat și în acest an de FONPC.