După o plimbare haotică printre mașini și trecători mirați, vaca ce a umblat pe mai multe străzi din Cluj-Napoca a fost depistată de o patrulă a Poliției Locale pe strada Republicii, la primele ore ale dimineții. Polițiștii au supravegheat animalul, până
Scene neobișnuite la primele ore ale dimineții, pe strada Republicii, unde o vacă a fost surprinsă plimbându-se nestingherită printre mașini, stârnind uimirea șoferilor și a trecătorilor.
Seara de 4 octombrie a fost una memorabilă pentru iubitorii manelelor din Cluj-Napoca și din Ardeal. Legendarul manelist Florin Salam și-a sărbătorit ziua de naștere alături de publicul clujean, într-un show de excepție găzduit de Club NOA, unul dintre ce
Seara trecută, clubul NOA a fost cu adevărat în flăcări când legendarul manelist Florin Salam a urcat pe scenă și a transformat atmosfera într-o seară de neuitat
O situație neașteptată a avut loc aseară în clubul Noa din Cluj-Napoca! Țzanca Uraganu, care susținea un concert în clubul din Cluj a încercat, la un moment dat, să cânte o manea dedicată lui George Simion.
Clujul e unul dintre cele mai vii orașe din România, oferind o gramada de activități pentru toate gusturile. Fie că ești localnic sau turist , există numeroase opțiuni de petrecere a timpului liber, de la explorarea obiectivelor culturale, la activități r
Cunoscutul manelist Dani Mocanu a susținut recent un concert într-un club select din Cluj-Napoca.
Un concert al artistului Dani Mocanu, susținut în weeend în clubul Noa din Cluj-Napoca, a fost întrerupt neașteptat, iar atmosfera s-a tensionat rapid din cauza unei „dispute” între artist și patronul localului.
Un clujean care se întorcea de la o petrecere din clubul NOA a fost tâlhărit, pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca. Agresorii sunt doi minori în vârstă de 15, respectiv 16 ani. Cei doi i-au aplicat mai multe lovituri bărbatului și i-au furat geaca și sum
Ardeleanca Georgiana Lobonț a întreținut atmosfera la unul dintre cele mai grandioase evenimente ale verii - nunta Adrianei Simionescu, fiica lui Adrian Minune.
Un clujean a fost tâlhărit de către doi minori, pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca. Victima se întorcea la domiciliul său de la o petrecere desfășurată în clubul NOA.
Orădenii se plâng că și în orașul lor prețurile apartamentelor s-au mărit, unii dintre ei susținând că acest lucru ar fi vina dezvoltatorilor imobiliari din Cluj, care și-au extins afacerile și în Oradea.
Peste 420.000 de oameni au participat la Untold Festival, iar show -urile au fost închise de celebrul Armin van Buuren.
Duminică dimineața, un scandal a avut loc într-un local celebru din Cluj-Napoca. Doi bărbați au fost scoși afară de bodyguarzi, fiind nevoite să intervină mai multe echipaje de poliție și jandarmi.
Anda Adam deschide clubul de la Cluj, la finalul lunii martie, iar fițele sunt maxime, deși investiția nu este una WOW. Anda și iubitul ei Joseph, pe numele său real Yosif Mohaci, au investit 100.000 de euro în clubul de la Cluj, ceea ce nu reprezintă chi
Clujul a fost paralizat marți, 15 Martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
Discoteca Obsession a rămas în mintea multora drept cea mai tare din Cluj și Transilvania. Amplasată lângă campusul studențesc Observator, clubul Obsession atrăgea ca un magnet tinerii amatori de distracție, de luni până duminică.
Poliția Cluj are o nouă membră a escadronului canin. Noa a fost prezentată la Târgul de Crăciun din Piața Unirii.
Discotecile Clujului, urmate apoi de cluburi, au fost și au rămas până la debutul pandemiei printre principalele atracții ale Clujului.
Autoritățile anunță că încep audierile în dosarul intervenției pompierilor la incendiul de la Colectiv, după apariția imaginilor ascunse cu intervenția din noaptea tragediei.
Inundații în județul Cluj, comuna Chiuiești - FOTO
Președintele Klaus Iohannis a avut, astăzi, la Palatul Cotroceni, o ședință cu premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri ai Cabinetului pe tema pandemiei COVID-19. La finalul acesteia, șeful statului a precizat că se impune prelungirea stării de ale
“Este o săptămână uimitoare în care ne distrăm foarte mult realizând proiectele pe care ni le oferă profesorii noștri” Ajuns la linia de finish, reflectând asupra ultimei săptămâni pline de provocări și creativitate, acesta este modul în care unul dintre
Meteorologii de la ANM au emis o nouă informare meteorologică de vreme rea, care va afecta aproape toată țara.
Pompierii clujeni au intervenit, azi-noapte, pentru a scoate apa acumulată în subsolul unui imobil din Dej.
Meteorologii de la ANM au emis, luni, o serie de avertismente de vreme rea, care vor afecta o mare parte din țară.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a avertizat din nou că pericolul nu a trecut și că va trebui să „învățăm să conviețuim cu virusul”.
Cum se va face accesul în sălile de fitness? În primă fază se redeschid spațiilor aparatelor de forță
Una dintre cele mai cunoscute vloggerițe din România, Bianca Adam (Tequila), a publicat un videoclip în care relatează momentele de groază prin care a trecut zilele trecute, când a fost bătută pe stradă.
Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un tânăr care s-a urcat la volanul unui autoturism deși nu deținea permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice.